Tuesday, February 7, 2012

Everac: Acum suntem în vremea democratică, când totul trebuie votat, judecat în colectiv, discutat cu masele, nu poţi să baţi un cui dacă n-ai un cons

Preluare de pe blogul Prioritate de dreapta


Mai an tart, in noiembrie, a fost iar consultat poporul. Insa poporul a intors popoul. Si a zis: “Piua, nu prea mai am pofta de joc. M-am jucat o data, de doua ori, de cinci, de zece ori – ei si? Ala bogat s-a facut si mai bogat, fiindca la inceput a fost numai smecher, acum e si hapsan. Nu mi-e totuna daca imi vine pe lista separat, individualizat, sau la comun? Nu-i tot ala, cu bani cat nu-l incap, luati prin felesaguri politicesti? Nu-i tot ingrijitor de burta lui, nu a mea?”.
Eu, unul, am votat in localitatea rurala T., de pe litoral. M-am brodit cu doi tarani batrani si scofalciti, plini de-o bunavointa usor alcoolizata. Nu prea pareau a fi inteles despre ce e vorba, dar venisera cinstit, dupa aghezmuiala, intr-o cotiga cu magarus. Magarusul n-a participat la vot, dar avea si el ideile sale, pe care mi le-a relatat intr-o scurta discutie privata:
- Nici nea Gavrila, nici nea Culai n-au prea inteles ce se intampla nene, mi-a zis magarusul, insa mie mi-e clar tot jocul, ca si perindarea lumii. Toti vor o leaca de dictatura. Cel care finanteaza o echipa de fotbal vrea sa fie dictator, sa faca el formatia. Cine conduce un guvern sau un partid vrea sa fie dictator, sa hotarasca de capul lui. Nea Base, maritimul nostru, vrea si el dictatura. El l-a debarcat pe nea Petrica Roman cand se-ntinsese acela la dictatura, in dauna lui nea Nelu Cotrocelu care a vrut si mai vrea sa fie si el dictator. Cine nu vrea? La noi in comuna vrea primarul, dar si perceptorul si seful de post. Chiar si nea Gavrila, care imi da bice. Asa-s facuti oamenii, sa vrea sa porunceasca la altii, sa le ia pogonul si malaiul, sa se incotopeneasca. Sa-i mane. O vreme toti stiau cine-i dictatorul. Acu, dupa ce l-au impuscat, se inghesuie altii, care mai de care!
- Ai gresala, magarusule, i-am zis, acum suntem in vremea democratica, cand totul trebuie votat, judecat in colectiv, discutat cu masele, nu poti sa bati un cui daca n-ai un consimtamant colectiv, caci mintea poporului cerne adevaratele valori!

- Nu ma face sa rad, a zis magarusul, asta n-o mai cred nici nenorocitii mei de stapani. Macar atata stiu si ei, ca se voteaza cum e porunceala. Ca afacerile se fac si se desfac sub nasul poporului. Ca se bate cuiul numai la acaretul celor pricopsiti. Ca dicteaza banul. Ca stapana e hameseala. Si ca prostia asta la care am venit e apa de ploaie, ca sa acopere alte farafastacuri; caci niciun candidat, fie el cat de “uninominalizat”, nu devine mai bun decat a fost. Iar de geanabetii care sa plece la Bruxelles si sa doarma acolo pe teschereaua plina, zau ca p-aci n-a auzit nimeni. E o joaca fara sens, o risipa! O baba-oarba!
- Crezi asa?
- Pai cum! Stapanii mei, de pilda, voteaza “da!” la chestia cu uninominalul si pe urma, peste nici o jumatate de minut, trec in alta camaruta si voteaza liste! Totul e facut ca sa acopere dorinta de dictatura, sa-i imbrobodeasca, nu vezi?
- Chiar nu crezi ca exista democratie, urechiatule?
- Cum o sa cred?, a zis magarusul. Parlamentarii, de pilda, isi voteaza singuri si nestanjeniti lefurile, sporurile, pensiile. Asta ce e, democratie sau dictatura? Nu vezi ca fac ce vor fara niciun control? Procesele penale la granguri se tin sub cheie – asta ce democratie e? Licitatiile, privatizarile, lichidarile se fac ad libitum, dictatorial. In sinea lor, toti vor sa scape de toti, sa aiba mai multa putere. Noroc ca astia micii nu mai prea vor sa-si piarda vremea legalizand abuzul, dand fata democratica la diverse intentii de dictatura.
- Si pana la urma ce crezi ca se va intampla, magarusule?
- Voi candida si eu, uninominal, cu sanse destul de reduse, desi magarii si magariile s-au inmultit fantastic. Dar asa, de moft! Bineinteles in alianta cu vreun partid mai pe val. La dictatura insa nu visez, fiindca stiu ceea ce stiu si altii; ca adevarata dictatura vine din afara, de la societati secrete cu programe globalizante, care au hotarat exact ce vor sa faca cu noi. Ce jucam noi aici e simpla distractie. Nea Calin sau nea Base, sau oricare alt nenea, tot la cotiga trag, iar biciul e in alta mana, mai sus, ca si haturile.
Aici l-am privit pe magarus cu neliniste si, cum tocmai veneau cei doi colegi votanti pe cate doua carari, m-am suit in vechea mea Dacie socialista si am luat-o spre Constanta, gafaind si scotand fum intre Mertane democratice perfecte.

No comments: