Discursul despre Europa de la Bruges Group
Multe mulţumiri pentru invitaţia dumneavoastră şi pentru că îmi oferiţi oportunitatea de a spune câteva cuvinte despre Europa, aici, la Londra, în această perioadă deosebit de importantă. Sunt conştient de interesul constant al grupului dumneavoastră în privinţa acestui subiect şi presupun că nu voi fi sufla împotriva vântului în faţa acestei audienţe. Europa, sau poate mai bine zis Uniunea Europeană, a fost, de asemenea, interesul şi subiectul meu de mulţi ani. În opiniile mele am fost, de asemenea, influenţat de Margaret Thatcher şi de lupta ei pentru libertate şi împotriva unei tot mai constrângătoare, adică nedemocratice, Europe.
Multe persoane din Europa - nu cele de la Bruges Group - nu au acordat suficientă atenţie evoluţiilor de pe continentul nostru până foarte de curând sau nu au îndrăznit să le privească critic şi analitic. Unele dintre ele au început să acorde o atenţie mai mare problemelor europene de doi ani - în momentul explicitei, vizibilei şi de netăgăduit crize a datoriilor din zona euro, dar cele mai multe dintre ele încă nu vor să ştie că această criză este doar vârful unui aisberg mult mai mare. Acestea - împreună cu politicienii lor şi cea mai mare parte a economiştilor - chiar au considerat criza din 2008-09 drept un fenomen global, pe care Europa l-a importat din afară în mod inocent, chiar dacă era evident că aceasta a fost o criză europeană şi nord-americană, nu una globală. Problemele de lungă durată din Europa au fost larg subestimate şi acesta este motivul pentru care ar trebui să le punem în perspectiva istorică adecvată.
Integrarea europeană a fost bazată iniţial pe o idee raţională de a liberaliza Europa, de a o deschide, de a elimina diferite tipuri de bariere care existau la graniţele ţărilor europene, de a extinde schimburile comerciale prin stabilirea unei zone de liber-schimb şi o uniune vamală şi de a se construi o piaţă comună şi un spaţiu economic mare, interconectat. Este probabil necesar să se spună în mod explicit că ideea nu a fost de a liberaliza sistemul economic şi social din ţările individuale. Această activitate de liberalizare a caracterizat mai mult sau mai puţin primele decenii ale procesului de integrare europeană. Acest lucru a adus rezultate pozitive, în special în comparaţie cu anii '30. Cu toate acestea, cred că majoritatea dintre dumneavoastră ar fi de acord că epoca actuală este diferită.
Integrarea europeană a trecut la o altă etapă. Liberalizarea totală şi eliminarea barierelor inter-ţări au fost înlocuite
- de un transfer masiv de competenţe de la statele membre individuale către "eşalonul superior" al Uniunii Europene de la Bruxelles;
- de trecerea radicală de la interguvernamentalism la supranaţionalism;
- de slăbirea intenţionată şi atent organizată a sensului şi coeziunii cărămizilor iniţiale ale integrării europene, ţările europene individuale;
- de o trecere generală, amplă, către guvernarea europeană;
- de o centralizare la scară mare, cu reglementări suplimentare anti-piaţă și standardizarea şi armonizarea întregului continent.
În trecut, un continent european creat spontan, foarte eterogen, a înflorit datorită diversităţii sale, a non-uniformităţii, şi a existenţei concurenţei sistemice şi sănătoase dintre ţări. Acest lucru s-a schimbat când Europa a devenit unificată şi uniformizată artificial de către o guvernare organizată la nivel central şi o legislaţie. Aceasta a condus la rezultatele economice foarte deranjante pe care le vedem în jur şi la ceea ce se numeşte un deficit democratic (sau lipsa de responsabilitate democratică). Eu o numesc post-democraţie.
Uniformitatea instituţională de astăzi s-a transformat într-o cămaşă de forţă, care continuă să blocheze toate tipurile pozitive de activităţi umane. Momentul cel mai important în acest proces a fost crearea Uniunii Monetare Europene şi introducerea unei monede într-un grup iniţial de 12, acum de 17 ţări, care evident nu formează ceea ce economiştii numesc o zonă monetară optimă. Criza curentă a datoriei suverane a eurozonei este o consecinţă inevitabilă a unei monede unice, a unei rate de schimb unice, şi a unei rate a dobânzii unice pentru ţări cu parametri economici foarte diverşi. Decizia politică, şi a fost o decizie strict si exclusiv politică în favoarea acestui aranjament, a fost luată aproape fără nicio atenţie acordată fundamentelor economice existente.
Economiştii ştiu că uniunile monetare non-optime, ceea ce înseamnă că sunt construite în mod greşit, sunt costisitoare şi nu durează mult. Astfel de măsuri pot fi - ipotetic - "salvate" de un grad ridicat de solidaritate între membrii lor şi prin transferuri fiscale uriaşe, dar
- nu există şi nu poate fi cu adevărat un sentiment autentic de solidaritate în Europa (care a existat de exemplu în Germania, după unificarea acesteia, la începutul anilor '90) şi
- nu există - căzut din cer - un volum mare de fonduri în mâinile autorităţilor politice supranaţionale pentru a compensa ţările care sunt - din cauza parametrilor lor economici - victime ale unei astfel de aranjament.
Având în vedere toate acestea, nu există nicio soluţie iminentă pentru capcana datoriei suverane a zonei euro. Nu sunt decât consecinţe foarte neplăcute: probleme economice şi bugetare pe termen scurt şi stagnare pe termen lung.
Unii visează la viitoarea accelerare a creşterii economice. Este dificil, dacă nu imposibil, să se găsească un motiv pentru ca o astfel de accelerare magică a creşterii să apară în Europa. Dimpotrivă, majoritatea ţărilor din UE trebuie să facă reduceri fiscale, nu extinderi fiscale, şi nu numai pe termen scurt, ci cel puţin pe termen mediu. (Şi, pe termen lung - după spusa celebră a lui Keynes - suntem toţi morţi.)
Actualul construct (sau model) al unificării europene este, totuşi, doar jumătate din întreaga problemă. În plus faţă de dificultăţile care rezultă din integrarea în sine, există o mare problemă cu sistemul economic şi social european. Europeana "soziale Marktwirtschaft" [economia socială de piață], cum este numită pe bună dreptate în limba germană, preferă politica socială bazată pe o redistribuire a veniturilor în locul activităţii productive. Ea preferă recreerea, timpul liber, vacanţele lungi în locul muncitului din greu. Ea preferă consum în loc de investiţii, datorii în loc de economii, precum şi siguranţă în loc de asumarea riscurilor. Ea preferă socialdemocratismul în locul capitalismului.
Acest model economic şi social este parte a unui cadru mai larg civilizaţional şi cultural, care este deja adânc înrădăcinat în Europa sau în cele mai multe dintre ţările sale. El nu poate fi abandonat cu uşurinţă, nu poate fi corectat prin măsuri paliative nedureroase sau cosmetice, nu poate fi schimbat ca urmare a unui summit UE sau a altuia. Pentru a face din nou Europa funcţională şi productivă este nevoie de o schimbare profundă de sistem, ceva similar structural sarcinii pe care am avut-o cu mai mult de două decenii în urmă, în Republica Cehă, atunci când am încercat să scapăm de comunism şi de moştenirea sa.
Republica Cehă - aşa cum cred că ştiţi - foloseşte încă propria monedă. Am fost - în mod suficient şi în avans - conştienţi de dificultăţile legate de modelul construit în mod greşit al unei uniuni monetare. Am vrut să ne continuăm extrem de necesarele noastre procese generale de adaptare având capacităţi suficiente de ajustare, care impun existenţa propriului nostru curs de schimb flexibil, propriilor noastre rate ale dobânzilor, şi politicilor monetare proprii. Noi nu găsim niciun avantaj în utilizarea ratei de schimb ori a dobânzilor, nici a celor germane, nici a celor greceşti. Pentru moment, nu avem planuri de a intra în zona euro. (Sondajul de săptămâna trecută a arătat că doar 19% dintre cehi doresc să adere la zona euro, undeva, în viitor, 76% spun că nu, şi 5% nu ştiu).
Aşa cum am spus, depăşirea crizei europene actuale are nevoie de o schimbare sistemică fundamentală, ceea ce înseamnă cel puţin două lucruri:
- transformarea sistemului social şi economic european, şi
- restructurarea aranjamentului european instituţional sau politic (într-o altă terminologie, forma integrării europene).
Permiteţi-mi să sugerez principalele componente ale unui astfel de schimbări:
1. Trebuie să scăpăm de neproductiva şi paternalista soziale Marktwirtschaft, "augmentată" (ceea ce înseamnă compromisă şi mai mult) de rolul crescând al ideologiei verzi [ecologiste].
2. Ar trebui să acceptăm faptul că procesele economice de adaptare au nevoie de timp şi că politicienii nerăbdători şi guvernele, de obicei, înrăutăţesc lucrurile. Politicienii nu ar trebui să încerce să dirijeze piaţa, să impună micromanagementul asupra economiei, pentru a "produce" creştere prin stimuli de stat şi subvenţii.
3. Ar trebui să începem să facem reduceri masive ale cheltuielilor guvernamentale şi să abandonăm flirtul cu soluţiile bazate pe creşterea impozitelor. Aceste reduceri trebuie să se ocupe preponderent de cheltuielile obligatorii, pentru că reducerile discreţionare de cheltuieli sunt - ca o soluţie pe termen lung - mai mult sau mai puţin nesemnificative cantitativ.
4. Trebuie să oprim insidioasa dar în continuă expansiune legislaţie verde. Verzii trebuie să fie opriţi de la a pune o mare parte a economiei noastre sub steagul unor astfel de idei eronate precum doctrina încălzirii globale.
5. Ar trebui să scăpăm de centralizarea, armonizarea, standardizarea continentului european, şi după o jumătate de secol de astfel de măsuri să începem descentralizarea, dereglementarea şi desubsidiarizarea societăţii şi economiei noastre.
6. Ar trebui să dăm posibilitatea ţărilor care sunt victime ale uniunii monetare europene să o părăsească şi să se întoarcă la propriile aranjamente monetare.
7. Ar trebui să uităm de astfel de planuri, precum o uniune fiscală europeană, ca să nu mai vorbim de ambiţiile ostentativ antidemocratice de a unifica politic Europa.
8. Trebuie să revenim la democraţie, care poate exista doar la nivelul statelor naţionale, nu la nivelul întregului continent.
Este nevoie de revenirea de la supranaţionalism la interguvernamentalism.Sper că o discuţie serioasă a acestor probleme va începe în cele din urmă.
Vaclav Klaus, Grupul Bruges, Westminster, Londra, 03 mai 2012
/ O versiune anterioară a discursului a fost prezentat la Paris, Institutul pentru Democraţie şi Cooperare, 2 aprilie 2012.
http://www.klaus.cz/clanky/3091
No comments:
Post a Comment