Caderea in derizoriu

Via Ioana Hincu

Cand totul cade in derizoriu, pe ce ne mai sprijinim?

In ultimii ani am contemplat cu tristete si  ingrijorare cum lumea larga si valorile ei simple, perene, pe care se sprijina dintotdeauna intru supravietuire si evolutie, cad in derizoriu. Iubirea, prietenia, cinstea, dreptatea, bunatatea, generozitatea, compasiunea, candoarea ( a se citi curatenia sufleteasca), romantismul ( a se citi lirismul , sensibilitatea, libera lor expresie), onoarea si respectul fata de sine si de aproapele nostru s-au subrezit. Nu doar la noi si-au pierdut din sens si naturalete. Cam prin toata lumea se minte, se fura, nu mai exista prieteni adevarati, romantismul e caraghios, generozitatea e o prostie, compasiunea e pedepsita si curatenia sufleteasca se confunda cu infantilismul cel mai stupid. Cinic, insa la moda. Nociv, dar de mare succes. Desigur, caderea in derizoriu a acestor lucruri simple, bune si naturale este si ramane o aberatie, insa pe care iata ca o traim.

In contra-partida, o raza de speranta mijeste, ca intotdeauna, mai mult dinspre Occident ( dinspre Orient doar accidental). Acolo unde societatile ( mai vechi , mai stabile si un pic mai coerente in evolutia lor) au niste mecanisme ciclice de autoreglare si corectare a erorilor atunci cand tind catre aberatie. Corectia se face de obicei pe baza de traditii si principii solide, porneste instinctiv, si se propaga fie prin politici publice, guvernamentale, fie prin comunitati sau asezaminte culturale sau stiintifice private, dar puternice si respectabile ( universitati, institute, fundatii, asociatii).  Societatile occidentale, civilizate, inca mai au ( si sper pastreze) sistemul imunitar care se lupta cu deviatiile de la evolutie ale rasei umane si de la transcendenta ei spirituala . Noi, din pacate, nu prea avem. Nefiind o societate matura, destul de civilizata, ci dimpotriva, in vesnica tranzitie, cu  traditiile bune grav fracturate, cu valorile si principiile morale decapitate sau relativizate demult, dar in special in cei 45 de ani de comunism, n-avem destui anticorpi fata de aberatia sociala si umana. Si periodic cadem la pat si ne imbolnavim. Ca acum.

Putine spirite sanatoase mai intalnesc zilele astea. Si acelora aproape ca le e frica sa spuna ce gandesc si ce simt. Nu pentru ca ar avea dubii cu privire la corectitudinea morala a convingerilor lor. Ci pentru ca le e teama ca degeaba le mai exprima. Nu-i mai crede nimeni.  Totul cade in derizoriu si relativ.

Minciuna. Adica falsa prezentare si reprezentare a realitatii – ca asta inseamna. A devenit scuzabila dupa criteriul cantitativ: cine minte mai mult, cine mai putin. Ultimul e scuzat si amnistiat din start. Nu e bine. Se pune atunci fireasca intrebare? Ce importanta mai are adevarul? Uite ca are. Pentru ca pe minciuna nu poti cladi decat alte minciuni. Pe false realitati, orice construiesti rezulta tot fals si subred. De unde si fragilitatea tuturor rationamentelor si constructiilor astfel cladite. Caci pana la urma, aceste edificii subrede tot se prabusesc si adevarul tot iese la iveala. Doar ca mai tarziu. De obicei prea tarziu ca sa mai fie optim – util.

Furtul, inselaciunea si frauda. Toata lumea fura, inseala si fraudeaza ceva, cumva sau pe cineva. A intrat in normalitatea cotidiana. Doar ca stiti ceva? Nu e nici bine si nici normal. Si nici pe departe nu se intampla cu toata lumea. Nici daca ar fi un accident – nu o regula generala, ca acum – n-ar trebui sa fie scuzabil, ci sanctionat. Pentru ca altfel in loc de relatii bune ( de familie, de cuplu, de prietenie, de serviciu) si de comunitati, mari sau mici, solide, bazate pe incredere si respect reciproc, cu timpul vom deveni  o mare comunitate de smecheri si hoti. Nimic altceva sau mai mult de atat .

Abuzul – a se citi folosinta unui lucru prin depasirea limitelor si a masurii firesti. Abuzul de legi, abuzul de institutii, abuzul de majoritate, abuzul de incredere, abuzul de drepturi, abuzul de principii, abuzul de sentimente negative si frustrari. Toate acestea ne transforma intr-o mare masa de dezabuzati, agresivi si amarati. Iar asta se traduce de la nivel general la nivel individual in perpetuarea abuzului in relatiile dintre noi, in familii, in iubiri si-n prietenii. Realitate care parca a devenit scuzabila pentru ca a intrat in obicei sa ne abuzam verbal si emotional ( aud ca si fizic la unii), sa ne folosim unii de ceilalti nociv si excesiv. Doar ca nu e. Scuzabil adica. E doar regretabil si distructiv.

Si toate astea se intampla pentru ca toate  valorile si principiile simple si bune ( adevar, cinste, dreptate, afectiune, compasiune, etc) s-au relativizat, iar non-valorile si principiile gresite n-au fost sanctionate, s-au generalizat si s-au permanentizat.

Ce mai e de facut? Pai sa ne revenim naibii la regulile corecte si sa sanctionam – oricat de neplacut, jenant sau brutal ni se pare – ce-i gresit.

Sa fie clar:

Nu exista minciuna mai mare sau mai mica. Exista doar minciuna. Si trebuie sanctionata insistand pe adevar.

Nu exista un picutz de, sau mai multicel furt, abuz, inselaciune sau frauda . Nu. Toate trebuie demascate si autorii lor trasi la raspundere cum se cuvine. Nimic nu trebuie trecut cu vederea.

De abia dupa aceea ar trebui sa scuzam sau iertam pe cel care a gresit. Numai ca, vedeti, n-ar trebui sa uitam ca iertarea trebuie mai intai ceruta si apoi meritata. Prin fapte. Nu ar trebui iertati decat cei care nu mai mint, nu mai inseala si nu mai fac nici un abuz.

Altfel? Vom continua sa orbecaim prin intuneric si mizerie, fara directie, fara drum drept si ascendent, fara sa ne atingem vreodata tintele, fara sa putem vreodata construi un viitor bun si solid,  fara principii sau valori vindecatoare si salvatoare, printre vise si utopii esuate, pierduti intr-un prezent derizoriu si incert.

Va place? Sper ca nu. Sau poate ca da. Sau poate ca pur si simplu nu vreti sa intelegeti ca fix asa stau lucrurile, pentru ca e incomod, va creeaza un sentiment de culpabilitate, complicitate, si un mare disconfort personal. Daca-i  asa, in final, imi permit sa subliniez ca nu aveti nici un drept sa va mai plangeti de vietile voastre amarate si distruse de altii. Nu de alta, dar e firesc sa va fie calcate in picioare de toti hotii , abuzatorii si veneticii , pentru ca sunt la fel de derizorii si de neimportante ca valorile si principiile gresite pe care vi le intemeiati.

Pentru azi, cam atat.