Uniunea Europeană seamănă cu o navă care a fost lovită de câteva torpile. Nava nu are căpitan, în câteva compartimente au izbucnit incendii, câteva compartimente sunt deja inundate, iar motoarele s-au oprit. Singura barcă de salvare este prea mică pentru toţi pasagerii navei, iar unii dintre pasageri cred în continuare în invulnerabilitatea navei şi refuză să o părăsească.
Dezastrul financiar spaniol a fost previzibil încă de la începuturile crizei. În timp ce politicienii europeni declarau că „salvarea Greciei este un caz aparte” care nu se va repeta, noi (la fel ca şi mulţi alţi jurnalişti eurosceptici) scriam despre inevitabilitatea prăbuşirii sistemului bancar spaniol şi a economiei spaniole în general. În fond, Spania are aceleaşi probleme ca şi Grecia şi nu se deosebeşte radical de Italia. O economie bazată aproape exclusiv pe deservirea bulelor speculative imobiliare şi deservirea consumului stimulat prin credite de retail nu are cum să supravieţuiască în condiţiile imploziei ambelor bule. Situaţia se complică din cauza pomenilor electorale extrem de generoase cu care clasa politică spaniolă şi-a obişnuit electoratul. Un stat stabil, la fel ca şi o companie comercială stabilă, nu ar trebui să depindă de rata dobânzilor la creditele disponibile în piaţă. În cazul Spaniei, prim-ministrul Rajoy a recunoscut că ţara va intra în faliment dacă investitorii instituţionali nu vor mai fi de acord să crediteze statul (prin achiziţii de obligaţiuni) la un randament mai mic de 7%. Spania, la fel ca Grecia, Italia şi Portugalia are o mare problemă de cashflow. Bugetul, care oricum are mari probleme, nu are cum să suporte cheltuielile necesare pentru a compensa deponenţii băncilor care intră în insolvenţă. Fondul de stat care, teoretic, ar fi trebuit să asigure garantarea depozitelor bancare, are un deficit ne peste 15 miliarde de euro, deficitul datorându-se unei „erori de proiectare” a sistemului de garantare. Este interesant că sistemul din România, prin eforturile lui Isărescu şi Boc, are aceleaşi „erori de proiectare” ca şi cel spaniol. Clienţii băncilor din România pot vedea în „aventurile” clienţilor băncilor din Spania propriul viitor destul de apropiat.
Premierul Mariano Rajoy a declarat marţi că Spania se află „într-o situaţie de extremă dificultate” şi a cerut de la guvernul german să ia „măsuri urgente” pentru salvarea sistemului bancar spaniol. Principala „măsură urgentă” ar fi utilizarea banilor din cadrul Facilităţii Europene pentru Stabilitate Financiară (FESF) pentru recapitalizarea directă a băncilor spaniole. Guvernul german, în calitate de finanţator principal şi de controlor informal al FESF a dat un răspuns negativ. Unul dintre liderii Uniunii Creştin-Democrate ,partid aflat la guvernare un Germania, Volker Kauder a oferit o declaraţie explicativă:
„Germania va demonstra existenţa solidarităţii cu celelalte state europene pentru a rezolva problemele cauzate de criza datoriilor. Dar statele europene trebuie să facă tot posibilul pentru a contribui la rezolvarea problemelor proprii.”
În termeni simpli, spaniolilor li s-a sugerat că ar fi bine ca ei să găsească singuri banii necesari pentru recapitalizarea băncilor sau, alternativ, să se adreseze la FESF în aceleaşi condiţii în care s-a adresat Grecia, adică să se angajeze la un program dur de austeritate în schimbul unor credite europene. Pentru Mariano Rajoy, care a venit la guvernare cu un program anti-austeritate, ambele variante sunt inacceptabile din perspectiva politică, dar situaţia economică nu-i lasă alte opţiuni. Spaniolii vor trebui să se obişnuiască cu un nivel de viaţă mult mai scăzut. Scăderea nivelului de viaţă va fi provocată fie de măsurile de austeritate, fie de prăbuşirea sistemului financiar. Toate ţările europene, probabil cu excepţia Germaniei şi ţărilor-satelit ale Germaniei, vor ajunge în această situaţie. România nu va fi o excepţie.
Redacţia Economică
Short URL: http://cronicaromana.com/?p=179932
No comments:
Post a Comment