Trădare cinică (Cronica Română)

Preluare de pe blogul Prioritate de dreapta

Aparent, eforturile de a bloca referendumul din Grecia au început să dea roade. Primul trădător s-a găsit chiar în interiorul cabinetului Pa­pan­dreou. Ministrul de finanţe, Evangelos Veni­zelos s-a declarat împotriva iniţiativei premierului şi a devenit liderul grupării din interiorul partidului de guvernare care intenţionează să provoace alegeri anticipate dacă declanşarea alegerilor va permite guvernului interimar să semneze acordul cu privire la măsurile de austeritate impuse de Uniunea Europeană şi FMI.
Conform informaţiei disponibile la ora închiderii ediţiei, George Papandreou a dispus anularea organizării refe­ren­dumului. Sursele agenţiei Associated Press şi ale ziarului Financial Times susţin că premierul grec şi-a schimbat planurile după o întâlnire-fulger pe care a avut-o la Cannes cu Nicolas Sarkozy şi Angela Merkel. Sursele citate susţin că George Papandreou a convocat o întâlnire de urgenţă a ca­binetului de miniştri în care a informat membrii cabinetului despre întâlnirea cu li­derii europeni şi necesitatea de a re­nun­ţa la referendum.
Suntem ferm convinşi că, prin renunţarea la organizarea re­ferendumului, George Papandreou şi-a terminat cariera po­litică. Electoratul nu-l va ierta niciodată pentru această trădare, indiferent de eforturile propagandistice ulterioare. Cel mai probabil, viitorul premierului grec va fi foarte departe de Grecia, iar viitoarele guverne ale Greciei vor încerca să obţină extrădarea lui. Este dificil de estimat ce se va întâmpla în Grecia în zilele următoare. Este foarte probabil ca guvernul să se confrunte cu proteste de amploare. Dacă opţiunea referendumului nu ar fi existat niciodată, atunci grecii s-ar fi complăcut cu situaţia politică existentă, urmând ca explozia socială să se producă odată cu prăbuşirea totală a economiei europene. În schimb, astăzi, electoratului elen i s-a demonstrat încă o dată faptul că pentru clasa politică de la Atena dorinţele poporului nu contează şi nu valorează nimic în comparaţie cu dorinţele elitei politico-economice internaţionale. S-ar putea ca această in­jurie la adresa demnităţii naţionale să fie scânteia care va produce o explozie de proporţii. Ieri, Biserica Ortodoxă a Greciei a decis să intre în luptă pentru suveranitatea ţării şi a făcut o declaraţie oficială în cadrul căreia a condamnat vehement “pierderea independenţei naţionale” şi situaţia în care “ţara este condusă de creditorii internaţionali”. Este posibil ca pro­blema implementării măsurilor de austeritate să se transpună din planul discuţiilor economice în planul apărării suvera­nităţii naţionale şi atunci repercusiunile vor fi deosebit de grave. Ideea eliberării naţionale are şanse să unească toate forţele divergente din societatea elenă şi să creeze premize pentru înlocuirea actualei clase politice. Elitele politice şi economice au tendinţa să creadă că ele există într-o realitate se­parată de realitatea în care vieţuiesc popoarele conduse, însă o asemenea convingere nu este altceva decât o iluzie periculoasă.
Este interesant că, spre deosebire de alte situaţii în care apăreau nişte soluţii temporare la problemele legate de criza datoriilor suverane, ştirea despre anularea subită a referendumului nu a generat o creştere substanţială a cursului euro în raport cu dolarul american, iar creşterile preţurilor acţiunilor băncilor europene sunt mult mai mici decât scăderile anterioare. Pieţele financiare arată politicienilor europeni că pro­blema principală a zonei euro nu constă în referendumul din Grecia ci în incapacitatea economiilor europene de a susţine datoriile publice şi private cu care au fost împovărate. Nicolas Sarkozy şi Angela Merkel au reuşit să amâne prăbuşirea ge­neralizată a economiei zonei euro, dar în fond, niciuna dintre problemele fundamentale nu a fost rezolvată. Pentru a permite finanţarea deficitelor bugetare din Grecia, Italia, Spania, Por­tugalia, Franţa şi Irlanda este nevoie de bani care nu există. Pentru menţinerea solvabilităţii băncilor franceze, ita­liene şi spaniole, la fel, este nevoie de bani care nu există. În contextul crizei economice generalizate, este dificil de a găsi pe cineva îndeajuns de neinteligent pentru a împrumuta Uniunea Europeană cu 1,4 trilioane de euro. Elita europeană a demonstrat că este aptă în domeniul şantajului politic şi este capabilă să forţeze elitele politice naţionale să ac­ţioneze contrar intereselor propriilor popoare, dar se pare că, în dome­niul economiei reale, competenţele acestei elite nu sunt deloc impresionante.

http://cronicaromana.com/2011/11/03/editorial-tradare-cinica/