Cea mai mare parte a propagandei consta in proiect, floteaza intr-un viitor nedeterminat. Propagandistul spune: “voi face pentru tine cutare si cutare, vom dezvolta pentru tine cutare imprejurare din care, daca ma asculti, vei avea numai beneficii”. “Daca ma asculti” inseamna daca ma platesti sau daca ma votezi. Daca imi iei marfa mea sau daca ma pui pe mine sa te reprezint in lucrurile publice. In amandoua cazurile propagandistul se preface ca lucreaza neaparat pentru fericirea cetateanului – client – la binele si sporul sau propriu pare ca nici nu se gandeste. El e imbibat de “fraternitate”. De aceea isi permite sa exagereze atat calitatile produsului sau proiectului sau, cat si calitatile sale personale. El face tot ce poate sa trezeasca interesul pentru firma sau persoana sa, fara raport direct cu substanta lor reala.
Daca e politician roman, el se arata (cum am mai spus-o) simpatic, popular, destept, cinstit si informat. Iubeste copilasii, ii ridica cu drag la piept si-i saruta; daca sunt ai sai ii arata lumii cu o mandrie modesta. Iubeste traditiile populare, se imbraca in costum national, canta, tropaie. E prezent la reuniuni mondene si la meciuri.
Dinozaurul tare in dinti - Propaganda si substanta
Seara nu pot sa ma mai culc fara sa ascult o vreme pe zbenguitorii nostri boldei, care incearca sa faca si sa desfaca Legea Curtii. Ei au ce au cu Zavodul cel Mare, care latra foarte tare. Si boldeii isi ingroase vocile lor, mai subtirele, si isi spuzesc ochii a ingrijorare. Ei ar vrea, negresit, o alta Curte, cu alti Dulai. Cu alti Copoi si alti Ogari. Sunt dospiti de ingrijorare, dar increzatori ca latratul lor minunat o sa raspandeasca imprejur numai liniste si belsug.
dinozaurul tare in dinti - Zavodul si boldeii
S-a ivit de-o vreme o dilema indelung dezbatuta, insamantand vrajba si manifestari populare, lupte politice in Parlament, solutii inacceptabile de-o parte sau de alta: daca actuala criza acuta din economia romaneasca trebuie remediata prin scaderea salariilor si pensiilor (teza de dreapta) ori prin marirea TVA si transformarea cotei unice in impozit progresiv (teza de stanga).
Dar nu aceasta, dupa mine, e dilema cea mare in materie politica. Ea, de altminteri, a si fost rezolvata.
Dilema cea mare e ca si stanga, si dreapta, ca si tot ce a mijit in nenorocita noastra viata politica, au operat in asa fel incat sa ajungem la aceasta inexorabila rascruce. Caci nu fac nicio diferenta intre partidele existente, fie si in stare larvara, ori triumfator-guvernante, sau batandu-se in piept cu caramida opozitiei, in a dezarma aceasta tara de capacitatile ei de productie, morfolite si instrainate, scoase la mezat cu bacsisuri josnice, sau hacuite si praduite pur si simplu din prostie sau intentii criminale. Cine daca nu socialistii, prin spurcata gura a d-lui Roman, au enuntat ca avem o masa de "fiare vechi" in locul industriei si s-au grabit s-o lichideze, cat mai oneros pentru noi, prin Musetestii ei? Cine daca nu tatucul Iliescu a desfiintat formatiile agricole rentabile si a lasat sa se inchida combinatele care ne hraneau si sa se vanda cele ce ne tineau in randul lumii, pe mai nimic, in profitul spurcatilor sai de colaboratori? Cine daca nu oamenii partidelor au pus mana sa indese in sacul cu pensionari 6 milioane de cetateni ai Romaniei, pe langa alti asistati, pe care nu mai prididesc, din tampenia acelorasi, destui muncitori in tara sa-i sustina cu aportul lor salarial? Cine, daca nu toata aceasta ordura, a votat Constitutia din 2003 dand oricui dreptul sa cumpere teritoriu din trupul tarii, livrand-o fara nicio mila, pe sperturi, veneticilor? Cum s-a ingaduit si se ingaduie pachete de actiuni majoritare societatilor din afara, fie ele si de stat (strain) si externalizarea totala a beneficiilor, atat la straini, cat si la paduchiosii nostri deveniti bogati peste noapte fara mult temei? Cum de se sustin, din snaga tarii, a noastra, toate gripele si tusele societatilor si bancilor straine ajunse la ananghie, prin devalorizarea omului de rand si infeudarea lui in credite? Care regim a pus capat masinatiunilor cu diplome de complezenta platite, prin care hoarde de "gulere albe", prost educate si instruite, se uita cu jind la posturi inexistente si se vad constranse sa treaca frontiera expedientelor frauduloase si injositoare? Care regim a pus capat devastarilor padurilor si hemoragiei mainii de lucru utile? Care guvern, in frunte cu cel liberal, n-a dat de-a azvarlita cu banii tarii pe futilitati si abtibilduri, sugrumand in acelasi timp cercetarea? Care oare a eradicat ciorchinii de "baieti destepti" clientelari, agatatori de orice produs de larg consum? Care regim nu si-a avut tromba lui de plosnite sinecuriste, sau prea costisitoarea sa fanfaronada? Unde nu s-a instalat criminala idiotie de a vinde ieftin la straini capacitatea, si de a le cumpara apoi scump produsul? De a alunga de pe piata exemplarul autohton pentru specula de import? Cine a fost damblagiul care a articulat cresterea PIB-ului in special pe consum?
Toti s-au fudulit, toti au agonisit utilaje de lux pentru delectari sibarite la varf, toti au calatorit la mama dracului pe bani de la buget, toti au comis falsuri si nedreptati, toti au privilegiat si sfidat legile, si pagubit statul, si dereglat ordinea prin hotarari, si impins vartos la mizeria de astazi, la dilema de astazi.
Sa-i dam un sut (daca putem) acestui guvern netrebnic; dar in favoarea cui, netrebnici opozanti?
Dinozaurul tare in dinti. Dilema cea mare
FMI-ul isi bate acum saracul capul pentru noi, ne spune cati sa dam afara, cate paturi sa punem la cate spitale ramase, ce boli avem voie sa facem, cati morti prevedem. Pe belitori si smecheri ii trecem prin asa zisa justitie, adica ii aratam la TV, le facem putina asuprire si le dam drumul. FMI se baga in piete cu chibzuinta, ne fac preturi, ne spun (ca sa nu ne doara capul) ce mai avem de lichidat. Desfiinteaza ici, desfiinteaza colo, incet, cu masura, cu bunavointa, nu cu anasana, ca altadata.
Am aflat ca vor reglementa si cate echipe sa joace in liga I, cati jucatori sa aiba o echipa, cate goluri sa dea un inaintas, cu ce picior. Se pare ca vor sa schimbe, tot amiabil, si degetele de la o mana. E in lucru un regulament cu cate fasii de carne sa putem pune la o ciorba de burta. Fratii unguri nu ne mai apasa, ei jinduiesc acum pentru Ungaria, aici vor numai caimacul. Tiganii sunt si ei, in sfarsit, la larg, le zice romi, adica romani prescurtati. E peste tot omenie si prietenie ce nu s-a vazut, Voda asculta acum doine vesele dinspre Ocean. La sefie e venit caimacanul FMI Franks, om de toata nadejdea.E o adevarata suprema eliberare !
Dinozaurul tare in dinti. Adevarata eliberare
Noi nu putem intoarce azi din cauza liberalismului dominant, cum n-am putut intoarce altadata din cauza despotismului. Noi facem azi jocul marilor case de credit. Nimeni nu ne intreaba daca vrem sa-l facem sau nu. Si am ajuns sa cred ca nimeni nu ne-a intrebat daca vrem sa vindem sau nu capacitatile noastre productive. – Vinde, ca te tai! ni s-a spus, si s-a dat o spaga la nevolnicul de vanzator, un rahat cu ochi, care s-a “turcit”, adica s-a caftanit, s-a ajuns si s-a revarsat ca un paduche. Cand Ceausescu si-a platit datoria, adica si-a dat jos lesa, l-au omorat. S-a dus sclavia dictaturii si a intrat pe poarta cealalta sclavie, cealalta vasalitate, a liberalismului. S-au dus fabricile, s-au dus piesele, capacitatile, initiativele, aerul suveran. Au napadit bancile straine. Au luat in mana comertul, afacerile, au derutat, au zapacit, au favorizat vasalitatea prin imprumuturi scumpe si devalorizari cu alti tradatori financiari, platiti copios si aceia.
Acum, cu criza, li s-a pus un sughit bancilor, asa ca am luat noi obstea romaneasca prin reprezentantii ei, un imprumut masiv, fabulos, niciodata recuperabil, ca sa nu mai sughita bietele banci straine. Ii ajutam pe sarmanii straini bancari sa ne ajute! Ii oplosim, ii protejam, ca sa ne tie perpetuu in lesa creditului fara de care nu mai putem trai, fiindca vasalitatea e singura conditie compatibila cu noi!
Bravos natiune, halal sa-ti fie!
Dinozaurul tare in dinti - Liberalismul vasal
Bagi un ban, bei o ciocolata cu lapte sau rontai un sendvici. Ai de platit nu stiu ce, vari bancnota si-ti iese chitanta cu toate cele de cuviinta. Te gaseste pe computer in cateva secunde, fara o mie de catastife prafuite. Medical, cam stie intr-o jumatate de ora tot ce ai. De la distanta deschizi usa masinii, schimbi postul TV. Iti transferi gandul, dorinta, prin fax sau e-mail in cateva clipite, - cand, unde, s-a mai pomenit asa ceva? Iar de Internet ce sa mai zic, cu panorama lui totalizatoare si cu arhiva lui? Minunea minunilor lumii! Cateva din muncile tale le face robotul, o masinarie!
E adevarat ca daca pui mana pe unde trece marea electricitate te-ai ars. Daca au intrat trei pasarele in motorul avionului cu care mergi, ai picat. Daca il tot vezi si-l auzi pe alalaltul la capatul lumii il banalizezi. Daca tot inghiti televiziune, te tampesti. Daca aterizezi pe Luna ai despoetizat viata. Daca iti face robotul treaba, nu mai esti tu.
Dinozaurul tare in dinti. Masinarii minunate
Cine ne asigura ca e mai buna sporovaiala si stapanirea bancilor ori a tranzactionistilor? Cand ne-am infundat, in 1940, de ce nu s-a sculat alde democratul Maniu sa apuce tara, nici democratul Bratianu, ci s-a sculat, cu toate riscurile mortale, dictatorul Antonescu? Chiar sa nu fi avut niciun castig Portugalia de pe urma tiraniei lui Salazar? Si ma opresc aici, ca altfel ma bate democratia. Altfel ma cotonogeste Burdusel, care e la putere. Si care, intr-un fel, in versiune democrat-europeana, ne-a pradat si ne-a nenorocit in mod amiabil. Cu mici santaje in fata dar si cu mari armate in spate.
"Jos tiranul!" - ce omeneste suna acest cuvant! Dar nimeni nu stie ce urmeaza apoi. S-ar putea sa fie mai rau, mult mai rau. S-ar putea ca Burdusel sa aduca o alta tiranie, mai imputita, mai constrangatoare.
Nu fac, nu-mi permit sa fac apologia dictaturii. Dar discut asa, ca chestie!
Dinozaurul tare in dinti. Ca chestie
La noi e altfel, e mult mai placut. La noi fierarul vesel, “Spanul”, am uitat cum il cheama, pune la cale uciderea lui Sahleanu de la sindicat, care l-a prins cu ocaua mica. N-apuca bine justitia romana cu Fetii ei Frumosi si Burtosi sa-l indese la ocna, ca placutul criminal ceh o sterge prin ostrete ca o gaina prin gard, nici macar rascaind, si se duce la locul sau, unde va trai linistit pana la adanci batranete, facand un pipi subtire pe statul roman asa-zis “de drept”. Alt borfasel – ochesel, dl. Omar Hayssam, declarat bolnav – mort la bojoc sau alte madulare, zici ca matura pe vecie puscaria. As, el se da cu ceva, ca si Cocosul Nazdravan, ii dispare subit cancerul, ii mofluzesc urmaritorii, si se misca prin Romania ca prin branza – schweitzer, ajungand taman unde il astepta vaporul in care se suie, deghizat sau nu, complice cu sefimi nazdravane, ghiftuite de parai; iar de-acolo repede o gingase duhoare base… si nu stiu mai cum peste intocmirea noastra nationala. Ne-am jucat si noi, deh! Am facut aventura! Am pus la post si rugaciuni in Irak vreo trei ciocoflenderi, am dat, am luat, ne-am stropsit, am bocit, dar totul se termina cu voiosie, atat ca lipseste covorul rosu festiv de sub picioarele arabului. Si-l merita, saracul, de cat s-a cinzuit pe langa sefii nostri de partide, care nu mai puteau fara el! Cum nu mai puteau nici fara sute de pintenogi care dadeau, ca-n basme, cu aurul d-azvarlita tocmai inspre capul si-n partidul lor.
Cu ce potricala o fi dat nastrusnicul Omar de nu l-a mai putut nimeni dibaci? Dar nea Tiganul acela infoiat care apare in Italia si se alatura voios sefimii romanesti celei mai inalte, gata sa ciocneasca un paharel de sampanie cu ea, desi are o condamnare babana in tara si ar trebui sa putrezeasca in haine vargate la bascalion! Insa in loc de basca la noi se face bascalie, e altceva: e in joc “omenia” si joaca romaneasca. De ce sa spurcam noi oamenii? De ce sa-i asuprim pe jefuitori si pe criminali, cine stie ce au si ei in suflet. Au si ei o mama!.. Au o dragoste!..
Aflu cu satisfactie ca numitul Severin Tcaciuc, si el urmarit se pare, cu ponoase la activ, s-a prezentat la consulatul roman din Viena sa ceara preschimbarea permisului de conducere auto pentru fie-sa. Numai din ghinion a ratat obtinerea vizei, dupa ce a asteptat ore, bietul condamnat, doar-doar l-o lua cineva in serios! Consulii nostri erau insa pusi pe alta joaca, n-aveau timp de el, sa-l aresteze. Cum n-aveau timp nici de romanul cu greva foamei din Polonia, sa-l salveze. Jucau Birlic sau Popa Prostu’!
Dinozaurul tare in dinti - Manjirea miraculoasa
Totusi, unde ne gasim? In tara saracilor, a nevoiasilor cronici, a salariilor scazute cu 25%, a lui "n-avem de unde", a lui "ia mai duceti-va si pe la altii!", in Romania, cea plina de criza si de recesiune, unde nu poti traversa soseaua din cauza de vehicule bine incarcate, si unde din nici trei insi unul e proprietar! In amarata de Romanie, tara umbland dupa pomeni si imprumuturi, nevolnica sa acceseze fondurile europene ce i s-ar cuveni, dar claditoare si dezvoltatoare ca nimeni, campioana in proprietati private, campioana in asistati sociali, campioana in telefonie mobila, campioana in falsi indreptatiti si fraudatori de subsidii publice, campioana in infractionism si bicisnicie internationala! Tara in care cum se descarca ceva, sau se reduce la pret ceva, ori se distribuie avantajos ceva, vin pomanagii cu droaia si se aseaza in rand fara sa stie ce se distribuie! Oameni gata sa plateasca (fie si cu votul) o sarmaluta rece intr-o zi festiva!... Rapaie pamantul de vile noi, ochioase, si de castelase facute din cersetorie si curvasarie apuseana, dar daca la colt apare un ciorap cu reducere se umple strada de amatori hamesiti, care asteapta si o zi intreaga sa le vie randul!
Nu de mult a aparut o lege venita parca din capul lui Nastratin: cine a apucat sa nasca in 2010 ramane in drepturi, adica ia sume satisfacatoare sa stea doi ani la olita copilului, iar cine n-a apucat si e planuit sa nasca in 2011, ia numai un an de mostrofaceala sau doi ani cu reducere. Si tara cu aproape noua milioane de proprietari, din care unii pricopsiti chiar din vanzarea tarii (adica din tradare), si cu cele mai multe masini de lux din Europa pe metrul patrat, incepe criza bebelusilor, a "nedreptatii strigatoare la cer", a "atentatului impotriva viitorului Romaniei" ca sa scoata din rahat pe distinsele mame, in special rrome, care pentru acele firfirici din tezaurul comun sunt in stare sa-si despice burta cu saptamani mai devreme, numai sa prinda pomana! Si dl.Gadea isi pune cea mai frumoasa cravata, isi da cu cel mai fin fond de ten, isi mobilizeaza echipa de tantosi mistocari mereu cu drojdie la gura si cu clift la manseta, fie ei academici si atici, iar altii "popoleri" si dati in mujdei, si face din nou o problema nationala, sud-est europeana, din nimicnicia pezevenghilor de guvernanti care mofluzesc populatia cinstita, luandu-i de la gura pensia de olita. Pensie care, la restul civilizat al Europei, se intinde nu la un an sau doi, ci la 20 de saptamani (cinci luni!), iar in Romania ceausista era de trei luni, cat au avut toti cei din familia mea. Incat imi vine sa-i cert fioros ca au nascut prea devreme! N-au asteptat legile superbei noastre democratii basesciene!
Ideea este ca la varf Romania e parsiva si bogata mult peste merit, in functie de cat s-a jefuit, iar dezolanta ei saracime, neglijata de ceilalti, trebuie instigata sa ceara mereu si sa revendice cu glas aspru, ca sa ne oblige la noi imprumuturi inrobitoare la FMI, pana la colapsul statal final. Romania distinge intre pomanagii care au reusit (fie si prin jaf) si pomanagii care n-au reusit (inca) si fac prea putina galagie, asa ca trebuie invatati pe toate caile sa faca. In timp ce se persecuta bebelusii si se canta lamentatii in struna saracimii prea benigne, tara se umple de noi vile si masini, una mai frumoasa decat alta!... Nu lasa tara nici pe fiorosii ei dezvoltatori, si nici pe ale sale otrepe de ventuze bancare sa sufere. Iar pomanagii, slava Domnului, avem cu duiumul, unii chiar in deplin huzur! De sub saracia aratoasa scoate mereu capul belsugul greu de justificat.
Dinozaurul tare in dinti Pricopsiri si pomeni
UPDATE
Am mai găsit câteva:
Unde lucrul capata consistenta este ca nicio masura asanatoare nu pare posibila in Romania de azi sau de ieri, daca incalca interesele materiale ale ipochimenului, ale celui grijuliu sa-si faca parte. Atunci, individul se coalizeaza repede, isi cauta structurile de corespondenti subterani si face cum il taie capul ca sa razbeasca, impotriva oricarui cuvant de ordine sau principiu.
A edictat comunismul, de pilda, fel de fel de dogme si masuri, unele radicale; a fost o rezistenta generala, pe cat s-a putut - si secreta! Repartitia nu s-a mai facut dupa canoanele egalitare, ci s-au constituit canoane de privilegiati, mafii, cumetrii, nemosaguri, sisteme de relatii protectioniste sau exploatatoare, s-au dat peste cap normele, nimic n-a mai functionat la un moment dat cum trebuie, marfurile au fost dirijate clandestin si au ajuns in strainatate, diseminand in tara penuria, mizeria si mai ales inegalitatea, facand sistemul de ras, desi el se credea uman si rational. Cumetria a subminat Romania. Unii aveau, prin solidaritati subversive, iar altii chiraiau si chitaiau, pana au intors regimul pe dos.
Acum, in democratie, lucrurile s-au agravat, sustragerile s-au insutit si inmiit, frauda circula aproape libera pe canale privilegiate oricum nepedepsita, iar solidaritatile mafiote prezideaza repartitia, protejand interesele infiptilor in diferite structuri.
S-a facut peste tot clica, sau gasca, sau sleahta, iar in unele parti, haita. Oamenii s-au bandat in partide, ranguri, cinuri, au deschis porti de greblare spre sine a avantajelor si pricopselilor, tin cu dintii de cardasia lor, rezemata pe cumetrie. Altfel, sunt la cheremul intamplarii si al saraciei. Ii tine cardasia la suprafata. Se articuleaza unii prin altii spre profituri sfidatoare, spre huzururi pazite gelos.
S-a incercat, se incearca o redistribuire mai echitabila, renuntarea la marile cumuluri obraznice, la veniturile orbitoare ale unor autopotentati: nu se poate! S-a incercat simplificarea aparatului administrativ, reducerea lui la proportia utilului: nu se poate!
Dinozaurul tare in dinti - Solidaritatea romaneasca se cheama cardasie
Cu vreun sfert de secol inainte, spre toamna, in partea a doua a lunii septembrie, litoralul romanesc, golit de vilegiaturistii oarecum incaputi si doritori de zbenguiala pe teschereaua lor plinuta, se umplea de o masa de oameni mai chinuiti, mai economi, mai nedusi la mari protocoale, grijulii cu leul greu agonisit si intr-un fel rupti de spinare sau de oase, dar evidentiati pe tabelele cu fruntasi si pe la “coltul rosu” al intreprinderilor de tot felul.
Veneau, mai citovi sau mai boccii, fasonati cum da soarta, vanjosi intr-un fel, debili altfel, ingrijorati, preocupati, mirati de splendorile marii, si dandu-si drumul de la baierile prea tinute in chingi la euforii pestrite, rudimentare. Erau fruntasi in productie, stahanovisti, otelari incercati, mulgatoare eminente, primii la sapaturi sau la constructii, evidentiati in zootehnie, tarani harsiti cu efortul, o lume a muncii comandate, platite dupa zel si rezultat, intemeietoare de bogatie nationala.
Veneau acesti oameni simpli, cu putinele dar temeinicele lor invataturi de acasa si dintr-o viata destinata cu totul muncii, fara mari farafastacuri, fara prea mari pretentii, si jinduiau si ei la o raza de soare pe plajele acum rarite, se rasfatau in valuri, daca apa marii era calduta, iar daca era frig stateau pe jumatate imbracati, intinzand picioarele goale spre orice sursa intrematoare. Intre ei si rasetele lor se asternea solidaritatea unei sorti comune, dar si aceea a unor merite speciale.
Chinuitele picioare cu bataturi ale mulgatoarelor se iveau pretutindeni, ca si numerosii dinti de vipla, ca si muschii incarcatorilor de vagoane, tatuajele matrojilor, sau petele de pe pielea putarilor fruntasi, admisi si ei la munificenta soarelui tarzielnic ce rasfatase din plin seriile de turisti platitori. Acesti intarziati platisera altfel, cu un efort rabduriu si continuu, mereu evidentiat.
Acum, la 15 septembrie 2009, plajele sunt goale, patru sau cinci boernasi perseverenti daca mai colinda in fata noastra, la Mamaia. Mulgatoarele n-au mai venit. La ce sa vina? Hotelurile nu sunt de nasul lor, restaurantele (cate n-au inchis) sunt scumpe, s-ar zice.
Dar cauza principala e alta: nu mai sunt mulgatoare fruntase. Nu mai sunt nici macar mulgatoare. Vacile se mulg acum cu aparate speciale, mecanice, in serie, fara evidentieri. Dar nu mai sunt, ca sa zicem asa nici vaci.
Septelul a scazut considerabil, fermele colectivelor sau de stat s-au desfiintat cu zgomot. Revolutionar, cutitul a intrat fara restrictii in gatul taurinelor, reducandu-le drastic. O parte din lapte, daca nu partea majora, ne vine din alte tari si economii, din import. Mulgatoarea cu bataturi si cu dintii de vipla, cu limbaj frust si apucaturi “libere”, jinduind dupa o raza zgarcita de soare, a disparut! N-o mai evidentiaza nimeni.
Nu-i mai da nimeni orgoliul distinctiei de altadata.
Singura vaca valida inca, avand in uger ramasite de lapte cald, a ramas statul. Acolo se mai poate inca lucra si mulge. Acolo e inca loc de evidentieri! Cine pune mana intai, ia mai mult! Unii au luat de s-au imbatat de atata substanta, cu totul nemeritata, smulsa de la gura altora. Ceilalti se pregatesc, cu banda, cu grupul, cu sindicatul, intind maini cat mai multe, trag de uger vartos. Biata vaca, doldora de clienti nepoftiti, abia se mai tine pe picioare.
Vad maini intinse, furioase, in special dinspre magistratura.
Vor s-o tarcaie, s-o dea gata. Mulgatoarele sefe, eminente in rang, se atin cu gura boita s-o faca proasca, sa tistuie cu lapte peste o magistratura deja imbuibata, calcand adesea stramb.
Dar si Administratia si-a trimis mulgatoarele, si Medicina si Educatia si Internele. Si bietii parlamentari vor o canuta in plus, si ei ar linge ceva smantanica, asa cum au lins la toate cotiturile, desi altfel adorm de-a-n picioarele de bine ce le merge, sunt codasii Europei la vioiciune activa. S-a terminat si cu “coltul rosu” si cu tabelele de evidentiati in munca. Acum sunt evidentiati toti in cerseala, santaj, panarama.
Nu mai vin la sfarsit de sezon sa-si incalzeasca bietele carcase chinuite. Se infig darz la toate vamile si azimuturile, sufland din toate trambitele, iar dupa ce-si transporta tainul asa-zis muncit, daca nu furgasit, in strainatate, vin iar sa epuizeze si sa culce la pamant biata tata statala, bicisnicindu-se si harjonindu-se in parte, dandu-se amarnic in stamba, cand nefericita vacuta, rau tratata si copios mulsa, abia mai sufla!
“Cinste lor, cinste lor, cinste mulgatoarelor!”
Dinozaurul tare in dinti - Mulgatoarele fruntase
- Veti cladi ceva?
- Da: biserici! Nu avem decat trei, si se mai cere. Suntem doar un popor crestin, unul din cele dintai popoare crestine. Cu biserici ne-am tinut neamul de veacuri. Daca am ajuns mai rau acum e pentru ca ne-am pierdut credinta, am fost ticalosi. Dumnezeu insa nu ne va lasa! El va da roade campurilor noastre...
- Dar le-ati lucrat?
- Nu asta e chestiunea. Nu s-au prea lucrat. Dumnezeu insa va avea grija, daca ne intoarcem spre el, si de campuri, si de ape, si de paduri! Si chiar de electricitate, caci el dirijeaza totul. Noi suntem numai biete umbre, cotcari. Evazionisti, asta suntem.
- Cum vezi chestiunea evazionismului?
- De acord total cu guvernul! Bunaoara, vecina mea Raveica imi da morcovi, cimbrisor, sfecla, fara sa-mi taie chitanta si fara s-o fiscalizeze, n-are masina de inregistrat, cum vine asta? Statul pierde!
- Dar atunci marii industriasi si comercianti evazionisti?
- Marfa lor nu e evaziune, ei reinvestesc, ei dau de lucru la atatia oameni, ajuta partidul, pun in circulatie un know-how european! Sprijina democratia! Comertul negru il fac Raveica si alti pezevenghi ca ea! Ea sustrage, neavand evidenta electronica, bani care ar fi foarte trebuinciosi altor sectoare.
- Cui, de pilda?
- De pilda, industriei, bancilor! Noi trebuie acum sa le sprijinim, asa e corect cetateneste. Noi nu trebuie sa lasam industria grea, de metale feroase sau de produse chimice, sau oricare alta, chiar daca sunt particulare, sa bataie! Nici bancile sa lihneasca! Din dajdia noastra cata este; noi trebuie sa le tinem sus pe toate astea, caci de-aia suntem europeni. Capitalistul strain, daca nu castiga, pleaca; si ce-ai facut? Cum te-ai europenizat fara el? El a adus consulting-ul, sustenabilitatea, mentenanta, dezvoltarea durabila, tot lucruri bune, progresiste!... El ne-a ajutat ca nimeni sa ne ridicam in civilizatie.
- Pai daca zici ca aveti gropi pe strada!
- Chestiunea e mai complexa, mi-a zis nea’ Damian. Oricum, o ducem mult mai bine rutier decat cei de la Scaetii de Jos, vecinii nostri. Noi mai avem cateva portiuni asfaltate, caci suntem guvernamentali. Lor, fiind cu opozitia, li se da praful de pe toba! Dar nici noi nu trebuie sa ne ridicam prea tare, caci daca fereasca Dumnezeu devenim oras ne cresc angaralele! Preferam sa ne zica sat si sa folosim fondurile economisite, care pe unde poate.
- La scoala, probabil, zic eu.
- Da de unde! Scoala e cam naspa, noroc cu noua lege, cu care sunt total de acord! Dar eu mi-am deschis un mic comert de plante somnifere, inclusiv mac si canepa, cu care fac fata la criza. Eu am mare incredere in luminile guvernului. Totdeauna, ma stii, am fost optimist! Noroc!, mi-a zis nea’ Damian. Si daca ai nevoie de o pastila... »
Paul Everac: Destinatii pentru banii colectati prin taierea salariilor si a pensiilor
«Partidul Social Democrat a dat de pamant cu Romania, luand patrimoniul ei public, al poporului, si bagandu-l in buzunare private de suporteri si de straini, deschizand toate portile de invadare economica, destructurand sisteme unitare in favoarea mafiilor, liberalizand fara noima in profitul unei paturi superpuse. Totusi partidul aspira la urmari fericite, dl Iliescu face planuri pentru 2025, dl Nastase elaboreaza si el principii de perspectiva, fara nicio jena, pentru o noua recunoastere pe termen lung!
Partidul Liberal, asociat cu Partidul National Taranesc, crestin si democrat, a dat si el cu Romania de pamant, continuand prelevarea si instrainarea patrimoniului in ritm sustinut, in favoarea mafiei proprii, prabusind moneda nationala, destructurand ce a mai ramas. Da si el semne de inviorare, are si el programe de larga perspectiva, desi ramas singur la guvernare a aruncat in aer toate castigurile si ne-a bagat intr-o lefterie generala. Liberalii au acum mari framantari teoretice, bineinteles optimiste.
Dl Mugur Isarescu a dat de pamant cu Romania, oprind la inceput creditarile ieftine care sa creeze o clasa de mijloc laborioasa, si starnind un blocaj comercial de anvergura, aproape letal, urmat de o ieftinire cumplita a bunurilor nationale. Si el e zambitor, optimist, fin amfitrion si se lauda cu prosperitatea Bancii Nationale pe fondul unei mizerii generalizate la care a contribuit copios.
Acum vine si Partidul Democrat-Liberal, si el infruptat amarnic la comenzi de stat oneroase si din dirijari de credite preferentiale, si strange cureaua natiunii, ca s-o insanatoseasca si s-o reindustrializeze, cu tinte de 20-30 ani buni de aici inainte. Bogatii sunt peste tot, mafiotii peste tot, complicitati in structurile secrete si in magistratura venala au toti, viitorul se anunta prosper, mai ales ca tandemul Basescu-Boc legifereaza pentru 2030-2040.
Suntem Tara Fagaduintei, Gradina Maicii Domnului. Sase sute de mii de romani au murit pe campiile Rusiei ca sa recuperam Basarabia-Bucovina-Herta: nu le-am recuperat!
Alte sute de mii au murit in partea cealalta pentru o Transilvanie care e inca frecata de revendicari si revizionisme, si cumparata hectar dupa hectar, conform optimistei Constitutii din 2003, unde au colaborat mai toate partidele.
Am mers dintr-o parte intr-alta sa ne asiguram un statut de cobeligeranti: nu ni l-am asigurat; ci am platit de ne-am uscat! Ne-a pradat cine a vrut. Inca din secolul XVIII se dadeau de catre altii ca gratificatie fasii din teritoriul nostru: harst! na si tie, Austria! harst! na si tie, Rusia, o bucatica mai mare sau mai mica! Dadea si Anglia, dadea si Napoleon, dadea si Turcia, caci era patrimoniul ei. Rusii si turcii se incaierau pe teritoriul nostru, Austria ne calca de cate ori avea chef, mai veneau si protectorii unguri sa ne determine domeniile. Banatul Severinului a trecut de zeci de ori de la unul la altul, ca si judetele de sud ale Basarabiei, uite asa, de joaca! Acum, pricopsiti cu scutul anti-racheta, cum spuneam, Apusul si Rasaritul se pot ciorovai nitel si pe teritoriul nostru, ca experiment.
Mai sunt si alte profetii optimiste: ca o parte din Italia va fi inghitita de ape si atunci locuitorii ei se vor refugia cu milioanele pe pamantul nostru arabil. Ca evreii, inghesuiti in Palestina-Israel, vor cauta aici o a doua patrie. Ca ungurii vor hatana de Transilvania pana o vor obtine sau cumpara cu totul. Ca fratii chinezi vor face aici un cap de pod. Ca populatia romaneasca, ajunsa degraba la 16 milioane de capatani, se va zburataci si altera, invadata.
La asta se adauga ideea ca la noi e buricul pamantului si al civilizatiei. Ca ne asteapta un cutremur catastrofal. Ca in 2012 e programat sfarsitul lumii prin explozie nucleara sau corp ceresc.
Dupa ce am dat inapoi in toate (afara de consum alimentar pe credit, locuinte speculative si injuraturi libere), dupa ce am inghitit cu ghiotura subcultura americana si drogurile asiatice, incercand pe pielea noastra ba excesele dictaturilor, ba molima viciilor democrat-capitaliste, avand rachetele altora pozitionate pe noi, ramanem funciarmente optimisti si mandri, caci bonzii nostri politici si financiari, care au dat cu noi zdravan de pamant, vad in continuare departe si se ciorovaiesc cu aplomb, iar Dumnezeu care e dintotdeauna roman nu ne lasa! Nu ne lasa pana nu ne vede zob.»
Paul Everac: «Dumnezeu nu ne lasa. Pana nu ne vede zob»
Faceam armament de calitate, mult armament, cu performante notabile, eram a cincea tara din lume, pusesem la punct un tanc neobisnuit, ne aventurasem si in constructia aeronautica, veneau bani multi din aceasta indeletnicire spurcata, atatatoare la razboi, acum culegem capsuni, ceea ce e frumos si idilic, dar mai ales democrat. Faceam si tractoare si masini agricole performante, vehicule de teren tot mai sofisticate, care ajungeau in fundul Asiei si al Americii de Sud, cu un aer de agresiune si fudulie tehnologica din partea noastra; acum culegem capsuni, e mai cinstit, mai potolit, mai omeneste!…
Umplusem lumea, blestematii de noi, si cu utilaj petrolier, care fora in nu stiu cate tari contra dolari si petrol; acum e mult mai simplu, culegem capsuni in Spania, cine ce are cu noi? Industria noastra farmaceutica agresa lumea, sub baldachinul lui Leverkuhsen (ca si cea optica sub egida lui Zeiss). Ajunsesem cu Gerovitalul doamnei Aslan, sa strangem, la Otopeni, capete incoronate, sefi de state din Sud-Estul Asiei, dictatori din Africa, lume pestrita, cu care se intretineau si niste relatii suspecte; nu mai prea vine nimeni la Otopeni, si destul de putini la Bucuresti; nici nu ne prea cheama la ei; iar cand apar, se ocupa nu cu sanatatea lor, ci cu controlarea noastra; in schimb avem posibilitatea avantajoasa sa culegem cat mai multe capsuni in Spania! Ceea ce ne da mari posibilitati pe plan politic. Masele plastice inflorisera la noi si amenintau sa umple Romania de pet-uri autohtone.
Nu-i mai bine in camp, la capsuni, unde e sanatate curata? Si demnitate cat cuprinde? Totdeauna am deplans lipsa de expansiune istorica a poporului meu, care a stat neagresiv de si-a aparat brazda, sau s-a refugiat in paduri, sau a facut pe dracu’ ghem sa nu-si lase pamantul. Acum, din fericire, el expandeaza in toate partile: cei foarte abilitati se duc sa ingroase inteligenta altora, iar cei mai mediocri, fie ei ingineri, economisti, profesori se duc sa culeaga suavele capsuni. Daca sunt muncitori in constructie se duc sa construiasca la altii, scapati de teroarea de a face Transfagarasanul, hidrocentrale romanesti, Case de Cultura, Litoral. Iar daca sunt tinere si pempante asigura excelenta prostitutiei noastre putin peste tot in lume, intr-o expansiune ca niciodata. La urma urmei, de ce sa stea la noi in mina sau in cazangerie si sa nu cerseasca ori sa faca hold-up-uri pe la altii? Acasa au ramas detailistii? Si clientela bugetoasa, aventurierii valahi sunt peste granita, ca sa faca loc, la noi, aventurierilor altora. Si spre deosebire de cruntul dictator Ceausescu, pus pe samavolnicie, care cand dadea drumul unui cetatean al Romaniei sa plece ii lua contravaloarea a ceea ce statul a cheltuit cu el ca invatatura, asistenta sociala, inlesniri, vacante gratuite etc. astazi oricine pleaca aproape gratis, putin pasator de paguba pe care a adus-o colectivitatii noastre. Nu-i face nimeni vreo socoteala, desi investitia in el nu e chiar de neglijat. Dar e un stat liberal si foarte expansiv, ca niciodata. Capsunile fac sa avem acum pe teritoriul iberic adevarate colonii, cam cum aveau vechii greci in Scythia Minora. Numai ca vechii greci stapaneau toata viata economica si politica din cetatile lor dobrogene, pe cand colonistii romani stapanesc doar baracile si culcusurile de pe campurile de capsuni.
Dinozaurul tare in dinti. Capsuni
Daca m-ar intreba cineva - si o fac destui - de ce nu se revolta poporul roman supus acum la tot felul de vexatiuni intolerabile de catre un guvern impopular, as cauta raspunsul in urmatoarele zone:
Mai intai, e vorba de un popor foarte rabduriu, mereu vexat de istorie, supus la chinuri mult mai grave, hotit, violat, infometat, chiar ucis de forte administrative si politice irezistibile. Domnia nedreptatii ii acopera sute de ani de istorie, ca si sabia si jaful dinspre cei de sus. Rare i-au fost revoltele, si prea putin semnificative; iar cand au capatat oarecare avant si pondere, s-au sfarsit rau. Haiducia, cat a fost, ramane minora, retragerea in munti e cu revenire, stearpa de orice dobanda.
Poporul si-a alcatuit un fel de a fi pana la un punct gospodaresc, el sade intr-o gospodarie cat de cat tihnita si izbuteste, modest fiind, s-o taraie in conditii oarecum acceptabile. Fiecare are, undeva in spate, o gospodarie ajutatoare; iar daca nu, are o combinatie pe care si-a facut-o, nu rareori peste lege, pe care n-ar dori s-o strice, chiar asa provizorie cum e. El are o retea de relatii statornicite intre care se misca cu dibacie si nu-i place sa scuture acest esafodaj provizoriu pentru un viitor incert.
Romanul e multumit sa aiba un acoperis deasupra capului, putina caldura in soba, nitele bucate de-ale gurii, timp sa se miste ori sa contemple, vecini, rude, prieteni cu care sa comenteze. El se defuleaza masiv prin barfa si injuraturi, isi consuma energia interioara clevetind, pentru actiune publica ii ramane prea putin. Revolta lui e guresa, foarte rar productiva. Are grija sa formuleze revendicarile plastic, de obicei cu rima, de unde rezulta un soi de petrecere haioasa interioara. E, cum zice Blaga, un popor cantaret, atent la potriveli si imperecheri de vorbe, mai putin la fapte. Atent la coloritul distractiv al actiunii, la regie si scenografie, mai mult decat la fondul dramei. Revolta la el e un soi de pozna.
Ca sa fie poznas, el trebuie sa sufere la sange, ceea ce nu e cazul. Sta in orase destul de curatele, in apartamente ingrijite, are apa relativ calda, are distractie, teatrele sunt pline, restaurantele plinute, masinile abundente, vitrinele chematoare. Orasul e impodobit, de bine de rau ecarisat, de Craciun spuzit cu lumini, totul decurge aproape de normal. Sa iasa in strada pentru ca nu se fac autostrazi suficiente? Nu e nimic, sunt destule sosele asfaltate, bune, chiar de nivel minor, bine ingrijite. Sa urle ca la CFR sunt fraude majore, cum sunt si la alte cateva mii de intreprinderi? Ce daca, se poate trai si asa. Ca nu e justitie, - ei si? Ca sunt privilegii, - ei si? Ca manariile risipesc averea nationala? Cand n-au facut-o? Daca se poate incinge un mic chefulet de Craciun si se arata un Revelion distractiv, cu glume usturatoare pentru conducere, se poate trece usor peste neajunsuri. Sa iasa spumegand impotriva baietilor destepti? Unde sunt?
Mai e si coarda religioasa care s-a expandat abundent, romanul fiind acum bisericos nevoie mare, tratandu-si betesugurile si scarbele cu tot felul de moaste, Paraschieva, Dimitrie Basarabov, Mina, Andrei, Nicolae, toti facatori de minuni adeveriti, pe langa alte icoane lacrimoase, - incat remediile sociale cata a fi asteptate nu dinspre actiune ci dinspre rugaciune si post. Aberatiile le indreapta Dumnezeu singur, fara concurs sangeros omenesc.
Si apoi cine e in partea cealalta, unde ar fi solutia? Niste politicieni, in buna parte compromisi; alti vanturatori de vorbe fara baza strasnica, nici ei prea uniti, ba cu porniri naparstocesti de putere. Sindicalisti dospind de bunuri achizitionate. Si niste tineri de ecran, filfizonasi bine incliftati, pe care nu prea ai de unde sa-i apuci de subtiri la minte ce se arata, facand seara la antene sezatori nasparlii, nu rareori stupide, cu monseri de fosta vaza sau profesionisti in barfa.
Si mai e ceva: De cate ori a iesit romanul cu reteveiul in mana, la Sfanta Rivolutiune, s-a intors cu coada intre picioare, belit ca vai de el. A izbandit o singura data, in 1989, cand, de victorios ce a iesit, a pierdut, iata, tot ce avea. De ce ar mai face el inca o gogomanie taman impotriva acelei paguboase victorii?
Dinozaurul tare in dinti. Revolta la romani
A venit vremea fast-food-ului sa fie luat in tabarca si gasit nociv. Asa o fi, n-am obiectii de fond. Dar multa vreme el a fost gasit "prietenos", un dar al civilizatiei, un semn al Americii inaintate. Fast-food, adica hrana grabita, urgenta, pentru o lume precipitata, traind sub semnul agitatiei. Acum hamburgerul a ajuns otrava, i-a trecut vremea cand era inovatie si deliciu; ce s-o fi intamplat, cu el sau cu presa, de nu se mai inghit? Vine alta firma, mai darnica? Te astepti la orice, ca manevra. Ceea ce nu te astepti in niciun caz e sa se desfiinteze toate unitatile de fast-food, incepand cu Mac Donald’s, or sa se ia vreo masura. S-a dat numai alarma, hamburgerii sunt in deruta imediata, atat.
Mai recent am inteles ca nici uleiul prajit nu mai e bun. A fost candva, cand inlocuia cu succes untura animala. Pe atunci si untul scapatase in favoarea margarinei vegetale, care era "prietenoasa" la culme. Iar peste toate trona soia, chintesenta sanatatii. Acum, dupa un nutritionist oficial, margarina e dusmanul nostru nr. 1 (ipocrita de ea!), uleiul ar cam trebui evitat ori mixat cu grasime de peste, iar de ticaloasa de soia sa nu mai vorbim! Au venit si alti nutritionisti pe micul ecran sau in presa si fiecare mai rezeca din menu cate ceva, mirandu-se ca mai traim dupa cele ce bagam in gura. Cum anticipam intr-un volum mai vechi, o sa vina si ziua cand se va descoperi cate catastrofe a cauzat omenirii… musetelul!
Ce sa mai mancam? Branza de vaci nu mai e de vaci, painea nu mai e paine, alcoolul e fals, carnea dubioasa, legumele chimizate, fructele hibridate si cu mutanti periculosi. Daca se mai mananca si "fast", adica grabit, cancerul e pe noi cat capra! Cate capete de dieteticieni atatea pareri, ca-n politica! Probabil ca e si aici o politica…
Dar sa ne intoarcem la alarma data cu fast-food, care a devenit din fast, nefast. Frumoasa preocupare umanista, sa nu e mai grabim inghitind orice! Dar ce facem cu aerul care e supra-poluat, cu noxele dimprejur, cu tot mai multe gaze si tot mai putina vegetatie urbana, ca urmare a afacerilor cu terenuri ce nu se mai termina!? Ce facem cu apa, cu radiatiile? Din fast-mancare ies cu duiumul fast-gunoaie care abia pot fi scoase din oras!...
Si, in sfarsit, ajung la punctul central: ce facem cu fast-food-ul din suprastructura, cu ororile din programele tv, cu aberatiile din regimul scolar, cu avalansele de vulgaritate si viiturile de stupiditate, cu pierderea masurii erotice si exhibitionismul sexual, cu marlania vietii publice si politice, date in consum zilnic pe zeci de registre? Cu produsele rapide de falsa arta inghitite ca arta adevarata, alterand sucurile absorbante pana la intoxicare, ce facem? Ce de hamburgeri ideatici, la inceput savurosi dar mai apoi dispeptici, inghitim, si nu se sesizeaza chiar nimeni! Ce de atacuri la limba romaneasca stramoseasca nu gasesc nicio rezistenta, nicio campanie, cum nici ofensarea demnitatii noastre nationale! Fast-lingaii, fast-spertarii si fast-speculantii umplu ulitele si cotloanele cu marfa lor otravita, si aceasta treaba nu pune pe ganduri stapanirea fiindca a intrat in structura ei. Educatie? Cine educa pe cine, si cu ce precepte? Mita a dat iama in dregatori, profesori, popi, inalti sau mai putin inalti functionari, ziaristi, cam in toate straturile "educationale", paralizand selectia, deci inaintarea. E sanctionat, ori cel mai putin barfit, comertul necinstit, nociv al Mac Donald’s-urilor, dar la Mc Televiziune, Mc Scoala si Mc Viata publica se lafaie in voie!
Sa avem grija, spune nutritionistul, sa nu prajim uleiul. Dar mintile si sufletele da?
Dinozaurul tare in dinti. Fast-food
Ma intalnesc in parc cu amicul meu Ghita S. Dupa oarecare efuziuni (destul de temperate), ne asezam pe banca si la intrebarea mea “Cu cine votam, Ghita?” el imi face un tur de orizont politic, cam in urmatorii termeni:
- Din toate vremurile, sau poate de la o vreme, lumea a fost condusa de mafii, adica de structuri incorporate, de organizatii mai vizibile sau mai ascunse (acestea din urma cu influenta mai mare!), avand fie caracter umanitaro-spiritual (vorba vine!) ca Masoneria sau Bilderbergul, fie economic (mai ales!), gheseftar, solidar, revolutionar, puse sa cucereasca toate vamile pe unde se scurg marafetii, de bunavoie sau cu japca. Marele Jepcuitor si cu trupa sa de jepcuitori se rostuiau pe langa un Casapitor, acela facea proasca imprejur, chitaitorii amuteau, muhaielele se acomodau, iar hahalerele votau! Din cand in cand Casapitorul scutura lumea, izbea vartos in casapelniti si atunci mafiotii se regrupau repede, cu instinct sigur, si aparau iar, tot ei, pozitiile bune, lasandu-i pe altii mofluzi, ba inghiontindu-i in fel de fel de vinovatii, ca intr-o fabula de La Fontaine, unde bestiile mari erau totdeauna inocente iar magarul mereu invinuit.
- Ghita, zic, eu te-am intrebat cat se poate de clar...
- Si eu ti-am raspuns. Vrei mai clar? Romania e condusa de mafii, din care unele arabe, altele evreiesti, altele tiganesti, altele securiste, altele sa le zicem anglo-saxone, destule rusesti - oameni care au ocupat pozitii importante, s-au grupat in partide sau in dosul lor, in secte, in asociatii umanitariste, in trusturi, in monopoluri, in tot ce vrei sau nu vrei, au pus mana, au razbit, dirijeaza, influenteaza, traficheaza mult peste capul nostru. Mai e un contingent mare de muhaiele care se adapteaza, cu oarecare talent, la jecmanitori, asteptand semnalul Casapitorului. Si mai sunt unii ca tine, hahalerele, care voteaza!
- Hahalerele?
- Da! Hahalerele sunt indeobste oameni de buna credinta, respectuosi, tematori, facuti sa-i duci cu vorba, sa-i bagi cu nasul in teorii, in ideologii si programe, care isi dau si ei cu parerea, cu presupusul, fac caz de te miri ce bazdaganie sau virgula, se insufletesc, se iau la refec, simpatizeaza, in schimb sunt chiori, uita, nu vad structurile, nu intrezaresc mafiile, ii spun jecmanitorului “am onoarea, domnule!”, ii fac statuie Casapitorului, se dau democrati, idealisti, eventual crestini si isi inchipuie ca au puterea de a schimba, cat de cat, prin nenorocitul lor de vot ceva din structurile mafiote. Sa zicem, eventual, ca prin cine stie ce minune, ele pot clinti o mafie oarecare, la un moment dat, dar asta ca sa vie alta mafie, mai crunta, cu jecmanitorii ei mai flamanzi, tot democrati, cu casapitorii ei mai odiosi, tot democrati, cu aparatele lor de supt si mai bine puse la punct. Hahalera se agita, se bataie, striga la victorie, dar jocurile se fac in alta parte, iar victoria perinda alti plescari la conducere. Hahalera, deceptionata, sesizeaza in cele din urma gafa, striga, scrie la gazeta, se scandalizeaza stilistic (si tu, amice, ai un stil destul de bun!) dar, helbet!, chestia ramane tot asa pocita cum avea randuiala, adica o mafie o suplanteaza pe alta, in timp ce alte doua mafii, de alte doua feluri, multa vreme burzuluite, se unesc pentru o sfanta si noua jecmaneala. Muhaielele se muta, dar hahalerele raman. Raman mofluze.
- Deci, pe cine sa votam?
- Vezi? Esti un animal pierdut, o biata jivina-hahalera care nu ajungi cu mintea decat pana la sectia de vot, asa, ca sa ai si tu o jucarie, fletule! “Nicusor are o toba, bum, bum, bum!”. Dar bum!-ul e pe spinarea ta, pe care calaresc atatia, structurile, mafiile, jecmanitori-sefi. Ei isi cumpara acum consilieri care sa-i invete cum se duc de nas hahalerele si care costa infricosator de scump, din buzunarul tau, ca sa elaboreze metodele de a te pacali! Prietene, la ce ti-au folosit anii, daca ai ramas mai prost ca o cocuta?
M-am sculat de pe banca profund jignit.
- Pe mine te-ai gasit sa te superi?, s-a mirat Ghita. Pe mine, care iti deschid capul? Atunci chiar ca esti cea mai tembela hahalera!
Dinozaurul tare in dinti. Hahalera
Ca in multe alte domenii, suntem al dracului de descurcareti si in comertul cu oameni.
Cu o generatie inainte, pleca fatuca sa se faca dansatoare in Europa si nimerea pe trotuar, cu sau fara condicuta. Era din matricea noastra, urma sa se lege de viata la noi, sa faca aici copii, sa ne dea tandrete, munca si stralucire. Nu, ea se ducea ubi bene, facea adica... arta! Mai tarziu s-a dus ca absolventa de facultate, ca licentiata. S-a dus ca ditai profesoara, stiutoare de limbi, stiutoare de istorie sau de filosofie, si a luat un parlit de sobar strain, care a bagat-o chelnerita sau casiera, dupa care eventual a abandonat-o pentru nepotrivire de... caracter. Am vazut cu ochii mei in strainatate multe asemenea debarasoare cu licente universitare romanesti, mai ales la stiinte umaniste. Dar asta e, ce sa mai faci, daca patria se muta ubi bene!?
Acu in urma e si mai dihai: ti-l prenoteaza pe doctor de la distanta. Adica tu il faci, il cresti, cu investitura de dragoste si cu multe caldari de bani (caci doar suntem in piata libera!), ii dai fräulein de limbi straine. Poate ore de pian, ingrijire medicala, sport, lecturi, calatorii, disciplina, scoti din el un omulet intreg, bun sa ajute tara sa razbeasca; si vine fanfrelusul din alta tara, cu el notat pe o lista, dupa ce te-a spionat in lege, si-l ia de la urma, si-l momeste, si-i da bani, si-l muta din Mandravela in centrul Parisului (splendoarea lumii!) si-l pune acolo sa fie doctoras la parametri europeni, - cine nu s-ar duce? Il ia, ca sa zic asa, pe gratis, din pepiniera romaneasca, uitand sa dea ceva pepinierei, mai ales ca nu i-o cere nimeni. Tara se face ca ploua, ba se arata chiar bucuroasa ca e degrevata de unele lefuri impovaratoare pe care e greu sa le plateasca, fiindca le-a irosit cu floricele, smenuri si politicale. Presedintele rade stramb si hahait, cum ii e felesagul, si intareste ca ubi bene, ubi patria. Caci de-aia suntem in liberalism. Caci de-aia am vrut tara democrata si globalizata, ca noi sa producem si altii sa ia; noi sa ne dam si-n fund si-n cap sa ridicam generatii savante fara plasament, ei sa ne iscodeasca si sa le smantaneasca, luand ce-i mai bun pe cateva pitule, si lasandu-ne cu borfetul si cu liftele. - Ha-ha! zice Presedintele, pai daca n-avem cu ce-i plati!? Ca si cand domniile lor si-ar fi facut perfect datoria de guvernanti, dar n-a vrut soarta, ticaloasa!...
In forma asta, dupa penuria demografica, la noi se instaleaza, iscata de mana noastra, si penuria de cadre de specialitate! O mizerie cheama o alta mizerie si mai mare. Prietenii ne ciumpavesc intr-o veselie, dar nimeni nu raspunde.
Maine Apusul qvasi-opulent va veni cu o lista de vidanjori de care are neaparata nevoie, poimaine ne va lua parlagiii cei mai buni, apoi sefii de stat-major, apoi spionii emeriti. Fratii democrati vor veni sa-si aleaga dupa pofta inimii, caci tot e gratis! Ne vor propune sa le dam obligatoriu cosmo-fizicienii cei mai buni si ne vor oferi, in schimb, romii valahi borfasi ai marilor lor orase. Vor lua cu prostovolul carturarii si ne vor trimite corturari. Poate da Dumnezeu si au nevoie si de un Presedinte ca al nostru!
N-ai nici tu nici Imparatul bani sa-mi cumpere baiatul! zicea cu tandrete Cosbuc. Uite ca Imparatul are! Sau, mai exact, ar avea, daca nu i-am oferi noi, cu ploconeli, gratis, de destepti ce suntem, ravasindu-ne viitorul.
Bravo, domnule Presedinte! Bravo, marita Guvernare! Ruinati-ne mai departe!
Dinozaurul tare in dinti. Ubi bene...
In fiecare zi de la Dumnezeu se mai petrece cate o boacana mondiala, o ia pamantul peste coaja, se zgaltaie colo, arde dincolo, il bat apele dincolo, se revolta unii, dau cu tunul altii, ma rog, e prapad unde nu gandesti, venit din senin peste bietii oameni, ii apuca dardora, se smintesc, se macelaresc. Dupa care auzim ca acolo erau si cativa romani, iar cei mai multi, manca-i-ar mama, au scapat, sunt teferi! Oriunde pe globul asta hartuit de cataclisme, te pomenesti cu cativa romani traitori acolo, infiltrati, sau in excursie. Doua mii de ani ei n-au prea calatorit (cu exceptia ardelenilor plecati inaintea Primului Razboi Mondial sa-si deschida o tara de cafana in SUA ca s-o roiasca apoi acasa cu pitulele), dar acum s-au imbuechit, sunt peste tot, misuna, cu fel de fel de enterese sau numai de dragul de-a zgai ochii. Popor cam nu prea simpatizat ori luat in socoteala, considerat mai degraba acum ciuca marii coruptii, outsiderii democratiei europene, janchinosii civilizatiei moderne, romanii sunt expansivi si bagaciosi pretutindeni, nu exista nicio lista de morti sau de raniti catastrofici sa nu-i cauti pe acolo, de vivaci ce s-au pomenit! Tara e saraca, mai la coada Europei, acasa e o ciondaneala si o neam-prostime de zile mari, dar romanasului caruia ii placea altadata sus la munte, sus la munte, la izvor, nu-i mai convin azi partiile noastre de schi si il vezi din Indonezia, in Mali si Alaska, ba si pe varful Himalaiei, sau intrand bonom la Piramide cand toti ies de acolo agitati. El practica toate turismele posibile, inclusiv hackerismul. Uneori se lipeste atat de strasnic de noua patrie incat e dat afara. In special bronzatii sunt foarte excursionisti, ca sa mai prinda bronzul de pe la altii, - iar in lipsa, eventual, aurul. Eu nu prea stiu bine unde e Cambodgia, dar sunt sigur ca am acolo cel putin o suta de concetateni, din care trei sferturi se imbarca la primul cutremur si se intorc la Ciorogarla.
In secolul XIX (pentru altii stupid, pentru noi maret si romantic) cutreierau Europa cateva nume de referinta, boiernasi romani silitori la studii si acomodanti la moravuri, din care a iesit apoi protipendada tarii, constructorii cei mai strasnici, convorbitorii cei mai fini, inimile cele mai indatoritoare. Acum, daca ipochimenul e mai acatarii, se lipeste in straini de vreo scoala, de vreo meserie si e dus definitiv, iar daca e mai fara profil, se balabaneste de colo colo, vazand si intelegand dupa invatatura smecherita pe care a luat-o acasa. Avem un export notabil de creiere dar si unul uluitor de bataitori din picioare, oplositi la mama dracului, batand toate vamile.
Ceea ce ne lipseste, si aici e poanta la care vreau sa ajung, sunt elitele autohtone. Alecsandri, Ghika, Negruzzi, Maiorescu, Pogor, Eminescu, Carp, Hasdeu, Creanga, Davila, Caragiale, Spiru Haret si altii au iesit din clasa, - dar cine a ramas? Au mai iesit si alte doua-trei generatii spirituale, binecrescute, fermecatoare, si ne-a ramas o falsa burghezie melanjata, hrapareata, uneori grosiera, si o cizlicarime intelectualoida de te doare capul. Elita unde e? Dar boieria? Dar buna-credinta, dar bravura, dar spiritul? Avem acum romanul nostru in Cambodgia, la Djakarta, la Tombuctu, dar unde sunt marile modele intoarse la Bucuresti? Avem hoarde naspa peste tot locul, expansive, galagioase, dar unde e areopagul stralucitor de la Bucuresti, Cluj, Iasi, Timisoara?
Al dracului ce ne-am mai democratizat! Numai romani vivace pretutindeni, drumetind avan universul, pe bani inavuabili!.. Stropim globul cu turisti, dar ne e peste puteri sa adunam acasa un pumn de elita!
Dinozaurul tare in dinti. Romanul in Cambodgia
In termeni biblici, adica metaforici, viata incepe odata cu sentimentul rusinii. Adam si Eva stateau netulburati in Rai, pana cand i-a apucat dorinta cunoasterii si au ciugulit din marul oprit. Dumnezeu atunci, vexat, i-a izgonit din gradina inocentei, dar mai intai i-a facut sa se priveasca unul pe altul cu alti ochi si sa se rusineze de goliciunea lor, ca si de, presupun, fapta lor scandaloasa. Dupa care i-a impins afara, la… viata.
Cand eram mici, parintii spuneau cateodata: “Nu ti-e rusine?”. Era o pedeapsa mai grava decat bataia, afecta eul moral. Facusesi ceva impotriva unei conventii stabilite, a unui cuvant dat. Te podidea o impurpurare, o jena interioara. Fusesesi pana atunci considerat de bunacredinta, riscai sa nu mai fii. Te departai de omul model pe care trebuia sa-l intruchipezi si in care zaceau tot felul de indatoriri si conventii, oprelisti. Te rusinai, iti dadeai seama, cu oroare, ori macar cu neliniste, ca ai faptuit gresit.
O neliniste asemanatoare te apuca si la intrarea in pubertate. Tin minte ca atunci cand am vazut pe scena, in opera Pagliacci primul sarut intre Nedda si Silvio, amantul ei, mi-am ferit foarte tulburat privirea si nu mi-am mai putut ridica ochii la parintii mei. Aveam 12 ani si imi era teribil de rusine. O suma din gesturile noastre de mai tarziu erau privegheate de rusine, care dadea astfel consistenta, prin opozitie, tuturor faptelor de merit. Rusinea, sau pudoarea, imblanzea moravurile, construia civilizatia. Rudele ei apropiate erau demnitatea si onoarea. Micul adevar era si el in familie, nu trebuia dat de gol prin minciuna. Cand erai prins in contradictie nu-ti pica bine; dar cand erai prins cu soalda, cu minciuna, te rusinai tot!
Am apartinut poporului roman cu notabila lui zestre de rusine. In special clasa taraneasca, dar si muncitorimea cultivau aceasta frana diafana. Rusinea impovara, fapta rea era infamanta, nu se stergea aproape niciodata dintr-un anumit cazier moral. Cand te condamna justitia sau te afurisea biserica, sau te aratau cu degetul concetatenii, umblai rusinat.
Acest duh, caci ar fi prea mult sa-i zic zeita, s-a volatilizat intr-o zi si s-a dus. Unde s-a dus? Undeva in lume, sau nicaieri. Nedda poate acum sa-l pupe pe Silvio unde pofteste, dar si Guta pe Frosa. O tocaie, o pipaie, o starcoseste, ii face felul, daca se poate si in autobuz, in orice caz pe scena. Frosa isi arata dezinvolt bulanele si pasarica, dupa ce ne-a chemat cu buricul. Ea se atata singura dardaindu-si copanele. Guta se desface si el la prohab si ii da drumul, cu lipici, oriunde apuca, rar piesa moderna in care sa nu urineze. El atrage mereu atentia, de la Jackson citire, asupra organului sau genital. Isi arata cu mandrie floacele de pe piept. Umbla amandoi ca incalarati unul pe altul, se lipesc de stalpi. Din gura, intre doi scuipati, le ies roiuri de cuvinte porcoase, cu care au facut gargara si la scoala.
Tanarul afacerist te minte de la obraz, ca si tanarul sau mai putin tanarul politician. Ei, si? Pana nu-l prinzi cu fofarlica e adevarul curat. L-ai dat in vileag, te-ai ars? Ei, si? El stie ca poate sa colporteze ce vrea, el e “liber”, n-o sa-l condamne nimeni, atata vreme cat are pile, cat e insurubat in structuri cvasi-inextricabile. Nu-i o rusine ci, dimpotriva, e o mandrie ca te-a dus cu presul. E mai destept! Dar hai sa zicem ca se-nfige procuratura-n el si-l baga la basca. Ei, si? Se intoarce cu capul sus, aproape fudul: numai cine a facut parnaie e om, asa crede el. Asa cred si altii. Rusine? Cu ce se mananca? A plecat delapidator, a ajuns deputat. A plecat cu o paguba uriasa facuta statului, a ajuns sa ne dea premii de virtute. Minte de stinge, asa ca e trimis pretutindeni sa ne reprezinte. A stat la racoare si-n vechiul regim? Asa-i trebuie vechiului regim, care a daramat biserici! Acum acest ateu bucsit de bani fraudulosi cladeste biserici, pentru prostime! Il vede Dumnezeu!? Ei, si?
De-aia i-a dat belsuguri! Nu-l mai izgoneste nimeni din Rai, cu rusine, ci-l ingaduie, cu bilet scump, la tribuna 0 a Raiului.
Biata natie, indopata cu nerusinari, devine si ea nerusinata. Nicio cuviinta, nicio remuscare: acum fura toti ca-n codru, asta e stilul! Niste ochiosi din presa mai baga cate un reflector. Ei, si? Nici ei nu sunt usi de biserica, si ei bataie dupa tropaitul vitelului de aur si porunca bossului nerusinat. Minciuna e la vedere. Pasarica la vedere. Rahatul la vedere. Rusinea nu mai e nicaieri. Nu mai are functie. Nu se mai stie de ea. Dumnezeu s-o ierte!
Rusinea ? Cu ce se mananca ?
Primul lucru pe care l-au facut aceste bestii care ne conduc de 20 de ani a fost sa capuseze intreprinderile mari si medii, sa le scoata nerentabile, sugandu-le toata vlaga si virand-o in buzunare proprii. La asa ceva s-au priceput marii doctrinari si marii tatuci, ajutati copios de Banca Nationala: sa incarce gestiunile, sa sporeasca debitele, sa duca intreprinderile spre ruina, ca sa vina capitalistul strain (care statea la panda), sa le ia pe nimic, sa le “rentabilizeze”, dar, fireste in beneficiul propriu. Din livrarea lor, mult sub pret, ne-am ales cu o liota de bogatasi fara justa cauza, de huzuratori din senin pe gestiunea frauduloasa a bunurilor noastre. Chibitii si clientelarii s-au indestulat si ei din aceasta prada, dupa ce au pus pe facatorul respectivelor bunuri la zid si l-au ciuruit.
Tranzactiile s-au facut indeobste oneros, cu cifre masluite. Statul a luat cateva firfirici, dar bestiile au luat cat nu face, cu niciun alt merit decat ca au vandut in nestire fara sa consulte nicio clipa vointa nationala. Singura acoperire pe care si-au dat-o a fost ca din spurcata mita, ce i-a incotopenit durabil pe grumajii nostri, au virat o cota la partid, ca sa-l tina in picioare, ca scut al spolierilor, ca garant al crimelor contra patriei.
Capitalurile astfel fraudate n-au fost decat in mica masura integrate in ciclul productiv, de obicei ele s-au externat si au intrat in sterile huzururi fara viitor pentru tara, in nerentabilitate.
La randul lor investitorii din afara, veniti pe daiboj dar si prin constrangeri oculte semanand a santaj economico-politic, si-au externat beneficiile, dupa ce, acaparand baza, au facut ce au vrut din muncitorimea romaneasca, ieftina ca nicaieri.
Iar daca au ajuns cumva aceste intreprinderi livrate pe mai nimic la oarecari dificultati, au pus tot statul roman (adica pe noi) sa le ajute, sa le indese capitaluri de sprijin, dupa ce ne-au belit. Socoteala mai ticaloasa nu se poate! Le-am dat pe nimic, le cumparam scump produsele, apoi le ajutam sa se tina pe picioare si sa produca beneficii, dar pentru ei! Din aceste criminale complezente se nasc alti bogatasi romani.
Acum vine criza, a venit. Bogatasul roman si mareea sa clientelara de maimutoi politici n-o simt, n-au cum s-o simta. Miluitii si mituitii dajdiilor vanzarii n-au de ce sa se inspaimante, ei raman in perfecta bunastare, cu cotcarii lor familiari cu tot. Ei stau bine calare pe averea Impuscatului, fraudata in numele “libertatii”. Ei resping ca fiind comunista egalitatea de tratament sau de risc. Ei au mult prea destul, ca sa nu tremure. Cifra lor de afaceri nu se da peste cap.
Ei sunt inca prioritari la masini de lux, yachturi si scule electronice, au vile si chalet-uri pe tot globul nevisate de mama mamii lor, au participatiuni te miri unde. Plevusca lor clientelara, ciorditorii mici de hataruri si prime umplu excursiile mapamondice, concertele scumpe, restaurantele simandicoase, beau, se ghiftuiesc, cotae intr-o tara prabusita, unde ei s-au caftanit prin impostura.
Cei care trebuie sa simta insa in plin si sa plateasca de la gura pretul vanzarii de tara, al batjocorii politice, al speculatiilor necurate derivand dintr-un Apus corupt si al sfaturilor insidioase venind tot dinspre hulpavele oficine financiare occidentale de tip FMI, presand spre descompunerea noastra, sunt maruntii saraci, si cu deosebire cei ce au construit, prin truda lor, toata averea obsteasca spoliata cu atata nerusinare.
Da, spoliatorii raman in huzur, si nu sunt chiar putini, dar sunt, se intelege, nelegitimi. In schimb, magareata cade pe fostii constructori, pe oamenii chinuiti ai vremii Impuscatului care, dupa ce au produs bunurile spoliate, se impusca acum din nou. Ei acestia trebuie sa traga scurta, caci ei au facut intreprinderile si drumurile si rosturile si institutiile si casele de cultura, si Litoralul, si tot ce a mai fost de vanzare sau de livrare tradatoare. Tot ei iau glontul, nu cine trebuie!
Dinozaurul tare in dinti. Tara saraca, plina de bogati!
A dat ciuma, candva, peste unele localitati; altele au scapat. A dat holera, lepra. La animale, pana astazi se iveste febra aftoasa, pesta porcina, dar si gripa aviara si vaca nebuna; tot felul de epizotii. Nu se imbolnavesc toti, ci doar unii. Se produce o contaminare de la individ la individ, creste, face victime, apoi scade si dispare, mai ales daca intre timp se iau masuri. Unele populatii sunt mai contaminabile decat altele. Li se baga morbul, fac febra generala. Mai ales entuziastii fara discernamant. Apaticii mai scapa.
Hitlerismul a fost o contaminare, ca si fascismul, ca si comunismul. S-au prins, s-au dezvoltat, au explodat. "Rule Britania!" a fost contaminare, pana la imperiu colonial nu s-a oprit. S-a facut si febra Napoleon, cu sechele. Americanismul, cu toata trusa lui sa zicem "libertara", a expandat: foarte multi i-au preluat valorile, prin contaminare. A expandat si anti-americanismul, mai ales cel de nuanta mahomedana. Bantuie cate o astfel de molima, nu stii unde se va opri.
Stau si ma uit crucit la cati se dau in vant azi in Romania dupa muzica rock, cati isi fac idoli acolo si cum turbeaza cand ii vad. De unde muzica rock? Ce are taranul roman, cosbucian, cu muzica rock? Dar a venit molima, s-au contaminat cu milioanele. Sportul, fotbalul, lucreaza mai ceva decat febra aftoasa, o fac multi, tot mai multi. Tot tineretul e cu ochii la motoare si marci de masina, asa dintr-o data. Computerlandul e in expansiune incoercibila. Moda blugilor s-a generalizat, detestabila cum e! Mestecarea de guma ia avant.
Dar inaintea tuturor, cel putin la noi, e furtul. Ciupeala. E o epizotie cronica Contaminarea e de sute de ani. Rar sat in care nu se fura, de orase nu mai vorbesc! Altadata iti lasai plugul, grapa, pe camp; azi nu mai sunt sigure nici in curte. A dat boala, greu s-o opresti. Mai ales ca primii bolnavi sunt conducatorii, ciupitorii versati, cu ghiotura. Te uiti cum si-au facut averi, intelegi totul, chiar fara procese cu termopane sau cu flota. Boala grea, ciuma, lucrand prin contaminare!
Romanii, ca si alte popoare gregare (sa nu zicem ovine) se contamineaza repede si fara cine stie ce suport rational. Prin simpatie. Sau din greseala. Ei pretuiesc acum pe nea Base. Treaba lor! E o contaminare simpatetica. Le place ca e zurbagiu cu socoteala, cu sanchipont. Ca e din zona sprit-gagica-sport, acolo unde ii e bine romanului. Ca nu s-a omorat cu scoala, dar are poante. Ca zvarle cu sampania in multimea setoasa. Ca e zambaret, cum era si nea Nelu Iliescu pana a dat de naiba.
La sondaje ies mereu in cap de lista Biserica si Armata. Febra aftoasa. Romanul confunda biserica, el crede ca voteaza pe Dumnezeu, pe Isus Hristos. Nu s-a dumirit ca sunt acolo geanabeti plini de pacate, lumesti si politice, intriganti, combinatori, trantori, rasolisti. Ca unii iau supra-spaga pentru oficii datorate, pentru selectiuni favorabile, mamonizati cat cuprinde. In Armata care? Ca nu mai e decat cea care s-ar putea numi "legiunea straina", candidatii - mercenari, luptatorii pe malai. Gata cu parazile, cu "Treceti batalioane", cu marii generali infiretati, cu Majestatile lor! "Armata a tras!", "armata a tras!", dar avem incredere in ea, ne place cum defileaza cu fanfara! Ca sa iubeasca armata, romanul de azi se duce tocmai la Cuza si la Carol I; caci la Antonescu n-are voie sa se gandeasca! Care armata?
Mai cunosc si alte contaminari ciudate. De pilda exista un poet care e mare, care e "al doilea Eminescu". E intrat peste tot in favoarea publica, are statui. Pana ieri era printre noi, generos, dragut, cordial, destept. Dar nimeni nu-i citeste poeziile, nu le intelege, nu le citeaza. Pe Eminescu il canta si lautarii, pe acesta "al doilea", nimeni, e profund, e al dracului de profund, habar n-are nimeni sa-l descifreze, decat bucherii de meserie, care ii despica Sinele in paisprezece. Dar gripa aviara s-a produs, si el e in stima; in stima tuturor celor ce nu-l citesc. Lucreaza contaminarea.
Mai am de spus ca astazi, spre deosebire de ieri, bacilii se fabrica. SIDA se fabrica si se inoculeaza. Sunt agenti. Si sunt laboratoare. Inainte molimile veneau de la guzgani. Acum sunt pepiniere, iar unele dintre cele mai performante sunt televiziunile. Ele raspandesc diverse febre, dintre care multe aftoase. Presa face si ea epizotii. Din fericire, aceste oficine fiind mai multe, prea multe, se mai si anihileaza unele pe altele. Dar posibilitatea manipularii, a vacii nebune, a romanului tehui, ramane uriasa. Leagana-l de o prejudecata cat de cat avantajoasa, sau macar distractiva, si acolo adoarme.
Eu nadajduiesc ca exista si remedii. Nu scepticismul, nu cinismul, ci un anume entuziasm creator sub geana discernamantului rational. Si un pic mai multa cultura.
Dinozaurul tare in dinti. Contaminarea
Nu era de inchipuit, ca azi, ca vine o banca straina si iti spune ce ai de facut, ce ai de desfiintat, ce ai de dat afara. Nu era de inchipuit ca actul tau de guvernamant trece prin sapte furci caudine straine. Nici ca tu ai, de pilda, inlesnire naturala la te-miri-ce, dar trebuie sa te raliezi la inasprire. Capitalismul de azi iti scumpeste ce vrea el, cat vrea el, te tine de rau, te desfiinteaza ca esti mic, te calca in picioare, te lasa pe drumuri. El e facut nu in favoarea neamului si stirpei tale, ci in favoarea unora pe care nu-i cunosti, intre care multe dihanii plesnind de pofte arghirofile, bestii ajunse prin furt si escrocherie, snapani interni si internationali, centurioni ranjiti cu bucuria de a dispune de tot ce e pe fata pamantului; si in fata carora tu te nasti sclav.
Nu mai vorbesc de felul cum capitalismul cel mare il inghesuie si-l rontaie pe cel mic. O mai fi si un capitalism bun? Pe unde? Ca ce vad la noi, imi face piele de gaina!
Capitalismul cel rau
“Trebuie sa recunosc ca cel ce a inventat notiunea si trendul de deconstructie a avut o minte uriasa, bine exersata, dar si pidosnica ce nu s-a pomenit. A stiut unde sa puna levierul, ranga, sa salte si sa sfarame tot ce se gasea inchegat, ba si organic, chiar armonic, sub pretext ca innoieste, face curatenie, revolutioneaza. Ti-a pus deodata pata putrejunii pe frunte. Acum dai zor sa te innoiesti. In ce directie? Bineinteles in a deconstructiei, unde poti ajunge repede mester, prooroc. Si atunci nu mai e bun ce ai avut. Nu mai sunt buni clasicii, nici durabilii. Nu mai e buna educatia pe cateva principii statornice. Nu mai e buna starea de contenenta si de auto-aparare a statului. Lucrurile grave si serioase se iau atunci la misto, axiomele se pun la indoiala, peste marii nostri predecesori bate un vant de deriziune. Atunci, in focul de a deveni globalist prin inaderenta, te lepezi usurel de tarisoara ta, arunci patriotismul la cos, te rusinezi ca ti-ai iubit cu oarecare patos natiunea, n-o mai scoti bine la capat nici cu familia, nici cu scoala, nici cu istoria, poate nici cu religia. Te demantelezi, iti creste o piele noua cosmopolita, suficienta, daca nu chiar aroganta, si umbli de aici inainte ca o carie, ca un gandac de baligar, sa deconstruiesti totul. Devii steril, te auto-amputezi din spirit revolutionar. Iar nenorocita ta de patrie devine o branza fermentata cu viermi in ea. Cine a inventat chestia asta stia ce face. Deconstructia era procedeul magic de aruncat in aer. Noi, romanii, multilateral talentati in lipsa de caracter, avem mare spor aici. Noua nu ne trebuie in strainatate doua generatii ca sa uitam cine suntem, ca sa ne asimilam, cu limba, cu moravuri, cu tot. Ca sa ne facem cat mai ca ei. Noi exersam asta mai demult. Nu suntem gelosi pe «puritatea» noastra, nu suntem deloc orgoliosi. Ne acordam cu oricine, chiar cu janchinosii lumii. Suntem bucurosi sa ne ia in primire unii, sa ne incadreze, sa ne plateasca, sa ne considere. Ne guduram la ei pentru un «cuvintel» bun. Daca ne bat pe umar, le pupam mana. Daca ne ofera forme superioare de a ne pricopsi, nu ne dam in laturi de la nimic. Orgoliul identitatii? Demnitatea de a fi roman – de unde? La urma urmei, pe ce era sa ne bazam? Turcii, rusii, nemtii au facut cu noi ce au vrut. Evreii, cand le-a fost greu, s-au adunat la noi. Tiganii sunt aici buluc, huzuresc, incep sa ne domine. Toti, intr-un fel, ne-au deconstruit sau macar au vrut s-o faca. Acum insa s-a gasit si fermentul ideologic. De pazit nu ne mai pazeste nimeni. De educat nu ne mai educa nimeni. Vom fi printre primii cu specificitatea identitara tabarcita. Calul troian e in casa! Da din copite! Adio, natie, si n-am cuvinte!.. Pacat!…”
Pidosnica deconstructie
" - A pune taicuta punga langa punga de la Iasi pana la Instambul si mi-a scoate domnia" zicea una din fiicele lui Brancoveanu, Printul Aurului. In 26 de ani taicuta cel nabab, neavand mari razboaie, ne-a lasat Horezul, Sambata, ceva la Potlogi, ceva la Mogosoaia si cam atat, plus un drum podit, cateva biserici, cateva reparatii, cateva tiparituri.In schimb condica lui de peschesuri e ingrozitor de incarcata; uriasa, neomenoasa risipa de bacsisuri cu care si-a tinut domnia ne umileste profund. A dublat haraciul, acest lafait, a inventat impozite strivitoare ca sa domneasca el si cimotia lui. Iar putinul pe care el l-a produs, noi il glorificam. Macar un castel impunator sa fi facut, ca atatia printisori francezi, nemti sau italieni de rangul al XIV-lea. Nu, el a transformat toata avutia nationala in huzur si mita.
"Micul Paris", cum s-a numit la un moment dat Bucurestiul, a fost edificat cam in 40 de ani, adica de prin 1880, cand banul obstesc a fost ingrijit mai cu chibzuinta si apetitul claditului public s-a intetit simtitor. Atunci s-au facut Palatul de Justitie, Ateneul, Posta, CEC-ul, Parlamentul, Cercul Militar si cam tot ceea ce a fost impunator in tanara noastra Capitala, s-au facut Cismigiul si Parcul Carol, bulevarde, primarii, teatre, sali de expozitii, ministere s.a., alaturi de frumoase investitii particulare in banci, hoteluri, restaurante. Scoala, stiinta, cultura, artele au luat tot atunci un avant exceptional.
A venit perioada dintre razboaie, mai mult cu extinderi, sistematizari, modernizari in domeniul public dar si cu unele somptuoase, copioase realizari private. Si au venit alti 40 de ani de comunism, in care (punand la o parte cativa de teroare antiromaneasca) s-au edificat hidro si termocentrale, combinate siderurgice, metalurgice si chimice, centrala nucleara, sute si mii de intreprinderi utile, necesare; dar si drumuri (unele spectaculoase), case de cultura, gari noi, un litoral dichisit, statiuni balneoclimaterice, spitale, metrou, scoli, filarmonici, alte teatre si mai ales orase moderne care nu mai semanau deloc cu cele dinainte. Si toate acestea plecand nu de la un coplesitor capital preexistent (caci rusii luasera ca despagubiri de razboi de la un "cobeligerant" de 30 de ori mai mult decat se stipulase, adica 10 miliarde in loc de 300 de milioane USD), ci plecand de la un gol amenintator si utilizand imprumuturi internationale pana la urma platite!
Si acum ati venit voi, nepricopsitilor si nevrednicilor! Unde va sunt cladirile publice, mari, fastuoase, de tipul CEC sau Casa Armatei, unde va sunt dupa 20 de ani magistralele rutiere, caci n-ati terminat macar una!? Unde va e Transfagarasanul, sau Canalul, sau Sistemul de irigatie? Ce spectaculoase Case de Cultura ati infiintat, ce Camine Culturale, ce Biblioteci, cand cea mare sta la rosu de doua decenii, pe trei sferturi cladita, nevolnicilor! Va carcaiti de 10 ani cu Catedrala Neamului dar v-a fost mai la inima sa daramati Mausoleul comunist decat ati fost in stare sa construiti ceva. N-ati putut sa va faceti un Tribunal decat pe-o mare pravalie ceausista. Ati avansat cu metroul 4-5 km, bieti pui de bogdaproste ezitanti! Canalul Oltenita l-ati dat colmatarii ca sa-l decolmatati maine cu multi bani, de gospodari gargaragii ce sunteti! Cotroceniul vi l-a pus la punct Ceausescu, nu sariti sa-l daramati? Ati cheltuit un patos urias si sume importante ca sa huliti, sa distrugeti sau macar sa astupati Casa Poporului, dar ati construit voi a 10-a parte din volumul ei ca oficiu public, cacanarilor? In 20 de ani de-abia ati carpit doua blocuri ramase neterminate pe malul Dambovitei, la Opereta, si va uitati prosteste la groapa ramasa pe Magistrala, harazita pentru edificii culturale unde nu ati fost in stare sa infigeti macar un stalp, dupa 5 legislaturi! Unde va e opera, bicisnicilor, la bancile altora, la hotelurile si firmele fitecui, la instrainarea teritorului? V-ati indopat, gaze nenorocite, din bani ramasi de la comunisti, 3 miliarde si jumatate USD, ca sa faceti ce? Datorii de alte 40 de miliarde de euro? In ce obiective publice s-au tradus aceste datorii, lingailor si spertarilor, cutre vanzatoare la subpret, tradatorilor de tara!? Unde va e sigla, Turnul Eiffel? Cartoful din Piata Revolutiei? N-ati facut macar un sfarc de palat, macar un camin mai acatarii, indiferent ce obiectiv maret pe seama societatii civile romanesti! In loc sa ne faceti parcuri, le-ati ciuntit. N-ati facut baze sportive minimale, ati bagat doar acolo unde renta - cativa profitori privati, gusteri comercianti de carne vie! Ati spuzit tara cu vile si vilisoare, masini uluitoare, telefonase, si interneturi pana la ultimul hingher, pe fond de mizerie! Oricare peschesar si escroc mai de soi isi intocmeste intr-o jumatate de an o resedinta utilata cum nu aveau Ceausescu, Dej, Antonestii si Bratienii impreuna in 80 de ani intr-o tara devastata de paduri si materii prime, speculata la sange? Toti pezevenghii au intrat acum la noi in delirul agoniselii fara temei. Purcoiul de bani a ajuns pe mainile cele mai murdare, necinstea tezaurizeaza, dar dupa 20 de ani nu vedem nici cea mai mica dovada de maretie, niciun semn de mandrie constructiva la scara nationala, nimic al Romaniei, care iese iarasi in paguba cu toate bilanturile voastre glorioase. De ce?
Brancoveanu a dat haraci la turci; pesemne ca si voi, trepadusi imbuibati, dati haraci peste haraci la altii, ca sa domniti si voi cativa ani, puslamalelor!
Cu ce merite veniti, asadar, in fata noastra la vot? Cu ce fapte, cu ce opera, caci eu nu vad mai nimic. Cu ce filosofie, caci eu nu aud mai nimic? Ceausescu baga in case, voi dati afara din case (o stiu pe propria-mi piele!). Stramosii vostri liberali si conservatori, ca si stramosii vostri socialisti de mai tarziu au edificat din plin; voi ati lichidat, taiat, spurcat. Ceausescu tinea o tara, voi o vindeti si o indatorati pe veci. Puneti pungi de-alungul sleaului de la Bucuresti pana la stiu eu unde. Pe-acolo se scurge, ca totdeauna, snaga tarii.
Oare nu va vine si voua odata Istambulul cu satarul gadelui peste ceafa?
Dinozaurul tare in dinti. Ce ati facut?
Sa fi existand o Romanie profunda? Putem s-o credem si s-o creditam (caci n-avem incotro). Sa fi existand o Romanie progresista care duduie si se civilizeaza? De ce n-am crede si una ca asta, cateva semnale sunt.
O Romanie a stramosilor si a traditiilor? Bineinteles, dar ceva mai in ceata. O Romanie eroica? Da, dar cu unii eroi cersind pe la biserici, impovarati de decoratii, si nemaistiind daca au facut bine sau rau. Exista cu siguranta si o Romanie a tineretului rock, metal si grunge, cu sex la zaplaz, cu placerea ca drog sau cu placere de droguri, "bestiala" la modul cel mai haios. Dar eu vreau sa vorbim o clipa si despre o Romanie a duhurilor celor nenascuti, conceputi dar nenascuti, "marinari", aruncati la pubela ori ramasi casapiti legal prin spitale ca urmare a deciziei "libere" a genitorilor lor.
Cei 16 milioane de avortati romani alcatuiesc o tara mai mare decat Ungaria, Cehia, Slovenia, Slovacia, bulgaria sau Serbia si aproape toti vecinii nostri. Suntem si aici plasati pe un loc foarte bun, primul dupa cum se spune, ne putem fuduli. Stam aproape mai bine decat la SIDA, tuberculoza, sifilis si analfabetism. Stam aproape mai bine decat la achizitia abundenta de masini de lux si de telefoane mobile. Suntem pe un loc oarecum echivalent cu coruptia unde competim, de asemenea, primatul european. Daca aveam cei 16 milioane de cetateni pe care i-am aruncat la gunoi puteam spori cat de cat Romania profunda, dar si pe cea progresista, poate adaugam cateva mii de eroi si de cersetori, aveam cu siguranta excedent de amatori metal-rock, X-eri si satanisti, spoream drogatii, castigam puncte la yachturi de lux, SIDA, sifilis, corectam mai tare limba romana spre unele dialecte, faceam inca un milion de politisti doctoranzi si ne fixam hegemonii in coruptie pentru trei decenii, eram poate si lideri mondiali la baut COCA-COLA.
Dupa o socoteala sumara, din peste 6 miliarde de locuitori ai globului doar un miliard si ceva sunt albi, adica nici a cincea parte. Intre acestia noi avem demografic un considerabil spor negativ. Mai avem si emigranti sezonieri, din care o buna parte tind sa se stabilizeze in tari straine. Cateva meserii ne-au ramas deficitare si cer urgent imigranti afro-asiatici, care nu se prea lipesc la noi, iar daca se lipesc va fi si mai jale pentru componenta numita "alba". Romanasii nostri, plamaditi din trup autohton si sange autohton, sunt duhuri (daca sunt), plutesc prin vazduh, peste mari, peste munti, alcatuiesc Republica romana a nenascutilor, a refuzatilor la nascare, a celor fara viza Schengen pentru intrat in Romania pe calea dulce a progeniturii, a celor izgoniti de la infiintarea intre noi, ca sa traiasca mai in neatarnare bravii lor parinti. Se pare ca Romania, "care duduie", nu e prea incapatoare sau atractiva pentru ei. Se pare ca ar avea loc doar in Romania zisa profunda, dar atat de profunda incat nici n-au mai apucat sa se incorporeze, au ramas cioturi, tendinte, cambii protestate, combatanti virtuali, hegemoni ratati, istorie deviata spre gropile de cremare, numere ireale adaugate vrednicei noastre populatii puioase, pusa pe efort amoros din belsug, de dimineata pana a doua zi, dar fara rod.
In cel mai fericit caz, unii statisticieni cu sange rece ne vad dupa doua-trei decenii la 16 milioane de locuitori concreti (cu colonisti din Israel, India si China cu tot) pe acest pamant candva romanesc, de unde s-au zburatacit cu ghiotura milioane de subiecti in Basarabia si Bucovina, si altii s-au lasat deznationalizati (daca nu expulzati) de acolo, dar si destui in Serbia, Ungaria, Ucraina, dar si altii ademeniti in Apus, dar si milioane chiuretati legal in patria strabuna. Natie inerta pana la un moment dat, cu stramosi ocupand stabil spatiul dintre Boemia si Bug, suntem astazi expansivi si centrifugi cum nu se mai poate. Un numar mare, imens, expansioneaza chiar din burta mamei lor!
Ingrijorarea capitala la noi s-a cantonat nu la scaderea dramatica a populatiei romanesti, ci la ticalosia regimului ceausist care controla nasterile, considerandu-le problema de stat, sugrumand libertatea pruncuciderii. Am luat si Marele Premiu de la Cannes pentru aratarea amanuntita a acestei ticalosii istorice. Dar bun e Dumnezeu! Vom ramane, de dragul libertatii (sinucigase), 16 milioane, in timp ce celelalte 16 milioane, inmultite pana atunci de doua-trei ori, vor plana deasupra noastra ca niste balonase luminoase, strigandu-si dreptul la viata, la viata nationala, fara sa-i auda nimeni. Natia romana va fi asadar in aer, privind cu dispret ontologic la cea taratoare si tot mai imputinata de pe pamant.
Sa fi existand o Romanie profunda?
UPDATE 2
Am mai descoperit alte articole cu/de Everac:
Paul EVERAC: 23 August 1944 e ziua când am vrut să ne salvăm pielea, fiindcă duşmanul devenise mai puternic decât aliatul. Am lăsat o silă, ca să luăm alta, căci în istoria noastră cam nimic nu e de bunăvoie. Am scăpat de dracu' (un drac totuşi civilizat) şi am dat de mumă-sa. Am făcut un armistiţiu prost, când aveam şansa să facem unul mai bun, mai bărbătesc. Am omorât conducătorul de dreapta, ca să vină conducător de stânga şi, în final, l-am omorât şi pe acesta!... Am dat mai întâi libertatea pe independenţă, apoi am dat independenţa pe libertăţi dezmăţate şi anarhice. Ne-a mers ca lui Dănilă Prepeleac. Am dat în brânci să ne facem o industrie, acum am dat-o pe un sfârâiac, de deştepţi ce suntem. Dăm mereu cu piciorul la şiştar, sub cuvânt că ne ''eliberăm''. Halal liberare! Dacă vreţi să aflaţi mai multe în problemă, citiţi foarte recenta mea carte ''Libertatea mult aşteptată şi fiicele ei''.
MDP: De la filosofii pe care i-aţi abordat în eseuri (Aldous Huxley, Celine, Bergson, Anatol France, Balzac etc.), să ne oprim, vă rog, la etnosociologie. Vă rog câteva repere ale programului de perspectivă etnosociologică, pe care îl expuneţi în ''Resurse şi ispite în Ţara Muscelului''.
Paul EVERAC: încercăm să agităm un concept în curs de perimare: etnia, însă nu a etniei, ci a transnaţionalismului, a Caracatiţei unde bogătaşii noştri s-au conexat. Mai mut decât etnia îi interesează cifra de afaceri. Nici francezii nu se mai dau în vânt după Celine şi Bergson, nici englezii după Huxley - joacă şi ei la concurenţă, n-au încotro. Totul e să pui laba, să iei cu japca, să "civilizezi". Trebuie să ne purtăm cât mai modern! Etnosociologia e o garnitură veche la surtuc, un ciucure. Îl purtăm duminica. În rest, alergăm după boabe. Marele bogătaş uită că are o naţie. Ca şi marele hoţ. Dacă vreţi să cunoaşteţi mai bine chestia cu avatarurile etniei, am şi aici o carte: ''Mic tratat despre corupţia umană'' urmat de "Apel către tâmpiţi", dacă o mai găsiţi undeva. Vă doresc numai bine!
''ÎN ISTORIA ROMÂNIEI CAM NIMIC NU A FOST DE BUNĂVOIE"
Problema care se pune mentalului colectiv ca si eminentilor nostri analisti politici e daca Geoana l-a pacalit pe Basescu ori Basescu l-a pacalit pe Geoana. Asta e intrebarea! Caci unul a fost neaparat mai smecher si l-a pacalit pe celalalt. Nu se pune chestiunea sa faca treaba, nu se intrevad multe sperante sa dureze si sa asigure un progres, putini se asteapta la asa ceva. Important e cine a pacalit, cine si-a facut jocul in farsa politica.
Păcăleli
Sunt la consulatul nostru din Milano, stau de vorbă liniştit cu consulul pe problemele populaţiei româneşti din Italia.
La o uşă se produce niţică foială. Doi romi pretind viza pe paşaport, iar ajutorul de consul încearcă să le demonstreze că nu au dreptul. Romii se supără. Au devenit cinci, li s-au alăturat două femei îndârjite cu fuste largi şi un bărbat ţepos. Consulatul stăruie în refuz, explică încă o dată şi încă o dată că cererea n-are temei legal. Romii s-au făcut şaişpe, au umplut holul. Decibelii au crescut simţitor. Consulul se duce în persoană să discute. E huiduit.
Vâr şi eu privirea să văd ce se întâmplă; sunt huiduit. Nimeni nu mai iese din consulat! Afară în curte aşteaptă alţi douăzeci. Sunt, cum s-ar zice, prizonier! Cu soţie cu tot! Consulul e livid, căci unul din „delegaţi” îl ameninţă că se atinge de fiicele lui într-o dimineaţă când merg la şcoală, sau când vin. N-o să fie bine. Domnul consul se perpeleşte, vorbeşte precipitat cu Centrala, la Bucureşti, explică situaţia. Frământarea creşte.
A sosit ora prânzului, dar nici vorbă să putem pleca la masă. Depindem acum de ministerul nostru de Externe. Consulul explică, gesticulează, roagă. În fine, soseşte şi soluţia: să li se dea vize! Să fie integraţi. Vorba aceea, integrarea romilor, în tânăra noastră democraţie.
Mă duc, după un lung interval, la Timişoara şi îmi caut un vechi prieten. Nu-l găsesc în vila de la adresa ştiută. Cunoaşte cineva unde s-a dus? Nu, nu cunoaşte nimeni.
Amicul e cadru universitar, îl pot dibăci prin Decanat, prin Rectorat. Încep investigaţiile şi dau în final de el. Slavă Domnului, mă temeam că a murit. N-a murit, a fost un pic… presat. Cine l-a presat, ministerul? Nu, o ceată destul de compactă de romi. Aceia i-au ochit vila. Le-a plăcut. Au dorit să o cumpere neapărat. El n-a catadicsit să stea de vorbă. Dar ei au venit mai aproape, s-au grupat în jurul lui, în casele din vecini, l-au mai agăţat o dată, de două ori, i-au mai făcut câte o boacănă în curte, la garaj, un mic necaz întâmplător, l-au… s-o spunem pe cea dreaptă, „integrat”! În câteva săptămâni, traiul devenind ne-trai, a fost silit să le vândă vila, să se mute în altă parte. Să numim fapta: integrarea romilor.
Altfel băieţi buni, unii, cu dare de mână babană. Probabil cu studii la Paris. Probabil experţi în operaţiuni cu devize, aur, valută. Mânuitori de salbe. Lansatori de fete frumoase. Sprijinitori de băieţi schilozi. La noi, oricum, pieţari. Din aceia harnici, care se scoală dis-de-dimineaţă şi îl întâmpină vioi pe ţăran la barieră, îi dau bineţe şi îi iau marfa, să o aducă pe piaţă. Volens nolens. Şi apoi mi-o dau mie, cu preţ dublu decât mi-ar da-o ţăranul producător. O întregesc, ca să zicem aşa, o integrează: integrarea romilor.
Mă uit cu plăcere la romi, mai ales la cei muncitori, cu dare de mână. Aveau câte un pălăţel ornat cu turnuleţe. Au acum câte un cartier compact. Ba am văzut şi o comună, sau două, împodobite toate cu palate. Românii nu şi-au definit încă un stil specific în construcţie; ţiganii, da! Ei merg înainte, spre integralism.
Merg şi cei săraci, ieşiţi din bordeie şi corturi. De câte ori mă apropii de Conteşti sau de Cetăţeni de Argeş văd aşezările romilor întinzându-se, cucerind teren, umplând pământul după îndemnul biblic. Al cui e pământul? Cine mai ştie? Probabil, al statului român. Ca şi romii.
Mai ales cei ce au stârnit milă prin Franţa şi Italia. Au zis ei acolo „saru-mâna boierule, mancaţi-aş aia şi aia” dar aici, cu francii luaţi, au pus mâna pe pământ, pe vile, şi din sfântul cerşit o să apară noi şi noi turnuleţe ale integrării romilor.
La o staţie se suie în autobuz o familie numeroasă de romi. Ocupă câteva locuri, se mai foiesc, îşi aruncă vorbe unul altuia, vorbe foarte sonore, fără nicio pavăză. Lumea tace, n-are încotro. Curând urcă şi un controlor de bilete, ba doi, să prindă infractorii din două părţi. Suntem luaţi la întrebări, ne prezentăm fiecare documentele.
Pe romi nu-i întreabă nimeni, sunt ocoliţi. Nu sunt „integraţi”. E mai bine, dacă eşti controlor, să nu îţi faci de lucru cu ei. Lasă-i să meargă gratuit, săracii, cum o să îi pui să plătească? Cum o să-ţi plătească lumina, căldura? Să-i sileşti? Ce, nu ţi-e bine? Rămân dezintegraţi. Doar e ţara lor, a lui Peşte! A lui Papură Împărat!
Integrarea romilor
Stimati Alegatori
Va rog sa nu ma votati!
Va rog din suflet sa nu ma votati, cu atat mai mult cu cat nici nu candidez. Nu sunt pe nicio lista eligibila. Sunt doar pe o lista ne-eligibila, obligatorie, avand ca sigla o COASA si doua oase incrucisate. Imi vine randul curand.
Daca ati fi comis greseala sa ma votati, faceam in multe privinte pe dos decat s-a procedat de ilustrii oameni politici democrati care v-au dirijat.
Mai intai, eu nu va dadeam inapoi partile sociale din diversele institutii si intreprinderi socialiste considerandu-va in continuare proprietarii lor si facand privatizarea in functie de avizul colectivului, cu puncte preferentiale in el. O sa vi se spuna ca nu se putea altfel. S-o credeti, dar numai pe jumatate!
Daca un alt capitalist, altul decat Statul, s-ar fi apropiat de respectiva unitate, as fi fost dispus sa-i vand, cu garantii speciale, rezemate pe bonitate si pedepsite cu amenzi serioase, doar 49% din activ, desemnand pentru conducere pe cel mai destoinic roman, de preferinta fara partid.
As fi pastrat IAS-urile si fermele agro-zootehnice.
As fi despagubit din primul an proprietarii de case, dar n-as fi evacuat chiriasii care au stat mai mult de zece ani intr-o locatie.
As fi incurajat cooperatia agricola si as fi descurajat drastic lasarea pamantului nelucrat, dand credite ieftine cultivatorilor in loc de a umple buzunarele escrocilor si clientilor.
As fi dat credit ieftin dar bine garantat oricarui intreprinzator sau comerciant roman, incurajand "capitalul-gulas" si nu "capitalul-frauda".
As fi dat bonificatie producatorului si handicap intermediarului parazit.
As fi pus o limita investitiilor straine si importului in alimentatie, protejand produsul autohton, imprumutand doar know-how-ul de afara.
As fi incurajat orice concurenta in dauna monopolurilor. As fi deparazitat circuitele economice de mafioti.
As fi pedepsit sangeros crima de omor si violul, sechestrarea cu sechestrare, furtul cu confiscarea averii, insulta si calomnia cu recluziunea, paguba adusa constient patrimoniului national cu exilul, ofensa adusa simbolurilor nationale cu arestul si decaderea din drepturi civice si politice. Celui ce a lezat onoarea tarii in strainatate i-as fi retras cetatenia si l-as fi gonit sau deportat.
Pentru fals in orice domeniu as fi folosit reeducarea in stabilimente in care totul era fals.
As fi reinfiintat juratii si asesorii populari pe langa instante.
As fi generalizat pe perioade limitate instructia militara si paramilitara pentru a face fata emergentelor.
As fi reinstalat cenzura in exhibarea problemelor intime, a expresiilor vulgare si a pornologiei, mergand pana la interzicerea mijlocului de raspandire - ziar, post TV).
As fi pus la punct proceduri simplificate, eficiente, ieftine in toate domeniile, dar in special in aplicarea inventiilor si inovatiilor romanesti pe care le-as rasplati copios.
As aplica, in urma unor scrupuloase anchete, sigla "unfair" celui ce triseaza in sport, eliminandu-l de la orice competitie.
Celui ce taie masiv padurea si nu o replanteaza i-as taia o ureche, ca si celui ce polueaza grav apele.
Ma opresc din lipsa de spatiu, nu de idei. As avea idei despre cultura, istorie, teatru, filosofie, religie. Dar, dupa modelul Tudor Musatescu ("Titanic-Vals"), va rog frumos, insistent, sa nu ma votati!
Cine n-are bătrâni, să-i cumpere
Imperiul habsburgic, stapan temporar peste Transilvania, Banat, Bucovina si Oltenia ne-a subtilizat 2 miliarde 450 milioane lei/aur, sau 85 de vagoane aur. Imperiul tarist a beneficiat de 200 milioane lei/aur sau 6,5 vagoane aur, iar cel sovietic a mai devalizat 314 milioane in aur, bijuterii de 7 milioane/aur, alte valori de un miliard si ceva, plus 300 milioane de dolari despagubiri de razboi (desi am luptat impreuna pana la victoria finala!), 191 miliarde datorii de razboi, plus 121 miliarde pentru Comisia Aliata de Control, 54 miliarde pentru retragerea rublelor, 51 de miliarde hrana si provizii, basca Sovromurile bine-storcatoare de valori, vreme de cativa ani.
O asemenea cursa epuizanta te lasa repede gol. Totusi, economistii nostri spun si scriu ca am pierdut in cativa ani de democratie post-decembrista mai mult decat in cele doua razboaie mondiale luate impreuna, ceea ce e un record aproape inconceptibil; la care se adauga devastarile si inchiderile de mina, plus degringolada agriculturii. La care se adauga instrainarea aproape completa a capacitatilor industriale pana la un punct rentabile, proba ca dupa cum ne arata dl. Ilie Serbanescu, vreo sapte mari firme straine au “repatriat”, adica au scos din tara anul trecut (2008) peste un miliard de Euro beneficii, in timp ce noi le dam bani (imprumutati) ca sa le proptim, sa nu cada! Nu mai socotim cat ne costa electoralitatea romaneasca, mereu in floare si in fierbere inutila!
In asemenea conditii, actuale si istorice, sa nu ne mai miram ca in locul castelelor si panteonurilor altora n-avem decat niste biete cule, ramase si ele de izbeliste, si ca dna Udrea, neavand “obiective” turistice serioase, decat biserici fortificate sasesti si soare de Dobrogea, trebuie sa dea in nestire (si nesimtire) un milion de Euro pe o inutila propaganda facand, ca prea adesea, in mentalitatea noastra de nevoiasi cronici si de risipitori criminali, multa vorbarie si praf in ochi pentru prea putina isprava.
Paul Everac: Valorile nationale
De obicei, cum se vede la Casa Poporului, pictorii si sculptorii pentru care arta nu are secrete sufera un fel de retardare in momentul cand compun omagii. Ori ca subtilitatile artei, pe care ei le practica in mod curent, nu se potrivesc cu subiectul stupid, ori ca ei insisi isi saracesc artificial mijloacele pur si simplu pentru a cobori la nivelul de intelegere si la "exigentele" de partid si de stat. Existau, in afara falangei care multiplica la infinit kitschul comandat, artisti, oameni de cultura care plusau. Inovau adica. O inovatie e si tabloul descris mai sus. Azi, se zice, artistul si-a batut joc de "conducator". In zilele noastre, toate aceste "opere" pot parea batai de joc. Si chiar si sunt: la adresa artei, insa. In zilele lor, ale "conducatorilor", ele erau asa cum le considera partidul, "omagii fierbinti". Nu ca multiplicatorii ar fi nevinovati, dar parca inovatorii sunt mai vinovati. Ei au "spart norma", impunand una si mai umilitoare, daca exista grade in aceasta rusine. In lumea literara cineva a plusat, comparand epoca lui Ceausescu cu aceea lui Pericle, parintele civilizatiei ateniene care sta la baza celei europene pana azi. De aici pana la "Ceahlaul" si "Dunarea gandirii" nu mai e decat un pas.
Un scriitor si jurnalist spaniol de seama, Juan Cruz Ruiz, imi atragea atentia saptamana trecuta asupra stirii ca ultima statuie (ecvestra) a lui Franco din Madrid a fost demolata joi. Noi le-am demolat pe ale " Conducatorului" a doua zi dupa caderea sa. Ne-am grabit sa stergem urmele cum s-a grabit securitatea sa stearga petele de sange din Piata Universitatii in noaptea de 21 decembrie 1989. N-o fi rau ca am facut asa. Rau e ca avem prea putin timp si chef sa meditam la ce s-a intamplat cu noi si la ce au facut atatia dintre noi, contribuind la cresterea dictaturii lui Tov' Ubu, pe care, intr-un fel, expozantii de la Casa Poporului au extins-o in plan artistic.
Iar ca ultim reflex intarziat al escaladarii de mai sus se vede cu ochiul liber prezenta in Parlament a arhitectei lui Ubu, Anca Petrescu, acum, colac peste pupaza, candidat si la primaria Capitalei. Speer al lui Hitler n-a avut acest drept. Anca Petrescu il are, doar e democratie, ce mama dracului!
Democratia dupa Tov' UBU
"Proprietatea e un furt", zicea radicalul Proudhon. Avea si n-avea dreptate. Sunt si alte intemeieri de proprietati pe deplin motivate, cum ar fi vitejia sau virtutea sau achizitia prin munca, la care se adauga succesiuni legitime sau noroace circumstantiale.
Dar putem sa facem si un inventar al nelegitimitatilor, care sunt nesfarsite. Proprietatea se mai dobandeste (si la noi cu precadere!) si prin abuz juridic, prin constrangerea saracului sa vanda, prin specula necreatoare de bunuri, prin teroare, prin procedee uzurare, prin inechitati de tot felul, incepand cu aceea de a castiga nepermis de mult ca rezultat al unor artificii paguboase sau al unui self-governement arbitrar. Omul mediu razbeste greu la proprietate si vede cu neplacere pe cei ce se cocoata usor la ea, fara sa vadeasca o calitate deosebita a efortului social. El, omul mediu, se simte vexat si palmuit de fiecare data cand smecherul, puiul de lele, arivistul, atinge bogatia cu mijloace nepermise, ocolitoare, si ii da lui cu tifla, sau ii ia cu iscusinta produsele de sub nas. Inechitatea il jigneste si il demobilizeaza. Semenul care s-a imbogatit ilicit devine dusmanul sau, societatea care a permis sau favorizat una ca asta ii devine vrajmasa, straina.
Pentru indreptarea acestui joc stramb s-au iscat partidele socialiste si social-democrate, cu scopul de a pazi conditiile de inavutire si improprietarire, unde omul mediu si muncitor e prost plasat, iar omul sarac e disperat si fara ajutor. Tinta suprema a acestor partide e sa pastreze si pazeasca o omeneasca echitate, sa nu lase abuzul sa prolifereze si bogatiile sa se ingramadeasca preferential, sa gandeasca o repartitie macar convenabila, daca nu frateasca. Stanga trebuie sa-i dea omului mediu si muncitor sentimentul ca statul e majoritar al lui, ca tot ce devine capital si proprietate e rezultat al muncii si priceperii, ca nu exista sfidare si inechitate flagranta in favoarea speculantilor prin manopere dolosive ori prin reglementari dubioase. Acolo, la stanga, e reazemul si speranta celui ce ofera truda si respecta morala.
In loc de acest suport, partidul nostru de stanga, pazitor al echitatii, s-a umplut intr-un timp record de bogatasi, unul mai incaput decat altul, unul mai mirabil decat altul in expansiunea lui nemotivata, insi plecati toti in goana de inavutire cu prea putin temei legal. Cei care trebuiau sa apere omul mediu de sfidarea inechitatii au staruit in a-si face mendrele cu acelasi zel ca toti ceilalti politicieni, daca nu chiar mai mult, devenind ei insisi capistea sfidarii, anulandu-si rostul politic initial.
Iar cand in cele din urma vine un prim-ministru de dreapta sa taie avantaje porcine auto-generate si lefuri strigatoare la cer fata de media comuna, fata de temeiul societatii, sare stanga, stanga aparatorilor echitatii, stanga justitiei sociale, stanga lui Gelu Ruscanu, astazi bucsit de pricopseala din comisioane si nedrepte-luari, si se opune! Se opune la orice asanare si simplificare, la orice redistribuire de bani putini.
Nu mai inteleg doctrinar nimic! D-voastra da?
Care sa fie asistenta sociala a stangii? Faptul ca dregatorul social-democrat, punand masiv mana pe proprietati consistente din oras sau judet, presara pomeni pensionarilor si asistatilor in schimbul voturilor lor de nenorociti?
Dinozaurul tare in dinti. D-voastra intelegeti?
No comments:
Post a Comment