Traducerea articolului The Deeper Meanings of Cyprus.
Aşa zisul "ajutor" acordat prin confiscarea depozitelor bancare private din Cipru dezvăluie multe despre structura fundamental neocolonială şi neofeudală a zonei euro.
În cele din urmă, faţadele fragile ale Europei în ceea ce priveşte suveranitatea statelor, democraţia şi economia liberă de piaţă, s-au prăbușit şi începem să vedem adevărata maşinărie : aristocraţia politico-financiară a eurozonei va jecmăni cetățenii fiecărei națiuni pentru a-şi păstra puterea și a-şi proteja băncile și deţinătorii de obligaţiuni de şocul pierderilor care vor veni.
"Ajutorul" realizat prin confiscarea depozitelor private din Cipru confirmă structura fundamental neocolonială, neofeudală, a Eurozonei, şi politica regiunii, de capitulare în faţa intereselor financiare.
UE - Modelul de financializare neofeudalist şi neocolonial (24 mai 2012; traducerea în limba română, aici).
Să enumerăm ceea ce ne dezvăluie situaţia din Cipru despre adevărata stare a puterii financiar-politice din Europa :
1. Terminologia nucleu-periferie maschează structura reală : UE operează conform unui model neocolonial. În colonialismul vechi, modelul 1.0, puterea colonizatoare cucerea sau coopta elitele de putere din regiunile periferice şi proceda apoi la exploatarea resurselor naturale şi umane ale noilor colonii, cu scopul îmbogăţirii nucleului imperial.
În neocolonialism, forţele de financializare (datoriile şi pârghiile controlate de cartelul bancar împuternicit de stat) sunt folosite pentru a atrage elitele locale şi mulţimea către nucleul financiar : locuitorii din coloniile de la periferie "împrumută" bani pentru a cumpăra produse finite manufacturate în economiile din ţările nucleului, îmbogăţind astfel elitele imperiale cu : A) profituri făcute prin vânzarea de produse către debitori (pe datorie), B) dobânzi la credite* acordate coloniilor de la periferie pentru cumpărarea produselor din ţările nucleului ca să trăiască "pe picior mare" şi C) profitul tranzacţional provenit din financializarea bunurilor periferiei, cum ar fi afacerile imobiliare sau datoriile statului (suverane).
În esenţă, băncile din ţările nucleului UE au colonizat naţiunile de la periferie via finacializarea monedei euro, ce a permis o expansiune masivă a datoriei şi a consumului către periferie. Băncile şi exportatorii din nucleu au extras profituri enorme din această expansiune a datoriilor şi a consumului.
Acum, că schema financializării monedei euro şi-a derulat cursul, a ieşit la iveală starea dezastruoasă a periferiei neocoloniale : activele și veniturile periferiei zboară către "centru" ca şi dobândă la datoriile private și
publice, care sunt datorate tot băncii centrale sau băncilor private, cumetre ale băncii centrale.
Aceasta nu este doar perfecțiunea neocolonialismului, ci şi a neofeudalismului. Națiunile periferice ale UE sunt efectiv debitorii neocoloniali ai băncilor (cvasi-imperiale) din nucleu, iar contribuabilii din naţiunile nucleului (vorbim acum de Germania și Olanda) sunt iobagi feudali a căror muncă este menită compensării împrumuturilor bancare care merg rău la periferie.
Deși putem numi UE o plutocrație sau oligarhie, structura neofeudală a acesteia ne obligă să distingem o clasă a celor care deţin putere şi bogăție care nu se limitează la frontierele naționale : aceasta este o aristocrație.
Servirea aristocrației este asigurată de o clasă tehnocrată de factotumi foarte bine plătiţi, lachei, lingăi, canalii, linguşitori şi autorităţi. Sub această castă bine plătită de tehnocrați se găseşte clasa mare a acelor iobagi-datornici, subjugaţi prin plățile dobânzilor la datoriile lor proprii sau ale altora, și forţaţi prin neputinţa clasei din care fac parte să protejeze de pierderi băncile și deţinătorii de obligaţiuni.
Ciprul adaugă doar o variaţiune a exproprierii în acest jaf bine pus la punct : depozitele vor fi expropriate în mod direct pentru a se asigura că nicio bancă imperială sau deținători de obligațiuni (din nucleu) nu pierd bani la împrumuturile lor riscante şi absurde către națiunile şi iobagii din periferie.
2. Acesta este un jaf supranațional. În timp ce comentatorii pot dezbate cu anii cât de mult a beneficiat Germania de moneda euro, nucleul real nu este cel naţional ci băncile supranaționale și mașinăria politică a UE, care a fost efectiv capturată de bănci.
Cetățenii din Germania pot să aprobe sau nu exproprierea din Cipru, acest lucru nici nu mai contează. Se maschează astfel propria lor iobăgie către bănci și către deţinătorii de obligaţiuni: planurile de salvare ale națiunilor periferice sunt de fapt planuri transparente de salvare a băncilor de la "centru" și a deţinătorilor de obligaţiuni.
Statele-națiune ale periferiei neocoloniale sunt pur și simplu substituenții convenabili ai propagandei, ale cărei mesaje înşelătoare sunt îndreptate către structurile naţionale destructurate, naive și sentimentale, făcute astfel să sprijine mascarea realităţii hidoase a servituţii și jafului neocolonial.
3. Democrația este o ficțiune atunci când, indiferent pe cine votezi, băncile și deţinătorii de obligaţiuni câștigă controlul asupra direcţiei venitului național și a avuției private. Democrația în Europa este o parodie, o bătaie de joc, un simulacru, o piesă absurdă, care este jucată ca o reprezentaţie de circ pentru a distrage atenția maselor de la nevoile lor şi de la starea de iobăgie cauzată de datorii.
Democrația este o ficțiune atunci când politicile care protejează băncile și deţinătorii de obligaţiuni împotriva pierderilor rămân aceleaşi, indiferent de partidul politic sau coaliția politică de la putere.
Avutul privat al contribuabililor germani este şi el expropriat prin intermediul impozitelor, pentru a ajuta băncile din ţările nucleului și deţinătorii de obligaţiuni; este vreo diferenţă faţă de exproprierea flagrantă a unor bunuri private din Cipru ?
Este doar o diferenţă de tehnică, rezultatul fiind același: transferul forțat de bogăție de la cei care au câștigat prin munca lor, către bănci și deţinătorii de obligaţiuni, care într-o economie capitalistă ADEVĂRATĂ ar fi imediat constrânși să-şi absoarbă singuri pierderile pentru investiţii şi pariuri riscante.
4. Capitalismul este o ficțiune atunci cand capitalul plasat cu risc nu poate fi pierdut. Ficţiunea ideologică a capitalismului este moartă în Europa.
5. Ciprul este un test pentru a vedea cât de pe faţă se pot expropria bunuri private fără a declanșa răsturnări sau revoluții. Dacă mânia se potoleşte destul de repede, aceeaşi tehnică de expropriere va fi rapid impusă în altă parte. Dacă reacția este susținuţă și amenință aristocrația, exproprieri mai puțin evidente vor fi testate în alte neocolonii.
6. "Dezbină şi cucereşte" este propaganda la ordinea zilei. Elitele de putere încearcă să instige iobagii de la periferie împotriva iobagilor de la centru, scopul fiind impiedicarea ambelor categorii de iobagi să realizeze că ei sunt la fel de pagubiţi de patologica aristocraţie politico-financiară a nucleului.
* "creditul cu buletinul", 2003-2009 (România)
No comments:
Post a Comment