Imnurile naționale europene sunt pline de oase ciobite, hârci, lovituri de paloș si valuri de hemoglobină
Surprinzător, cel mai bătăios imn este cel al danezilor, care sunt, paradoxal, naţiunea cea mai paşnică. Şcolarii danezi proslăvesc un imaginar măcel, o hăcuială pe care războinicii Danemarcei o săvârşesc... râzând. Versurile spun că sabia daneză „crapă coifurile şi creierele suedezilor”... numiti în deriziune „Goţi”. Pentru greci, vrăjmaşii sunt turcii, pentru belgieni, duşmanii sînt însă olandezii, iar imnurile lor cântă pe un ton lugubru gloria oaselor sfinte de eroi. În tot acest context macabru, „Deșteaptă-te, române” e unul din puţinele imnuri europene care fac dovadă de oarecare reţinere, deşi pe un fond de paranoia profundă. Toţi împrejur ne sunt duşmani, dar, revelator pentru mentalitatea românească, singurele ameninţări cu masacrul şi hăcuiala sunt aruncate nu la adresa vecinilor, ci... a şovăielnicilor de acasă.
"Daaa"...au ajuns statele europene "paranoice", că mai au (încă !) imnuri naţionale, nu "Oda bucuriei", ne spune Dan Alexe, unul dintre semnatarii "Declaraţiei de la Budapesta" din iunie 1989, în care Transilvania era definită drept un "spaţiu de complementaritate" ! 
No comments:
Post a Comment