Wednesday, June 5, 2013

Unanimitate în trădare

Prioritate de Dreapta

Opoziţia (minus UDMR, care nu-i în opoziţie - Ponta îl are consilier pe Frunda) are cinci oameni în comisie. Toţi au fost de acord cu îngreunarea ieşirii României din UE, chiar dacă ar putea veni un moment oportun de a o face :
Comisia de revizuire a Constituției a completat articolul 10 al legii fundamentale, iar în noul format se va stipula calitatea de membru al Uniunii Europene pentru România.
Amendamentul a fost susținut de deputatul minorităților Varujan Pambuccian și adoptat cu unanimitate.
Completarea Comisie vine la articolul 10 al Constituției și introduce un nou alineat: “România este stat membru al Uniunii Europene”.
Toţi cei prezenţi. Au lipsit trei, ca să deruteze lumea (nu se publică nominal situaţiile voturilor). Că dacă erau 23/23, ştiam că atunci când apar două voturi contra sau unul contra şi o abţinere (cum au şi apărut), sunt de la PP-DD (care alt partid s-ar opune porcăriilor ?). PP-DD are doi membri în comisia de 23 de membri.

Articolul 10: Relații internaționale (forma actuală)
 

România întreține și dezvoltă relații pașnice cu toate statele și, în acest cadru, relații de bună vecinătate, întemeiate pe principiile și pe celelalte norme general admise ale dreptului internațional. 


No comments: