Preluat de pe FB Prioritate de Dreapta
Daca de pilda cineva vrea sa faca acum un bilant dur al situatiei, si sunt oameni capabili sa-l faca, si sunt oameni care chiar il fac, incat in zece minute iti dai seama ca suntem in oala si fierbem ca niste raci fara iesire, peste alte cinci minute vine emolientul, vine show-biz-ul si da cu zeama dulce-acrisoara de uitare, niveleaza, drege, acopera, reduce la proportii de mic amanunt trecator grozaviile tragice care s-au spus, hotaratoare pentru viata noastra, le tavalugeste cu zambete, cantece si fese goale, cu reclame de pamparsi, cu bonomii tampe sau desucheate; si le anuleaza, le scoate din actualitate, infigand peste ele alte actualitati, cat mai divertizante. Nimeni nu mai tine azi un discurs al natiei neastupat de fleacuri, nedisputat de saloane de automobile si de praf pentru curatat bideuri. Nimeni nu mai e capabil sa vorbeasca serios o ora in Romania, din cauza show-biz-ului si reclamei, a facerii si afacerii diversiunii. In timpul asta translatia capitalurilor straine continua, in tacere, cu toate tatanile unse.
Nu suntem, (departe de asta)? o tara de alcooluri tari (decat intr-o anumita particica a Transivaniei). Tuicusoarele noastre sunt indeobste usurele. Iar peste vin turnam apa minerala sau sifon, ca sa facem sprit. Nu suntem tara de votca, snaps sau whisky, ci de sprituri racoroase, aici ne duce firea. Iar daca vinul nu e destul de bun si de dulceag, daca e posirca ordinara, gretoasa, turnam peste el sirop. Facem adica un carcalete... si ne ametim cu el. E vocatia noastra.
http://peromaneste.blogspot.com/2008/10/din-punct-de-vedere-economic-romania.html?showComment=1226682120000#c743494687122174500
No comments:
Post a Comment