Friday, July 20, 2012

Petru Bogatu : Războiul mondial se apropie de graniţele noastre

Via Prioritate de Dreapta 

Până mai ieri, Europa Centrală părea o oază a păcii. De azi, lucrurile nu mai stau aşa. Atentatul cu bombă din staţiunea Burgas a ucis opt oameni, dar şi iluzia siguranţei pe care i le-a dat-o Bulgariei şi altor ţări vecine aparentul dezinteres al grupărilor extremiste faţă de această zonă a lumii.
Un nou front jihadist în Balcani?
Ţinta atentatului este clară. Autocarul aruncat în aer urma să transporte un grup de turişti israelieni în staţiunea Sunny Beach. Şi în ceea ce priveşte autorii atacului, lucrurile de asemenea par să se limpezească. Mişcarea şiită libaneză Hezbollah, sprijinită de Teheran, a lăsat să se întrevadă că este implicată în actul terorist din Bulgaria. „Toate semnele indică spre Iran”, a declarat şi premierul israelian Netanyahu.
Astfel, iadul care a coborât în flăcări ucigătoare în staţiunea Burgas a fost mai mult decât un atentat. Asta înseamnă că, în războiul mondial pe care îl poartă împotriva Occidentului liberal, jihadiştii au deschis un nou front în Balcani. Şi nu întâmplător. Bulgaria e un teatru de război perfect pentru islamiştii fundamentalişti. Zece la sută din populaţia de peste şapte milioane a ţării sunt musulmani. Acest fapt le permite jihadiştilor să se simtă aici confortabil. Aproape ca acasă, chit că majoritatea mahomedanilor din Bulgaria nu-i sprijină şi nu-i simpatizează.
Un posibil focar te terorism în Sudul şi estul Europei nu-i exclus. Nu degeaba preşedintele american Barack Obama a reacţionat imediat, condamnând vehement atacul, iar agenţii CIA şi FBI au împânzit aeroportul Burgas de pe litoralul Mării Negre, cu aceştia colaborând anchetatorii sosiţi de la Ierusalim şi Sofia. Afectate cumplit de criza economică, dar şi de instabilitatea politică, ţările din acest spaţiu riscă să devină o pradă uşoară a terorismului mondial.
Proximitatea geopolitică
Nu e de mirare că toată zona, de la Grecia până la România, a fost cuprinsă de o stare de alertă generală. Ieri, la Bucureşti, de exemplu, pe fondul îngrijorărilor cauzate de amenințările teroriste, a fost convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. „Sunt absolut șocat de ideea că atât de aproape de noi s-a comis totuși un atac criminal, genul de atentate pe care suntem obișnuiți să le vedem undeva foarte departe de România”, a comentat Victor Ponta la postul B1TV. Cred că sentimentele premierului român pot fi înţelese. Cam toată lumea astăzi simte şi gândeşte la fel.
Ceea ce părea undeva foarte departe şi posibil de văzut doar la televizor, se întâmplă acum chiar în nemijlocita apropiere de noi. Din Republica Moldova, dacă nu eşti hărţuit prea mult la vamă, poţi ajunge cu autobuzul sau autoturismul pe litoralul bulgar în 11-12 ore. Dar nu este vorba doar de proximitatea geografică, ci şi de cea geopolitică. Pentru jihadişti, noi cu toţii, de la Grecia şi Macedonia până la România şi Republica Moldova, suntem o apă şi un pământ. Sau mai exact vorbind, aliaţi sau sateliţi ai Americii şi Uniunii Europene. Din acest punct de vedere, putem fi trataţi fără menajamente, la fel ca Spania, Italia sau Norvegia, unde au fost săvârşite, precum se ştie, mai multe acte teroriste.
Dar mai există o problemă care face zona noastră a Europei mai vulnerabilă ca oricare alta. Chiar dacă unii experţi consideră că prin atentatul din Burgas islamiştii l-au răzbunat pe unul dintre fruntaşii Hezbollah, Imad Mughniyeh, ucis de serviciile secrete israeliene acum patru ani, nu-i exclus altceva să fie la mijloc. Să mă explic.
Atentatul de la Burgas, o replică la explozia de la Damask?
Acum trei zile, într-o explozie produsă la sediul Comunităţii de informaţii din Siria au fost ucişi ministrul Apărării Daoud Rajha şi ginerele preşedintelui Asad, ministrul adjunct al Apărării Asef Shawkat. Împreună cu ei şi-au pierdut viaţa şi alţi câţiva membri ai guvernului.
S-ar putea ca atentatul de la Burgas să fie consecinţa atacului de la Damask. Se ştie bine că regimul preşedintelui Asad este sprijinit de Iran, ţară care, împreună cu Siria, tutelează mişcarea integristă Hezbollah. Iar aceasta din urmă este faimoasă pentru capacitatea de a reacţiona rapid, prin acte teroriste, la orice gest politic occidental sau israelian pe care îl consideră indezirabil. Reprezentanţii ei, după cum am spus, s-au grăbit deja să-şi asume răspunderea pentru atentatul comis la Burgas.
La toate acestea mai adăugaţi că Rusia sprijină deschis şi Siria, şi Iranul, torpilând orice încercări internaţionale de a pune la respect regimurile din cele două state. Nu afirm că Moscova ar fi implicată cumva în atentatul de la Marea Neagră. Nu există astfel de probe. Dar cei care au atacat turiştii evrei din Burgas ştiau bine că liderii ruşi vor jubila în sinea lor, văzându-i suferind pe bulgarii trecuţi de partea Occidentului. Şi când te gândeşti că pentru locatarii Kremlinului suferinţele românilor constituie un drog pe care ei îl consumă de secole, te trece un fior rece pe şira spinării.

No comments: