Interviul președintelui pentru săptămânalul polonez Do Rzeczy
După două mandate consecutive veţi părăsi președinția. Care este pentru dumneavoastră cel mai important lucru pe care l-aţi realizat fiind în funcție, și ce regretaţi ?
În 2003 eu nu am intrat, ca președinte, într-un punct de cotitură pentru țara noastră - spre deosebire de atunci când am devenit ministru de finanțe și apoi prim-ministru, într-o etapă istorică anterioară. Atunci era cu siguranţă un moment fondator, acum, mai mult sau mai puțin, "doar" o etapă normală în funcționarea țării, în plus, în urma aderării noastre la Uniunea Europeană, ne-a fost redusă în mod semnificativ posibilitatea de a lua decizii în mod autonom.Efortul meu de-a lungul vieții - ca un rezultat al multor ani trăiţi sub comunism - este de a promova o societate cu adevărat liberă, și în perioada președinției mele am încercat să o fac cât mai bine. Niciun mare succes în această privință, cu toate acestea, nu mi se poate atribui - libertatea în 2013, în țara noastră, în Europa și în lume, este mai limitată decât în 2003. Despre acestea încerc să spun mai multe în cartea mea My, Evropa a svět ["Noi, Europa și lumea"], care va fi lansată la sfârșitul lunii februarie 2013.
Cum evaluaţi starea în care se află acum Europa și Uniunea Europeană ? Ce vă inspiră optimism și ce este sursă de îngrijorare pentru dumneavoastră ?
Multe motive de optimism nu sunt. Despre pierderea libertății am vorbit deja, eșecul dezvoltării economice în Europa îl poate vedea, de asemenea, oricine deschide ochii. Intensificarea corectitudinii politice, puterea sa asupra noastră, a cetățenilor şi a mass-mediei, s-a extins incredibil, piața este în continuare din ce în ce mai slăbită în urma miilor de măsuri etatiste, a doctrinei absurde care acuză oamenii că sunt vinovaţi de încălzirea globală, în ciuda tuturor criticilor din toată lumea, ambițiile transnaționale slăbesc statele naționale și duc la transferul puterii de decizie, de la politicienii aleși, și deci controlaţi (sau controlabili), la organizațiile multinaționale, care trăiesc în vid absolut, adică fără contact cu cetățeanul. Suntem puțini, cei care nu se mulţumesc a nu face nimic.
Ce poziție ar trebui să aibă în UE ţări cum ar fi Polonia și Republica Cehă ? Cum putem lupta spre nu fi doar simple obiecte [simpli "spectatori" la evenimente - ed. VK] ? Chiar este posibil, având în vedere consolidarea evidentă a pozițiilor de decizie în UE ale jucătorilor majori ?
Unitate de acţiune nu mai este demult, pot să spun. Poziția noastră este mai slabă, a Poloniei mai puternică pentru că este mai mare, deși nu asta poate fi cauza, polonezii acţionând mai unitar în echipă decât noi, cehii.
Adoptarea Tratatului de la Lisabona a determinat o schimbare semnificativă în Europa și tocmai a întărit foarte mult, ca să folosesc termenul dumneavoastră, pozițiile "marilor jucători ai Uniunii". O ştiam, şi am luptat împotriva lui, probabil cel mai puternic dintre toți politicienii de top din Europa. La mijlocul lunii ianuarie am fost la o conferință la Viena, unde am ascultat discursul lui Jerzy Buzek, unul de-al dumneavoastră [polonez]. Când a fost întrebat care este cea mai mare schimbare din Europa în ultimii ani, el a spus, cu o evidentă satisfacţie, "Avem pe președintele UE van Rompuy, adică pe un Obama al UE. Rolul statelor individuale este în scădere, să căutăm modalităţi de a reduce în continuare rolul statelor, care obţin președinția prin rotație". Acesta nu este un citat exact, ci un rezumat exact al răspunsurilor pe care le-a dat, vă garantez. Acest lucru, probabil, nu l-aş fi spus niciodată. Polonia vrea să aibă o astfel de poziție limitată ? Nu doresc o asemenea poziție pentru Republica Cehă.
Mulţi publiciști vă compară activitatea cu cea a predecesorului dumneavoastră, Václav Havel. Ce este diferit în filosofia gândirii statalităţii faţă de perioada când era președinte predecesorul dumneavoastră ?
Václav Havel (și ideologia sa specifică, pentru care nu găsesc un nume mai bun decât cel de havlism) a fost dintr-o lume total diferită. Trata piața drept o băcănie, în loc de democrație credea în post-democrația elitistă, în loc de conservatorism și de valorile tradiționale promova modernismul distrugerii ordinii umane existente. A fost mai mult un ecou al iacobinismului francez decât al principiilor conservatoare britanice ale liberalismului clasic. A fost de un stângism extrem. Exemplele de acest fel sunt doar o scurtă enumerare a diferențelor fundamentale dintre noi doi, nu sunt o tratare amănunţită despre Václav Havel.
Dar poate că în cele din urmă ar trebui să menționez, de asemenea, cosmopolitismul lui, opus încrederii mele în statul în care trăim. A fost, de asemenea, pentru un intervenționism beligerant în politica externă (și pentru bombardamentul umanitar), în locul respectului faţă de orice țară din lume. Dar deja începe să fie mai mult decât un răspuns la întrebarea dumneavoastră, o schiță care nu ar trebui să fie percepută ca fiind valabilă doar pentru țara noastră, ci mai degrabă o chestiune-cheie. Cred că polonezii ar face bine să înțeleagă.
Au trecut douăzeci de ani de la decizia divizării Cehoslovaciei. Aţi reitera astăzi decizia de a desființa statul comun ?
Fără echivoc, da. Mai mult decât atât, nu a fost decizia mea. Sarcina mea era să pun în aplicare deciziile deja luate de facto de către Slovacia. Slovacii au vrut să aibă propriul lor stat independent. Eu le-am respectat decizia şi am încercat să dialoghez cu ei. Am insistat asupra avantajelor unui întreg mai mare, împreună cu ei. Tocmai pregătesc un discurs pentru o conferință la Banca Națională a Cehiei, la cea de-a 20-a aniversare a divizării coroanei cehoslovace în două valute diferite. Iată, pentru că îmi aduc aminte și am adunat diverse argumente:
- de ce a fost divizarea necesară;
- ce avantaj a fost din faptul că divizarea teritoriului s-a desfăşurat în mod organizat, și mai ales în mod nehaotic, prietenos, cu respectarea deplină a aspirațiilor celeilalte jumătăţi provenite din dreptul nostru comun iniţial;
- de ce este liniștita noastră "separare monetară" din februarie 1993 o lecție pentru Europa de astăzi, care are nevoie de măsuri similare, dar de care se teme atât de tare (sau poate se preface că se teme).
Eu însumi având acum experienţa divizării Cehoslovaciei, pe care nu o aveam, am învățat în principal faptul că păstrarea timidă, precaută, a status quo-ului cu orice preț, nu duce nicăieri.
V-aţi schimbat în cursul activităţii politice opinia cu privire la Polonia?
Într-o anumită măsură, da. O cunoşteam cel mai bine, deși chiar încă de la momentul căderii comunismului în Polonia fusesem în multe țări din lume. Cândva, în 1957 (sau '58) am jucat primul meci de baschet ca reprezentant al echipei de juniori a Cehoslovaciei, la Cracovia. Apoi am început să merg acolo ca economist, mai întâi ca cercetător la Academia Cehoslovacă de Științe. Dar niciodată n-am fost în Polonia într-o excursie sau în vacanţă. Acum mi se pare că am făcut-o o dată, deoarece când ar fi trebuit să particip la conferința de econometrie de la Sopot, pe timpul Solidarnośc, banca unde eram nu m-a mai trimis la conferinţă, şi astfel mi-am luat o vacanţă.
Respect Polonia, o consider o ţară "sănătoasă", care se respectă pe sine. Spun acest lucru în mod deliberat, comparativ cu o țară care este patria mea. Alegerea recentă a Președintelui Republicii Cehe, cu toate acestea, oferă unele speranțe în acest sens, chiar dacă în același timp alegerea directă a președintelui (și modul ei de manipulare prin mass-media) mi le-au îndepărtat în mod considerabil.
Am apreciat foarte mult prietenia extrem de frumoasă cu președintele Kaczynski. Îi simt lipsa, chiar dacă sunt foarte fericit că am fost în măsură să stabilesc o relație pozitivă cu succesorul său, cu președintele Komorowski.
În Polonia nu este înțeleasă abordarea dumneavoastră, deschisă, spre Rusia. Nu percepeţi îndepărtarea de democraţie a Federației Ruse ?
Întrebarea dumneavoastră îmi provoacă un anumit zâmbet. Rusia a fost "deviată" de la democrație, probabil, întotdeauna în cei o mie de ani de istorie ai săi, și de-abia acum se apropie către democrație cu greu, laborios, discontinuu, nu este o creștere constantă, liniară. Că este acum în Federația Rusă o altă măsură a democrației decât în Republica Cehă sau Polonia este dincolo de orice îndoială, și dorim cu siguranţă democrație la noi, dar că ar fi avut vreodată Rusia - în 90 de ani (?) - o democrație de care să se îndepărteze, mi se pare o neînțelegere completă a realității contemporane ruse, iar pentru a sesiza aceasta nu trebuie să fii expert.
Istoria poloneză, în legătură cu Rusia timp de mai multe secole, a fost mult mai tragică decât cea a Cehiei, noi cehii o știm foarte bine. Noi am început să o simţim mai direct odată cu cel de-al doilea război mondial. Mai mult decât atât, noi suntem - din fericire - în relaţii bune cu Rusia sau cu statele vecine succesoare ale fostei Uniuni Sovietice, și pentru că ne uităm la ea un pic mai diferit. Şi cel mai important, cred că abordarea "deschisă" faţă de ceva, chiar și faţă de o țară sau alta, este mai bună decât una "nedeschisă", aprioric părtinitoare, fundamentalistă.
Pentru mine, Rusia este o țară mare, importantă, de care trebuie să ţin seama. Îmi place cultura sa pre-sovietică, mai ales literatura, mereu am urmărit cu atenţie cărţile criticilor regimului sovietic, simt suferința imensă a rușilor din secolul trecut din cauza experienței comunismului. Nici mai mult, nici mai puţin. Astăzi, cu toate acestea, simt un alt pericol actual pentru Republica Cehă, altul decât Rusia. Rusia de azi nu determină viața mea. Mult mai mult o determină Uniunea Europeană.
În timpul unei campanii electorale, au existat opinii după care decretele postbelice ale președintelui Beneš ar trebui privite în mod necesar ca o încălcare a drepturilor omului. Nu a fost posibilă evitarea deportării germanilor ?
Așa-numitele Decrete Beneš, care au fost adoptate, ulterior, ca legi standard de către parlamentul cehoslovac, atunci când în cele din urmă s-a încheiat ocupaţia țării noastre, au făcut parte din contextul tragic al celui de-al doilea război mondial. Nu au fost un pas izolat. Au fost o reacție la ceea ce s-a întâmplat înainte. Reflectă realitatea. Apoi, acestea erau atunci sentimentele oamenilor. Nu numai ale președintelui Beneš. În ceea ce privește transferul de germani de pe teritoriul cehoslovac, cu acesta au fost de acord, la Potsdam, puterile victorioase în cel de-al doilea război mondial. Ele sunt o parte constitutivă a sistemului nostru juridic, niciunul dintre ele nu implică nici noi măsuri sau alţi paşi în prezent. Pentru noi, însă, garantează că nu este amenințat și contestat status quo-ul existent. Cu siguranță, şi pentru polonezi, nu numai pentru noi [şi Polonia a expulzat germani, mai ales din Silezia].
Chestionarea decretelor Beneš în campania prezidențială de către unul dintre candidați mi se pare scandaloasă și de neiertat. A demonstrat în mod clar că nu este un ceh autentic. La urma urmei, primul său interviu după alegeri (Právo, 28 ianuarie 2013) a arătat că nu a învăţat nimic.
A ne pune acum în locul cehilor (precum și al polonezilor), la ore sau zile după încheierea ororilor celui de-al doilea razboi mondial, ne este cu neputinţă. Eu nici măcar nu am încercat. În acest caz, ori în oricare altul, la ce bun să încercăm să rescriem istoria, să o reparăm sau să o reconstruim ? Astăzi eu nu simt nevoia de a discuta ceva inovator. Opiniile actuale corecte politic, de mutare în trecut, au făcut nu doar lipsit de valoare orice grup de persoane din Europa, ci şi ca intenţiile mele curente să pară subtile și insidioase. Să sperăm că nu vom face față în Europa consecințelor altor războaie.
Cum ați receptat recentul avertisment al lui David Cameron asupra superstatului european ? Mai are vreun sens azi să se accepte o monedă comună europeană ?
Am avertizat asupra superstatului european - și mult mai radical și mai fundamental decât David Cameron - de mulți ani. În discursul său, în acest sens, nu am văzut nimic nou. Mai mult, am înțeles o anumită ezitare și o lipsă de coerență a atitudinii sale. În ceea ce privește pozițiile mele, le-am exprimat într-o carte recentă, Evropská integrace bez iluzí ["Integrarea europeană fără iluzii"].
Moneda europeană comună, evident, nu a reușit, și acum cu siguranţă n-ar fi recomandată acceptarea sa pentru oricine altcineva. De la distanţă, mi se pare totuși că guvernul polonez este foarte aproape de a face acest pas. La summitul UE-Asia din Laos din noiembrie anul trecut, premierul dumneavoastră a fost un mult mai mare avocat al monedei euro decât oricare dintre președinții sau prim-miniștrii țărilor care au trecut demult la moneda euro. Am zâmbit - de ce, prin urmare, nu l-ai introdus în țara ta cu mult timp în urmă ? Sau a fost doar un efort de a mulţumi - cum spuneaţi - "jucătorii mari ai Uniunii" ?
Liberalismul contemporan a fost adoptat de către stânga europeană ? Ce înseamnă de fapt azi liberalismul ?
Pentru mine, liberalismul "contemporan" este opusul liberalismului, în sensul propriu al termenului. Acesta este opusul liberalismului clasic, la care am aderat. Liberalismul obamian actual este o ideologie postmodernă, antidemocratică, antiliberală, căreia îi este supusă o parte tot mai mare a lumii occidentale. Această ideologie este în mod clar pe partea stângă a spectrului politic, dar din păcate nu are un adversar. Dreapta este acum teribil de slabă. În Europa, aproape că nu mai există. Prea multe detalii nu cunosc, dar sper că în Polonia încă mai există.
Ce rol pot juca acum mândria națională și tradiția ?
Nu știu ce rol pot juca, nu-mi pot imagina ce rol ar trebui să joace. Globaliştii contemporani nu o doresc, și știu că este sarcina noastră fundamentală de a ne opune atacurilor asupra mândriei naționale și tradiției. M-a surprins foarte pozitiv atitudinea cehilor la alegerile prezidențiale și faptul că au ales în mod corespunzător. Nu mă aşteptam - spre deosebire de Polonia. Acesta arată că, în ciuda presiunii incredibile din partea mass-mediei, oamenii își păstrează rațiunea. Este speranța viitorului.
Alegerile prezidențiale din Republica Cehă au fost câștigate de către Miloš Zeman. Ce sfat i-ați da succesorului dumneavoastră?
Eu de obicei nu dau sfaturi. Miloš Zeman a stat întotdeauna și încă mai stă faţă de mine pe cealaltă parte a baricadei ideologice (spre deosebire de rivalul său [Schwarzenberg], care nu este situat pe nicio parte), dar am jucat aceeași disciplină sportivă - "numai" în calitate de concurenți. Eu cred că el va intra bine în rolul pe care l-am avut eu şi presupun că este conștient de valoarea enormă pe care o deţine şi o reprezintă statul ceh pentru noi, cehii.
Václav Klaus, pentru săptămânalul polonez Do Rzeczy [La chestiune], 11 februarie 2013
Adoptarea Tratatului de la Lisabona a determinat o schimbare semnificativă în Europa și tocmai a întărit foarte mult, ca să folosesc termenul dumneavoastră, pozițiile "marilor jucători ai Uniunii". O ştiam, şi am luptat împotriva lui, probabil cel mai puternic dintre toți politicienii de top din Europa. La mijlocul lunii ianuarie am fost la o conferință la Viena, unde am ascultat discursul lui Jerzy Buzek, unul de-al dumneavoastră [polonez]. Când a fost întrebat care este cea mai mare schimbare din Europa în ultimii ani, el a spus, cu o evidentă satisfacţie, "Avem pe președintele UE van Rompuy, adică pe un Obama al UE. Rolul statelor individuale este în scădere, să căutăm modalităţi de a reduce în continuare rolul statelor, care obţin președinția prin rotație". Acesta nu este un citat exact, ci un rezumat exact al răspunsurilor pe care le-a dat, vă garantez. Acest lucru, probabil, nu l-aş fi spus niciodată. Polonia vrea să aibă o astfel de poziție limitată ? Nu doresc o asemenea poziție pentru Republica Cehă.
Mulţi publiciști vă compară activitatea cu cea a predecesorului dumneavoastră, Václav Havel. Ce este diferit în filosofia gândirii statalităţii faţă de perioada când era președinte predecesorul dumneavoastră ?
Václav Havel (și ideologia sa specifică, pentru care nu găsesc un nume mai bun decât cel de havlism) a fost dintr-o lume total diferită. Trata piața drept o băcănie, în loc de democrație credea în post-democrația elitistă, în loc de conservatorism și de valorile tradiționale promova modernismul distrugerii ordinii umane existente. A fost mai mult un ecou al iacobinismului francez decât al principiilor conservatoare britanice ale liberalismului clasic. A fost de un stângism extrem. Exemplele de acest fel sunt doar o scurtă enumerare a diferențelor fundamentale dintre noi doi, nu sunt o tratare amănunţită despre Václav Havel.
Dar poate că în cele din urmă ar trebui să menționez, de asemenea, cosmopolitismul lui, opus încrederii mele în statul în care trăim. A fost, de asemenea, pentru un intervenționism beligerant în politica externă (și pentru bombardamentul umanitar), în locul respectului faţă de orice țară din lume. Dar deja începe să fie mai mult decât un răspuns la întrebarea dumneavoastră, o schiță care nu ar trebui să fie percepută ca fiind valabilă doar pentru țara noastră, ci mai degrabă o chestiune-cheie. Cred că polonezii ar face bine să înțeleagă.
Au trecut douăzeci de ani de la decizia divizării Cehoslovaciei. Aţi reitera astăzi decizia de a desființa statul comun ?
Fără echivoc, da. Mai mult decât atât, nu a fost decizia mea. Sarcina mea era să pun în aplicare deciziile deja luate de facto de către Slovacia. Slovacii au vrut să aibă propriul lor stat independent. Eu le-am respectat decizia şi am încercat să dialoghez cu ei. Am insistat asupra avantajelor unui întreg mai mare, împreună cu ei. Tocmai pregătesc un discurs pentru o conferință la Banca Națională a Cehiei, la cea de-a 20-a aniversare a divizării coroanei cehoslovace în două valute diferite. Iată, pentru că îmi aduc aminte și am adunat diverse argumente:
- de ce a fost divizarea necesară;
- ce avantaj a fost din faptul că divizarea teritoriului s-a desfăşurat în mod organizat, și mai ales în mod nehaotic, prietenos, cu respectarea deplină a aspirațiilor celeilalte jumătăţi provenite din dreptul nostru comun iniţial;
- de ce este liniștita noastră "separare monetară" din februarie 1993 o lecție pentru Europa de astăzi, care are nevoie de măsuri similare, dar de care se teme atât de tare (sau poate se preface că se teme).
Eu însumi având acum experienţa divizării Cehoslovaciei, pe care nu o aveam, am învățat în principal faptul că păstrarea timidă, precaută, a status quo-ului cu orice preț, nu duce nicăieri.
V-aţi schimbat în cursul activităţii politice opinia cu privire la Polonia?
Într-o anumită măsură, da. O cunoşteam cel mai bine, deși chiar încă de la momentul căderii comunismului în Polonia fusesem în multe țări din lume. Cândva, în 1957 (sau '58) am jucat primul meci de baschet ca reprezentant al echipei de juniori a Cehoslovaciei, la Cracovia. Apoi am început să merg acolo ca economist, mai întâi ca cercetător la Academia Cehoslovacă de Științe. Dar niciodată n-am fost în Polonia într-o excursie sau în vacanţă. Acum mi se pare că am făcut-o o dată, deoarece când ar fi trebuit să particip la conferința de econometrie de la Sopot, pe timpul Solidarnośc, banca unde eram nu m-a mai trimis la conferinţă, şi astfel mi-am luat o vacanţă.
Respect Polonia, o consider o ţară "sănătoasă", care se respectă pe sine. Spun acest lucru în mod deliberat, comparativ cu o țară care este patria mea. Alegerea recentă a Președintelui Republicii Cehe, cu toate acestea, oferă unele speranțe în acest sens, chiar dacă în același timp alegerea directă a președintelui (și modul ei de manipulare prin mass-media) mi le-au îndepărtat în mod considerabil.
Am apreciat foarte mult prietenia extrem de frumoasă cu președintele Kaczynski. Îi simt lipsa, chiar dacă sunt foarte fericit că am fost în măsură să stabilesc o relație pozitivă cu succesorul său, cu președintele Komorowski.
În Polonia nu este înțeleasă abordarea dumneavoastră, deschisă, spre Rusia. Nu percepeţi îndepărtarea de democraţie a Federației Ruse ?
Întrebarea dumneavoastră îmi provoacă un anumit zâmbet. Rusia a fost "deviată" de la democrație, probabil, întotdeauna în cei o mie de ani de istorie ai săi, și de-abia acum se apropie către democrație cu greu, laborios, discontinuu, nu este o creștere constantă, liniară. Că este acum în Federația Rusă o altă măsură a democrației decât în Republica Cehă sau Polonia este dincolo de orice îndoială, și dorim cu siguranţă democrație la noi, dar că ar fi avut vreodată Rusia - în 90 de ani (?) - o democrație de care să se îndepărteze, mi se pare o neînțelegere completă a realității contemporane ruse, iar pentru a sesiza aceasta nu trebuie să fii expert.
Istoria poloneză, în legătură cu Rusia timp de mai multe secole, a fost mult mai tragică decât cea a Cehiei, noi cehii o știm foarte bine. Noi am început să o simţim mai direct odată cu cel de-al doilea război mondial. Mai mult decât atât, noi suntem - din fericire - în relaţii bune cu Rusia sau cu statele vecine succesoare ale fostei Uniuni Sovietice, și pentru că ne uităm la ea un pic mai diferit. Şi cel mai important, cred că abordarea "deschisă" faţă de ceva, chiar și faţă de o țară sau alta, este mai bună decât una "nedeschisă", aprioric părtinitoare, fundamentalistă.
Pentru mine, Rusia este o țară mare, importantă, de care trebuie să ţin seama. Îmi place cultura sa pre-sovietică, mai ales literatura, mereu am urmărit cu atenţie cărţile criticilor regimului sovietic, simt suferința imensă a rușilor din secolul trecut din cauza experienței comunismului. Nici mai mult, nici mai puţin. Astăzi, cu toate acestea, simt un alt pericol actual pentru Republica Cehă, altul decât Rusia. Rusia de azi nu determină viața mea. Mult mai mult o determină Uniunea Europeană.
În timpul unei campanii electorale, au existat opinii după care decretele postbelice ale președintelui Beneš ar trebui privite în mod necesar ca o încălcare a drepturilor omului. Nu a fost posibilă evitarea deportării germanilor ?
Așa-numitele Decrete Beneš, care au fost adoptate, ulterior, ca legi standard de către parlamentul cehoslovac, atunci când în cele din urmă s-a încheiat ocupaţia țării noastre, au făcut parte din contextul tragic al celui de-al doilea război mondial. Nu au fost un pas izolat. Au fost o reacție la ceea ce s-a întâmplat înainte. Reflectă realitatea. Apoi, acestea erau atunci sentimentele oamenilor. Nu numai ale președintelui Beneš. În ceea ce privește transferul de germani de pe teritoriul cehoslovac, cu acesta au fost de acord, la Potsdam, puterile victorioase în cel de-al doilea război mondial. Ele sunt o parte constitutivă a sistemului nostru juridic, niciunul dintre ele nu implică nici noi măsuri sau alţi paşi în prezent. Pentru noi, însă, garantează că nu este amenințat și contestat status quo-ul existent. Cu siguranță, şi pentru polonezi, nu numai pentru noi [şi Polonia a expulzat germani, mai ales din Silezia].
Chestionarea decretelor Beneš în campania prezidențială de către unul dintre candidați mi se pare scandaloasă și de neiertat. A demonstrat în mod clar că nu este un ceh autentic. La urma urmei, primul său interviu după alegeri (Právo, 28 ianuarie 2013) a arătat că nu a învăţat nimic.
A ne pune acum în locul cehilor (precum și al polonezilor), la ore sau zile după încheierea ororilor celui de-al doilea razboi mondial, ne este cu neputinţă. Eu nici măcar nu am încercat. În acest caz, ori în oricare altul, la ce bun să încercăm să rescriem istoria, să o reparăm sau să o reconstruim ? Astăzi eu nu simt nevoia de a discuta ceva inovator. Opiniile actuale corecte politic, de mutare în trecut, au făcut nu doar lipsit de valoare orice grup de persoane din Europa, ci şi ca intenţiile mele curente să pară subtile și insidioase. Să sperăm că nu vom face față în Europa consecințelor altor războaie.
Cum ați receptat recentul avertisment al lui David Cameron asupra superstatului european ? Mai are vreun sens azi să se accepte o monedă comună europeană ?
Am avertizat asupra superstatului european - și mult mai radical și mai fundamental decât David Cameron - de mulți ani. În discursul său, în acest sens, nu am văzut nimic nou. Mai mult, am înțeles o anumită ezitare și o lipsă de coerență a atitudinii sale. În ceea ce privește pozițiile mele, le-am exprimat într-o carte recentă, Evropská integrace bez iluzí ["Integrarea europeană fără iluzii"].
Moneda europeană comună, evident, nu a reușit, și acum cu siguranţă n-ar fi recomandată acceptarea sa pentru oricine altcineva. De la distanţă, mi se pare totuși că guvernul polonez este foarte aproape de a face acest pas. La summitul UE-Asia din Laos din noiembrie anul trecut, premierul dumneavoastră a fost un mult mai mare avocat al monedei euro decât oricare dintre președinții sau prim-miniștrii țărilor care au trecut demult la moneda euro. Am zâmbit - de ce, prin urmare, nu l-ai introdus în țara ta cu mult timp în urmă ? Sau a fost doar un efort de a mulţumi - cum spuneaţi - "jucătorii mari ai Uniunii" ?
Liberalismul contemporan a fost adoptat de către stânga europeană ? Ce înseamnă de fapt azi liberalismul ?
Pentru mine, liberalismul "contemporan" este opusul liberalismului, în sensul propriu al termenului. Acesta este opusul liberalismului clasic, la care am aderat. Liberalismul obamian actual este o ideologie postmodernă, antidemocratică, antiliberală, căreia îi este supusă o parte tot mai mare a lumii occidentale. Această ideologie este în mod clar pe partea stângă a spectrului politic, dar din păcate nu are un adversar. Dreapta este acum teribil de slabă. În Europa, aproape că nu mai există. Prea multe detalii nu cunosc, dar sper că în Polonia încă mai există.
Ce rol pot juca acum mândria națională și tradiția ?
Nu știu ce rol pot juca, nu-mi pot imagina ce rol ar trebui să joace. Globaliştii contemporani nu o doresc, și știu că este sarcina noastră fundamentală de a ne opune atacurilor asupra mândriei naționale și tradiției. M-a surprins foarte pozitiv atitudinea cehilor la alegerile prezidențiale și faptul că au ales în mod corespunzător. Nu mă aşteptam - spre deosebire de Polonia. Acesta arată că, în ciuda presiunii incredibile din partea mass-mediei, oamenii își păstrează rațiunea. Este speranța viitorului.
Alegerile prezidențiale din Republica Cehă au fost câștigate de către Miloš Zeman. Ce sfat i-ați da succesorului dumneavoastră?
Eu de obicei nu dau sfaturi. Miloš Zeman a stat întotdeauna și încă mai stă faţă de mine pe cealaltă parte a baricadei ideologice (spre deosebire de rivalul său [Schwarzenberg], care nu este situat pe nicio parte), dar am jucat aceeași disciplină sportivă - "numai" în calitate de concurenți. Eu cred că el va intra bine în rolul pe care l-am avut eu şi presupun că este conștient de valoarea enormă pe care o deţine şi o reprezintă statul ceh pentru noi, cehii.
Václav Klaus, pentru săptămânalul polonez Do Rzeczy [La chestiune], 11 februarie 2013
http://www.klaus.cz/clanky/3302
comentarii:
- Riddickspunea...
- Celălalt Václav
Începuturile carierei politice a lui Václav Klaus.
Václav Klaus şi începutul reinstaurării plictiselii
La Congresul Forumului Civic, din septembrie trecut, preşedinte a fost ales un outsider: Václav Klaus, ministrul de finanţe al ţării. În timp ce a obţinut mai bine de două treimi din voturile delegaţilor, dl. Klaus a întâmpinat o opoziţie substanţială printre liderii cei mai influenţi ai Forumului. Aceştia au blocat, practic, punerea în practică a programului lansat de Václav Klaus - o clară delimitare de socialismul de orice fel - şi au boicotat ideile d-lui Klaus privind restructurarea Forumului Civic. Asta a făcut ca, în februarie acest an, Forumul Civic să se scindeze în două partide. Václav Klaus ar dori să transforme aripa pe care o conduce într-un partid modern, de dreapta, de tipul Partidului Conservator din Marea Britanie. Cealaltă aripă a Forumului include mai mulţi din membrii guvernului, dar orientarea ei produce o imagine mult mai puţin clară. Declarîndu-te social-democrat - ceea ce în realitate şi este această aripă - nu e tocmai uşor într-o Cehoslovacie post-comunistă.
Nici o mirare, ascensiunea la putere a d-lui Klaus a fost întîmpinată cu reacţii dintre cele mai ambigui. El curtează nivelele de jos ale masei populare mai mult decât o fac colegii săi din guvern, şi, de altfel, admite că este un populist, dar într-o manieră Thatcher şi nu într-una Peron. Unii ziarişti fac tapaj de asemănarea poziţiei sale cu cea a unui Walesa, dar nimeni nu-l poate auzi pe Walesa invocându-i pe un Milton Friedman şi Thomas Sowell, aşa cum o face Klaus. În ceea ce priveşte naţionalismul, Klaus se dovedeşte de o muţenie atât de remarcabilă, încît este considerat un... tehnocrat. Dar ceea ce îi sperie cu adevarat pe oponenţii săi este accentul pe care îl pune pe instituţii ferme şi mandat popular în cadrul Forumului Civic. Singurul resort ce mai rămîne la îndemîna elitei Forumului Civic îl constituie apelurile la rolul unic al acestei mişcări: garantarea democraţiei. Dar depinde ce considerăm a fi cu adevărat esenţial pentru o democraţie: mandatul popular, separarea puterilor şi verificarea raporturilor între ramurile puterii ori garanţiile oferite "de la centru" ?
http://riddickro.blogspot.ro/2011/12/celalalt-vaclav.html
- Riddickspunea...
- Aşa se face că ambele facţiuni nu renunţă la luptă. Încrederea lui Klaus în sprijinul pe care îl primeşte din partea organizaţiilor de masă se dovedeşte potrivită: el nu ezită să-şi exprime resentimentele împotriva unor "birocraţi plătiţi de la centru". Într-un cuvînt, Klaus este un politician, dar manierele sale, felul său de a acţiona sînt de un mult mai mare bun gust decît apar în criticile ce i se aduc, cum ar fi aceea ca, spre exemplu, după o recentă remaniere, nici un singur membru al Chartei '77 nu a mai rămas în prezidiul Parlamentului ceh. Fostul regim nu a reuşit niciodată să-i defăimeze pe disidenţi. Acum, disidenţii se află pe punctul de a se defăima de unii singuri. Criticii lui Klaus provin în marea lor majoritate - dar nu exclusiv - din cercurile foştilor disidenţi. Pe de altă parte, nu toţi foştii disidenţi se numără printre inamicii lui Klaus. Dar ameninţarea s-a simţit limpede încă înainte de-a se dovedi că Václav Klaus nu este un simplu economist, ci şi un politician. "Nu dorim să fim experimentatori pe plan social, să devenim un exemplu strălucit pentru restul lumii", declara el, într-un discurs în stil foarte personal, prin care a cîştigat aplauzele respectivei conferinţe a Forumului Civic, făcînd furori printre intelectuali. Prin asta, Klaus a dovedit exactitatea a două observaţii făcute de Timothy Garton Ash: că politicienii est-europeni care pretind că nu sunt nici de dreapta, nici de stînga, sunt de fapt de stînga, şi că revoluţiile din 1989 nu au adus cu ele nici o idee fundamental nouă. Şi e dureros să recunoaştem că noi, est-europenii, nu am făcut decît să pierdem, în aceşti 40 de ani de totalitarism, că în loc să ne dovedim un fel de bunic al spiritualităţii mondiale, va trebui să recuperăm, să intrăm în rînd cu alţii, să învăţăm în deceniile ce vor veni. Acest proces are nevoie de trăgaciul existenţial al politicii şi asta, în realitate, constituie cea mai grea lovitură.
Cel mai interesant aspect din recentele desfăşurări de evenimente din cadrul Forumului Civic este că lucrurile s-au desfăşurat democratic, nefiind nimic aranjat dinainte. Şi nu caracterizează o asemenea situaţie tocmai democraţia în sine ? Stilul politicii lui Klaus se va dovedi probabil unul blînd, nu tocmai foarte interesant pentru majoritatea populaţiei, dar el va trebui însuşit de politicieni. Probabil că atmosfera fericitului umor anti-politic va dispare. Dar, de ce n-am recunoaşte-o, umorul anti-politic nu este decît un moştenitor al umorului lumii totalitare, un umor plin de ironii amare. Puţini est-europeni sunt gata să-i recunoască întreaga şi veritabila unicitate. Un asemenea umor este o caracteristică indispensabilă a tuturor dictaturilor ideologice, indiferent de locul geografic unde se manifestă ele. Un ziarist american îşi amintea turul făcut cu maşina, în urmă cu mai mulţi ani, în preajma unei fabrici pustii, o ruină, din Nicaragua sandinistă. "Acum aparţine poporului", a venit comentariul crispat al ghidului local.
O asemenea lume, ca orice altă lume ironică, este interesantă cînd vrei să scrii despre ea, dar este de nesuportat dacă trebuie să trăieşti în ea.
Praga, aprilie 1991
No comments:
Post a Comment