Saturday, November 28, 2015

Un PSDist sugerează existenţa unei aripi teroriste a Reţelei Soros, activă în România

Prioritate de Dreapta



25 noiembrie 2015

Un PSDist sugerează existenţa unei aripi teroriste a Reţelei Soros, activă în România



Îmi vine să râd... Un deputat PSD (monarhist !) îl scoate erou naţional pe Ponta. Care e-n schemă (n-a acţionat nicio secundă de capul lui, să fie clar !), care n-a avut curajul să aresteze reţeaua cu pricina şi care "a preferat varianta soft" (făcându-le astfel jocul, fie şi parţial !). Ce, să fi "scos armata" ? N-ar fi fost nevoie, câteva rafale în aer i-ar fi pus pe fugă pe "revoluţionari" ori i-ar fi liniştit definitiv dacă ar fi atacat. Şi-i atât de "curajos" pesedistul încât nu spune direct: "erau oamenii lui Soros", ci face aluzii la nuştiuce universitate din Budapesta (Central European University, fondată şi finanţată de George Soros; deşi lasă loc de-ntors menţinând ambiguitatea şi putând arăta apoi spre Viktor Orban; autorul menţionează în PS că este doctorand la "Academia SRI", deci "ştirea" are din start un parfum de manipulare). Similarităţi cu scenariul de la Kiev (2013-2014), unde este evident că Rusia n-a intervenit pentru a-l împiedica.

INCREDIBIL! Noaptea când Ţara a fost la un pas de disoluţie!


Dragi români, pericolul este departe de a fi trecut
Dragii mei, cu toţii vă aduceţi aminte de noaptea în care Piaţa Universităţii a fost ocupată de circa 30.000 de români care, sub emoţia creată de incendiul criminal (pentru că, fără doar şi poate, acolo a fost vorba despre o mână criminală şi nu un accident nenorocit) cereau, sufocaţi de lacrimi, schimbări majore în conducerea şi instituţiile Ţării.
Ei bine, dragi români, acolo, numai gestul unui om politic şi un noroc incredibil a făcut ca România să scape de un plan diabolic: spargerea Ţării în trei Republici. Planul, croit de minţi machiavelice (am ceva informaţii care spun că el a fost conceput în laboratoarele unei Universităţi de la Budapesta, ceea ce nu mai miră pe nici un român de bună credinţă), totul trebuia să plece de la această mare manifestaţie “civică şi spontană”. Nu neg buna credinţă a majorităţii celor prezenţi în Piaţă, ci spun că foarte mulţi au fost manipulaţi şi pregătiţi subliminal pentru un fel de revoluţie, sau mai bine zis o contra-revoluţie dacă stabilim că în ’89 a fost Revoluţie.
Pe scurt, în acea noapte, indivizi infiltraţi printre manifestanţi (s-au notat cazuri de cetăţeni germani, lucru nou pentru mişcările de stradă din România), bazându-se pe forţa degajată de peste 30.000 de oameni, urmăreau incendierea Ministerului de Interne, a Primăriei Sectorului 4, a Guvernului şi, mare atenţie, a Parlamentului României (păzit în aceea noapte de doar 9 jandarmi). Voi forţa un pic nota şi voi face o analogie cu incendierea Reichstagului de către Hitler, în 1933. Lăsând la o parte condiţiile istorice şi adaptându-ne motivelor zilei, distrugerea Parlamentului României este similar cu a pune capăt democraţiei în România. Istoria, cel mai bun profesor, a fost copiată de acest plan care, spre binele nostru, a eşuat. De aici încolo, disoluţia României nu mai era decât un joc de şah făcut, cică, cu masiv sprijin popular.

Repet, ţinta finală pentru acea noapte era Parlamentul României. Nici Jandarmeria nu ar fi putut face faţă celor peste 30.000 de oameni, iar nimeni nu ar fi scos Armata în strada, care oricum ar fi pactizat cu poporul din stradă. Practic, aveau o ţintă foarte uşoară. Infiltraţii, pregătiţi pentru astfel de acţiuni, ar fi dus la bun sfârşit primul pas al acestui diabolic plan cu maximum de succes.

Dar ce ar fi urmat după aceasta? Ei bine, aici intervin “prietenii noştri” care nu ne doresc nimic bine pe lume.

La Cluj, era şi încă este pregătit un “grup de intelectuali, politicieni şi oameni de afaceri” care ar fi dat, în aceeaşi noapte, cu mare sârg, o declaraţie de independenţă a Ardealului şi ar fi constituit imediat Grupul European din Transilvania. În fapt, un fel de Republica Transilvania, cu orientare maghiară, sub protectorat german şi garanţie rusă.

La Iaşi, se afla, şi încă există, un grup similar care ar fi declarat independenţa Moldovei, o Republică Moldova care ar fi urmat să se alipească, într-un an sau doi Basarabiei pentru a forma un stat captat 100% în sfera de influenţă a Moscovei.

Ţara Românească, lipsită de voinţă politică internă nu avea cum să se mai opună acestor mişcări “istorice” ar fi primit ajutor masiv american şi cu speranţa ca scutul de la Deveselu să fie funcţional şi foarte eficient. Bucureştii, cu Ţara ciumpăvită, rămâneau singurul stâlp democratic din fosta biată Românie!

Ei bine, demantelarea acestui scenariu monstruos a fost posibilă printr-un singur gest, un gest responsabil, care a înlăturat distrugerea Parlamentului şi dezmembrarea definitivă a Ţării. Dragi români, demisia lui Victor Ponta a fost acest gest care a dat peste cap întreaga şi veninoasa urzeală. Demisia lui Ponta a scăzut aproape instantaneu motivaţiile celor aflaţi în stradă şi aproape că a anihilat specularea ticăloasă a emoţiilor stârnite de incendiul de la clubul Colectiv. Astfel, din cei peste 30.000 de manifestanţi, doar cinci mii au fost cei care au mai demonstrat în faţa Parlamentului, fără tragerea de inimă de a vandaliza ceva.

Infiltraţii n-au avut de ales şi au plecat spre vizuinele lor.

Evident, Ponta a fost informat despre acest incredibil plan de disoluţie a Ţării de ofiţerii patrioţi, fideli Tricolorului. Şi, prin acest articol, doresc să aduc un omagiu profesionalismului şi dăruirii acestor oameni, eroi neştiuţi, care îşi riscă zilnic viaţa pentru Neam şi Ţară.

Încă odată, prietenia Putin–Merkel şi planurile lor pentru Europa de Est au fost dezamorsate datorită curajoşilor noştri ofiţeri din serviciile secrete.

Din nefericire, mii de minţi luminate româneşti, scolite pe bani străini, bursieri să le zicem, sunt şi vor fi gata să îşi asculte noii stăpâni în detrimentul Ţării, ai părinţilor şi strămoşilor lor.

Deşi lipsit de un Executiv legitim, Parlamentul României există, deci democraţia are şansa ei şi, mult mai important, România rămâne aici, ca un ghimpe în coasta duşmanilor ei.

Ninel PEIA

Deputat PSD Ilfov

Doctorand anul III – Academia Naţională de Informaţii “Mihai Viteazul”

www.ninelpeia.ro

P.S.: În mod firesc, după natura informaţiilor pe care le conţine acest articol, organele de urmărire penală ar trebui să se autosesizeze din oficiu şi să declanşeze o cercetare în rem pentru Înaltă Trădare. Ei, şi atunci, eu cred că vor apare şi dovezile pe care îmi susţin cele de mai sus. Repet, nu este vorba despre nici o teorie a conspiraţiei. Din nefericire, avem de a face  cu un pericol real, care nu a fost încă îndepărtat.

4 comentarii :

Crystal Clear spunea...
Posibil.

Cred ca Ponta n-a demisionat de capul lui si n-are cum fi erou.
Sper sa mai existe unii pe la SRI care sa ne fi salvat..

Riddick spunea...
Îmi sună fals "materialul". Nu că n-ar putea exista asemenea grupări, dar ce să faci cu o clădire goală, fie ea şi a parlamentului ?

Nu de la Ninel Peia aştept "salvarea". Ion Stan şi Valer Marian (parlamentari trecuţi pe la SRI) au zis mult mai multe chestii. Din asta i s-a tras lui Stan, de i-au făcut un flagrant, mijlocit chiar de unii din PSD (colecta finanţări ilegale pentru partid). În locul lui suflam şi-n iaurt.

Riddick spunea...
Cheia articolului mi se pare c-ar fi afirmaţia (indirectă !) că serviciile germane şi americane sunt reciproc-ostile; şi că-n România controlează parţial situaţia (desigur, prin persoanele deja plantate în sistem):

"La Cluj, era şi încă este pregătit un “grup de intelectuali, politicieni şi oameni de afaceri” care ar fi dat, în aceeaşi noapte, cu mare sârg, o declaraţie de independenţă a Ardealului şi ar fi constituit imediat Grupul European din Transilvania. În fapt, un fel de Republica Transilvania, cu orientare maghiară, sub protectorat german şi garanţie rusă.

La Iaşi, se afla, şi încă există, un grup similar care ar fi declarat independenţa Moldovei, o Republică Moldova care ar fi urmat să se alipească, într-un an sau doi Basarabiei pentru a forma un stat captat 100% în sfera de influenţă a Moscovei.

Ţara Românească, lipsită de voinţă politică internă nu avea cum să se mai opună acestor mişcări “istorice” ar fi primit ajutor masiv american şi cu speranţa ca scutul de la Deveselu să fie funcţional şi foarte eficient. Bucureştii, cu Ţara ciumpăvită, rămâneau singurul stâlp democratic din fosta biată Românie!"

Crystal Clear spunea...
Da, pasajul ăsta este cel mai interesant .Până acum n-am mai găsit ideile astea formulate atât de tranşant şi adunate laolaltă în acelaşi loc..

De aici am senzaţia că este ceva real, dar prost formulat şi sună fals

Thursday, November 5, 2015

Păcatele s-au adunat

La Conu Mişu

Un rezumat scris cu durere.
În diferite moduri, blogul a fost locul unde am avertizat că se va ajunge aici. Nu am glob de cristal, nu pot să știu cînd se hotărește declanșare unei chestii spontane. Lucrătura generală se poate observa, însă, de mult.
Există o probabilitate mare ca, în aceste zile, să asistăm la sfîrșitul statului român în substanța sa adîncă, dincolo chiar de structura vizibilă. Atacul se dă în toate planurile, înverșunarea maximă fiind concentrată împotriva bisericii ortodoxe, implicit împotriva creștinismului nereformat după tipicul occidental, cel al apostaziei în fapt.
Pe lîngă blestemul răutății omenești, ne paște furia Domnului pentru blasfemiile la care se dedau imbecilii din stradă, manevrați, ca niște reduși ce sînt, de gunoaiele sorosiste și celelalte îmbărligări de cabale antiromânești și anticreștine. Creștinii adevărați se vor retrage în lumea lor plină de har, dar cu țara, cu societatea, ce se va întîmpla ? Pentru că nici comuniștii nu au indrăznit atît, ba chiar s-au întors, în timp, cu fața spre țară, cei de acum sînt versiune nouă de internaționaliști fără țară și Dumnezeu, neobosiți, inflexibili, cîtă vreme le întoarce cineva cheia pe facebook.
Nu am identificat inamic mai periculos decît societatea civilă. Iat-o ! Vă ia pămîntul de sub picioare și sufletul din voi, cretinilor ! Masa de manevră… se găsește.
Ipocrizia derulată vreme de 25 de ani, cu martirii din decembrie, de fapt oameni care au avut ghinionul să creadă, cînd în jurul lor și peste capetele lor se făceau jocuri care mai de care mai murdare, sau au avut ghinionul să fie la locul nepotrivit în momentul nepotrivit, vine și ne sugrumă azi. Cei de atunci nu puteau avea acces la experiența disponibilă celor de acum, speranța le era onestă. Idioții prezentului care nu vor, sub niciun chip, să facă un minim efort de informare, nu pot fi priviți decît cu dispreț. Da, dar ne vor nenoroci pe toți.
Veneticul, multă vreme șef al udemereului german, care a fost impus, nu ales, anul trecut, printr-o combinație internă și externă de operațiuni speciale, drept președinte, încalcă acum, violent, legea și orice principiu de drept al democrației. Nicio mirare, nu trebuia prea multă clarviziune. Poate nici prea multă informare, bun simț, atît era necesar.
Lașitatea care ne-a fost vîndută drept temporizare, drept bizantinism deștept, ne vine de hac azi, prin trădarea, sau nici măcar atît, lui Ponta, care, iar, și-a luat jucăriile și a plecat, lăsînd țara în haosul sorosist, cu marioneta bonapartistă Johannis, trasă pe laba grasă a societății civile. Nici nu contează dacă, tembelul, nu o va lua și el peste ceafă, la sfîrșit, că Napoleon nu e.
Armată nu avem, în grețoasa toamnă nearabă ce ne-a fost turnată în cap. Deci nu avem o ultimă plasă de siguranță, în foarte posibila „la o adică”. Avem agentura antiromânească CSM și brațul ei înarmat.
Dacă nu-i iese șmenul ferocei cabale, tot ne lasă țara într-o stare groaznica, iar au băgat zîzanie și ură pentru nimic. Pe roboței nu te poți supăra, e adevărat, însă trebuie cumva să te aperi cînd vor să treacă peste tine, doar nu avem acces la programul care le ține loc de dialog.
Nu am chef de… cei onești, inteligenți, mînați de bune intenții să mă ierte… ce căutați printre bandele soros, doar nu credeți că le veți influența sau că la voi se gîndea Johannis cînd arunca aberațiile consultării cu strada și cu societatea civilă ?
Nu are cum să fie mai bine, orice s-ar întîmpla, putem să ne facem cruce și să ne lăsăm în voia Domnului, poate sînt mai mulți și mai frumoși cei ce au nevoie de El și atunci maculiștii nu vor reuși să atragă pedeapsa peste toată nația.

Sunday, August 30, 2015

Radiografia

Prioritate de Dreapta



CORECTPolitics:

Cum să distrugi paşnic o ţară

[...] Foarte probabil, americanii (si aliatii lor occidentali) s-au felicitat ca au pus mana pe o tara mare si bogata din Estul Europei fara sa traga vreun glont. Au fost suficienti ziaristii, politicienii si oengistii aliniati (lumea ii cam cunoaste) sa le „faca moara-n cap” romanilor pentru ca acestia sa si creada ca, daca nu devin urgent euroatlantici (UE+NATO), va fi vai si amar de capul lor : ii vor manca imediat cu fulgi cu tot rusii, ungurii si turcii...
Decaderea vizibila pentru tot poporul a intregii clase politice, dar si cvasidisparitia presei, care a devenit stanjenitoare si inutila dupa ce a fost tradatoare, catastrofele repetate din justitia de tip DNA (o jurisdictie de exceptie impusa), umilirea sistematica a politiei (ramasa totusi nationala) au adus Romania pe buza prapastiei, cu tot mai dese speculatii despre destramarea statului roman, cu pierderea Transilvaniei si alte nenorociri.
Visul euroatlantic (UE+NATO) al romanilor seamana tot mai bine cu un teribil cosmar. Peste patru milioane din 23 de milioane de romani s-au raspandit pe toata planeta, printre care si cei mai buni tineri. Toata industria romaneasca, plus flota, a fost facuta praf si furata la bucata. Activele majore ale tarii au fost luate cu japca, pradate de puterile europene in schimbul aderarii la fantomatica UE (combinatul de la Galati, Petrom, BCR si celelalte banci, padurile devastate tot de austrieci etc.). Fosta Familie regala a fost reintrodusa de capetele incoronate europene (in numele a ce ?) intr-o tara cu Constitutie republicana, din care regele Mihai abdicase (fortat, ca la toate abdicarile), si i s-a restituit tot ce a vrut, fara sa i se ceara inapoi ceea ce luase ilegal (tablourile lui El Greco etc.). Complicitatea unor prim-ministri, corupti sau doar necalificati (Nastase si Tariceanu), e dovedita cu documente publice. Asa-zisa Casa regala a Romaniei, devenita de cativa ani minge de fotbal in meciul politruco-oligarhic, n-ar gresi prea mult daca s-ar intitula, dupa schimbarile recente la succesiune, Casa Duda a Romaniei...
Democratia venita din vestul Europei si din America („democracy is coming to the USA”, Leonard Cohen) seamana ca doua picaturi de apa cu comunismul teoretic din anii ’50 al ocupantului rus. Adica nu ne-a ocupat pur si simplu imperiul rus, ci noi am devenit, vezi Doamne, peste noapte, comunisti ! Dupa cinci decenii de „comunism” falsificator, vom avea parte de 50 de ani de „democratie” devastatoare ? Asa se pare.


Friday, July 31, 2015

UE "impune" un supraguvern condus de Isărescu, PSD se conformează

Prioritate de Dreapta



Adică, ce să ne mai mirăm, când PSD/USL a aprobat (la iniţiativa BnR !) în comisia de revizuire a Constituţiei următoarele modificări (la care n-a obiectat nici "opoziţia"):
118. După art.137 se introduce un articol nou, art.1371, cu următoarea denumire şi următorul cuprins:

'Moneda naţională şi banca centrală

(1) Banca Naţională a României este banca centrală a statului român, autoritate publică autonomă, ale cărei prerogative, administrare şi funcţionare se reglementează prin lege, în conformitate cu normele de drept internaţional care decurg din tratatele la care România este parte.
(2) În exercitarea prerogativelor sale, Banca Naţională a României nu poate solicita sau primi instrucţiuni de la nicio autoritate sau instituţie a statului.
(3) Banca centrală are dreptul să emită însemne monetare pe teritoriul României.
(4) În conformitate cu tratatele constitutive şi actele legislative ale Uniunii Europene, prin lege organică se pot reglementa:
a) transferul de prerogative ale Băncii Naţionale a României la Banca Centrală Europeană
b) recunoaşterea circulaţiei şi înlocuirea monedei naţionale cu moneda euro.'
Digi 24:

Mugur Isărescu, şef şi peste Guvern

Şeful Băncii Naţionale capătă puteri mai mari. Guvernatorul BNR va conduce o structură nouă, un Comitet care va avertiza Guvernul ori de câte ori deciziile Executivului ar pune în pericol stabilitatea financiară a ţării.



Nicio altă instituţie din România nu se va putea amesteca în activitatea noii autorităţi. Deciziile noii instituţii prezidate de Mugur Isărescu vor fi în schimb obligatorii pentru Guvern.

Noua autoritate, numită Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială, va avea un consiliu general format din nouă membri: cinci de la Banca Naţională, doi de la Autoritatea de Supraveghere Financiară şi doi de la Guvern. Preşedinte va fi guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu.

Acest consiliu va fi un fel de consiliu al înţelepţilor dacă nu sunt pretenţios - aici se vor emite opinii, analize, vor fi atenţionate supravegherile de la BNR şi de la ASF”, a declarat Adrian Vasilescu, consilier de strategie al guvernatorului BNR. Scopul Comitetului este identificarea eventualelor riscuri care ar putea duce la o criză financiară, potrivit unui proiect de act normativ recent aprobat de Guvern.

Se pare ca acest comitet preia conducerea şi nu numai că poate împiedica, dar poate să impună decizii Guvernului, în numele stabilităţii macroprudenţiale”, a spus Florin Cîţu, analist economic. 

Comitetul este independent: nu solicită şi nu acceptă instrucţiuni din partea niciunei autorităţi, instituţii sau organism public ori privat. Pe de altă parte, recomandările făcute de Comitet, adresate BNR, ASF şi Guvern, sunt obligatorii, inclusiv prin emiterea de reglementări. 

Această prevedere îi îngrijorează pe unii economişti, care se tem că atribuţiile Comitetului, condus de guvernatorul BNR, ar putea depăşi domeniul stabilităţii financiare. „Nu poate să fie controlat de Parlament, nu poate să fie controlat de nimeni, sunt nişte tehnocraţi care decid ceva, iar recomandările lor se pare că sunt obligaţii pentru ceilalţi”, a mai spus Florin Cîţu, analist economic.

Reprezentanţii BNR au altă opinie. „Va fi un consiliu care să analizeze sistemul bancar şi sistemul de asigurări, astfel încât să fie o analiză de ansamblu şi un sistem de recomandări pentru factorii de decizie”, a explicat Adrian Vasilescu.

Potrivit recomandărilor UE, statele membre trebuie să aibă astfel de instituţii cu atribuţii în domeniul gestionării riscurilor. În România, responsabilitatea menţinerii stabilităţii sistemului financiar nu este reglementată în mod explicit, aşa că în 2013 a apărut o primă ordonanţă de urgenţă pentru înfiinţarea unei structuri dedicate. Prima ordonanţă nu a mai devenit lege, iar în toamna lui 2014 a apărut un alt proiect pentru înfiinţarea acestui Comitet. „Oricum salvarea nu vine din aşa ceva”, a spus profesorul de economie Cristian Păun.

6 comentarii :

AnonimG spunea...
Acesta este sfirsitul sclifoselii numita democratie si recunoasterea, de facto, ca dictatura este mai eficienta(indiferent de scop).
Acum astept, asa, de amorul artei, sa vad reactia Curtii Constitutionale, a Parlamentului si, de ce nu, a boborului....
CSP-ul de altadata va parea un prunculet pe linga noua structura, absolut ''independenta'', fata de Statul Roman, desigur !
Cind lucrurile vor deraia pe cine se va mai razbuna boborul, pentru cine va mai cere ''moarte'' si ''jos'' ?
Oricum, zidul Tirgovistei inca exista, e muzeu fara firma dar poate fi vizitat, daca nu se stia pina acum !!!
Dar vad ca nu se prea inghesuie cititorii sa comenteze !
De ce oare ???

Riddick spunea...
E vorba despre un proiect de lege care va ajunge la parlament. Dragnea s-a exprimat public împotrivă (ieri), să vedem mai departe ce şi cum. Iniţierea proiectului este din 22 iulie, deci mai înainte de directiva lui Dragnea ca tot ce pleacă de la Guvern să se aprobe mai înainte la partid.

Cititorii vor confirmări că zona lor de confort nu-i periclitată (s-o creadă ei...). La mine apar adevăruri grave, nu-s psihoterapeut ca să menajez pe unul - pe altul.

AnonimG spunea...
Cind e vorba de Isarescu, proiectul ala are mari perspective sa se transforme in realitate, as zice eu !
Pare o masura pentru vremuri exceptionale cind, fara a deranja prea tare aparentele, tara sa fie condusa cum ''trebuie'' si de cine ''trebuie'', fiindca Romania cea imprevizibila are nevoie de haturi/friie speciale.
Ma gindesc si la dictatura regala a lui Carol al 2-le si ma intreb daca a fost doar rezultatul vointei aberante a nemtalaului, sau asa trebuia in perspectiva a ceea ce a urmat !
De accord in privinta cititorilor, combatanti de vremuri linistite, care intra in viezuini cind se impute treaba !
Ce garantii ? Nici cei care nu sulfa o silaba nu pot avea garantii ?
Numai mortii pot fi siguri ca nu vor fi deranjati la ''confort''!

Riddick spunea...
Pe Carol al II-lea l-au adus Maniu "şi alţii" în 1930, şi au făcut o mare prostie.

Dictatura lui începe - formal - în 1938, şi se va încheia când susţinerea lui externă aflată în impas nu va mai fi băgată-n seamă de alte forţe, atunci în ascensiune.

AnonimG spunea...
http://www.activenews.ro/economie/Atac-fara-precedent-la-BNR-Din-1991-ei-sunt-conducatorii-DE-FACTO-ai-acestei-tari.-Despre-Comitetul-lui-Isarescu-Un-supra-guvern-care-sa-depinda-de-un-singur-om-ca-pe-vremea-comunismului-123378
Riddick spunea...
Citisem. Să vedem votul la parlament, deşi - nu ?! - Dragnea & PSD ar putea cere guvernului să retragă proiectul de lege.

Saturday, July 11, 2015

Isărescu, adu aurul în țară !

La conu' Mişu

Posibil să fie prea tîrziu.
Chiar și așa, trilateralul trebuie să încerce. Altfel, cu tot spatele ocult, îi cresc mult șansele să termine în fața plutonului de execuție, cînd se va duce totul de rîpă. Elicopterele nu ajung, de obicei, nici pînă la Tîrgoviște, în caz că găsește vreun loc de decolare pe lîngă BNR.
În plus, alți trilăturalnici ueuropeni la care ar căuta găzduire s-ar putea dovedi prea ocupați cu propria lor fugă. Iar la un asemenea eșec, cine să mai primească loseri prin America, care are și așa destui.

Saturday, May 16, 2015

Ambasadorii călăresc Parlamentul

Prioritate de Dreapta


(Şi, totuşi: ăsta o fi "Parlament" ?! şi degeaba perie autorul guvernul Ponta, care doar mimează "împotrivirea"...)
ARADON:
Nu numai că însărcinatul cu afaceri al SUA, Dean Thompson, nu a dat vreun semn că recunoaşte că a greşit atunci când s-a amestecat în treburile interne ale României, permiţându-şi să ia la rost Parlamentul şi alte instituţii ale statului român, ci, dimpotrivă, se răţoieşte şi mai abitir.
A anunţat, intempestiv, că doreşte să se întâlnească cu preşedinţii celor două Camere, Valeriu Zgonea şi Călin Popescu Tăriceanu, pentru a discuta despre modificările la Codul Penal. Nu s-a dus, însă, singur, ci împreună cu mai mulţi ambasadori, printre care şi cei ai Germaniei şi marii Britanii. Care, şi ei, şi-au exprimat îngrijorarea că Parlamentul a decis să readucă la normalitate Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, care au fost „strâmbate” în epoca băsistă în aşa fel încât DNA să poată aresta oricând pe oricine. În aşa fel încât el să poată controla tot ce mişcă în ţară. Transformarea „indiciilor temeinice” necesare arestării în „suspiciuni rezonabile” a fost făcută în urma „preţioaselor indicaţii” ale Comisiei Europene şi ale Angelei Merkel, care promoveză modificarea totală a filosofiei dreptului. Evident, nu în interiorul ţărilor imperiale ale UE, ci doar în ţările menite să rămână pieţe de desfacere, aşa zise membre, însă, în realitate, simpli servitori care trebuie să se mulţumească cu firimiturile aruncate de stăpâni.
Faptul că, acum, Guvernul şi Parlamentul încearcă să elimine, pe rând, unele legi strâmbate de către regimul Băsescu, la comanda stăpânilor săi, îi enervează pe aceştia în cel mai înalt grad. Tocmai din acest motiv, încălcând cele mai elementare norme diplomatice, dar şi logica, încearcă să decredibilizeze Guvernul şi Parlamentul, aruncând acuze despre frânarea justiţiei. Degeaba le spui că nu vrei altceva decât o justiţie ca şi a lor, ei o ţin una şi bună cu acuzele. Te şi miri, la un moment dat cât de lipsite de logică sunt aşa zisele lor argumente şi de ce le folosesc. Printre altele, probabil şi pentru că nu le convine un Guvern care încearcă să ridice România în picioare, să nu mai accepte chiar orice, în numele unor promisiuni mincinoase. Mai ales, să aducă atingere intereselor multinaţionalelor. În acest context, o avalanşă de acuze aruncate de către ambasadele străine, justificate sau nu, este de natură să şubrezească orice guvernare, oricât de bună ar fi. Mai ales dacă opoziţia îşi pune în mişcare maşinăria de propagandă care să exploateze la maximum această avalanşă de minciuni.
„Ambasadele sunt ca nişte cuiburi de viespi, deranjate de atingerea intereselor multinaţionalelor”

2 comentarii :

Anonim G spunea...
Uite aici inca o dovada a tradarii de care dau dovada guvernantii nostril in favoarea strainilor care stiu sa fie mai amenintatori.
Din Romania va mai ramine doar un desert nesfirsit iar ei, tradatorii, se vor retrage in vilele din strainatate unde vor trai pina vor crapa de batrinete !!!
http://www.agerpres.ro/economie/2015/05/16/ministerul-mediului-propune-introducerea-unei-licente-specifice-pentru-fiecare-export-de-materiale-lemnoase-proiect--15-33-55

Riddick spunea...
Am citit textul. Nu măreşte sau scade cantitatea exportată, e doar o abureală pt fraieri. Să zică ei, "uite, statul/guvernul se preocupă".

Tuesday, April 21, 2015

Jaf la liber. Aproape pe degeaba: treizeci de arginţi, pentru politicienii RO

Prioritate de Dreapta


De douăzecișicinci de ani România este jefuită sistematic. în baza unui program prestabilit înainte de căderea comunismului, fără ca marii beneficiari (corporațiile) să întâmpine vreo rezistență din partea vreunei instituții publice, cu excepția unor ONG-uri care au reușit să blocheze câteva acțiuni de preluare a unor obiective importante. Din contra, dacă mai apare vre-o minte limpede care trage semnalul de alarmă, intervine urgent Guvernul, care reglementează prin lege jaful național, oricând în favoarea corporațiilor.
AGERO:

[...] Blocul sovietic sau așa zisul bloc comunist, nu s-a prăbușit în 1989. Ceea ce s-a întâmplat în 1989 n-a fost decât finalul unui proces pregătit în timp de către marile puteri industriale, precum Germania, Marea Britanie, Franța, Italia, SUA, Austria, prin acțiunile celebrelor C.I.A, M.I.6, R.G., B.N.D., C.E.S.I.S. sau H.N.A., din timpul „războiului rece" care, sub masca democratizării societății comuniste, puseseră ochii, în fapt, pe resursele blocului comunist, al cărui economie, ținută în spatele „cortinei de fier", în lipsa pieței libere (unica și singura care asigură promovarea valorilor autentice, progres și dezvoltare) pierduse de mult lupta concurențială cu economia capitalistă, decalajul măsurandu-se în zeci de ani.

Dacă unele țări, precum Slovenia, Cehia, Polonia, Ungaria (aflate mai aproape de piața liberă) au înțeles că progresul înseamnă, în primul rând, valorificarea eficientă, la nivelul pieței libere, a materiilor prime și au făcut tot posibilul pentru a nu pierde controlul asupra resurselor, protejându-le prin legi, negociind doar prelucrarea lor, România a clacat total la acest capitol. Ce-au făcut C.I.A, M.I.6, R.G., B.N.D., C.E.S.I.S. sau H.N.A. în România ar trebui să devină lecții în manualele de la Acadenia de Informații, pentru că o mai mare lecție de cum poți fi deposedat, în numele unei himere, numită democrație, de tot ceea ce deții valoros, nu s-a mai întâmplat de la colonizarea Africii și până la acapararea resurselor României de către multinaționale precum OMV. In secolul XXI să fii deposedat nu prin violență (agresiune militară, cum s-a întâmplat în fosta Jugoslavie sau în Irak), ci să cedezi de bună voie, fără nici o presiune, resursele vitale ale unei națiuni, precum petrolul, gazele, siderurgia, energia electrică, materialele de construcții, exploatarea pădurilor și să contribui, deliberat, alaături de multinaționale sau firme concurente, la distrugerea propriilor obiective industriale (chiar și a celor ce puteau fi rentabilizate prin retehnologizare, precum au făcut Cehia, Polonia sau Slovenia), pentru că făceau concurență marilor concerne internaționale, ține de o imbecilitate și de o prostie fără limite. In douăzecișicinci de ani, dovedind o prostie cronică și o lipsă de viziune vecină cu idioțenia, clasa politică - asistată de o administrație preocupată doar de propriul interes, impasibilă la ceea ce se petrece -, a înstrăinat toată averea reală a României, încât cred că e o utopie să mai suții că România mai este o țară independentă, când nu-i mai aparține aproape nimic și când este incapabilă să se mai opună pretențiilor marilor corporații vestice.

In timp ce C.I.A, M.I.6, R.G., B.N.D. C.E.S.I.S. sau H.N.A. au transformat România într-un uriaș câmp de bătălie cu F.S.B. - G.R.U. din Rusia și N.S.B. din China, împărțindu-și accesul la materiile prime de bază și stabilind domeniile de interes pentru eliminarea concurenței marilor corporații pe care le deservesc (distrugerea industriei siderurgice, petro-chimice, aluminiu, alimentare, farmaceutică, etc.) serviciile românești - contrar normalului, legii și logicii existenței lor -, s-au ocupat și se ocupă, prioritar, de corupție sau evaziune fiscală, substituind, în disprețul legii, alte instituții, cu zeci de mii de angajați. In această cojunctură, în lipsa oricărei reacții de împotrivire (în special din 2007) C.I.A, M.I.6, R.G., B.N.D. C.E.S.I.S., H.N.A., F.S.B. G.R.U. sau N.S.B., au lucrat „curat" și continuă operațiunile de distrugere a tot ce mai funcționează sub marcă autohtonă și de acaparare a ultimelor resurse de valoare ale țării, transformând România într-o proprietate a marilor corporații industriale, la prețuri incredibil de mici. [...]


2 comentarii :


Anonim G spunea...
Am ajuns sa o vad si pe asta !
Adica sa se scrie negru pe alb ceea ce, in urma cu citiva ani, nu era bine nici sa gindesti fara a fi catalogat ca anti-occidental, anti-ue, anti- Lumea ''civilizata'' etc.
ACUM E PREA TIRZIU SI INUTIL !
Ce se scrie in articol e stiut si de copii inca neneascuti, dar DEGEABA !
Daca stie cineva la ce serveste il rog respectuos sa imi impartaseasca si mie !!!
Cazul ROMANIA a fost rezolvat !
Papusarii din umbra mai au, doar , de apasat butonul ''enter'' pentru ca setarea sa devina efectiva !!!
Riddick spunea...
Şi, ce ? Să tăcem, "că şi-aşa se ştie şi tot nimic nu facem" ?

S-ar putea ca după Enter să le vină o surpriză care le va bubui sub cur. ;-)