Sunday, August 28, 2011

ANARHISTII DIASPOREI ROMANE

De aproape o saptamana sunt intr-un un blocaj complet intre ratiune si sentimetul de prietenie . Am primit recent vizita unei prietene din Canada . Ne cunoastem de-o viata fiind unite intotdeauna de afinitati comune : filozofia de viata si familie, moda, imbracaminte, parfumuri . Am admirat-o mereu pentru succesul in cariera concomitent cu felul in care si-a crescut copii ,si-a respectat parintii si a gasit solutii decente in momentele grele ale vietii.

Penultima oara a venit in Romania in 2008 cand mi-a spus ca vrea sa-l inscrie pe fiul ei la facultate in « Transilvania ». Mi s-a parut ciudat …

Cand a venit acum din nou am aflat mai multe :

Ca datorita crizei, si-a pierdut jobul si s-ar cam intoarce in Romania ,daca si-ar gasi de lucru.Sotul ei duce si el dorul Romaniei : tuica, vin si gratare. Amandoi sunt nascuti in Ardeal. Ambii ar vrea un job de cca 100 000 dolari/an , pentru ca au « expertiza » . « Expertiza » pe care romanii asa prosti si tampiti cum sunt nu le-o recunosc aici in Romania…..

Ca eu am noroc ca traiesc in Romania pentru ca daca eram in Rusia pana acum mi-ar fi furat cineva afacerea…..

Pana acum n-ar fi fost nimic special, asistam de fapt la drama individului « overqualified » care isi gaseste foarte greu de lucru la nivel corespunzator de salarizare , oriunde in lume.

Au urmat insa niste afirmatii care m-au paralizat :

Ambii mi-au spus clar , direct si cu patos ca Transilvania se va desparti de Romania, ca romanii din Sud si Moldova sunt : lenesi, puturosi, incapabili sa se modernizeze etc, etc, etc.

Sotul ei a declarat ca in curand tiganii vor domina Romania si ca trebuie curatati de pe fata pamantului , impreuna cu evreii care reprezinta raul principal pe glob.

Ca trebuie sa aducem neaparat chinezii in Romania ca sa investeasca masiv –sunt cei care au bani . Si neaparat sa vina si investiile rusesti . Important este sa aduca rusii bani ca sa ne dezvoltam …..

Ca exista o Fundatie Soros care ajuta Romania sa iasa din marasmul in care zace.

Sa se desfiinteze NATO si sa se faca armata europeana impotriva americanilor care trebuie zdrobiti !

Si, pentru ca inca nu era destul , seara cand ne plimbam pe strazile pline de istorie din Centrului Vechi al Bucurestiului ,trecand pe langa Barul « El Comandante » ( care observ ca este de fapt un lant de restaurante) mi-au spus ca in curand va veni revolutia adevarata si ca amandoi vor sa-si ia permis de pusca de vanatoare……

Am inghetat !

Am reactionat zambind stramb , facandu-ma ca nu-i iau in serios ,declarandu-le ca nu-i momentul sa discutam politica acum si ne-am despartit frumos , pentru ca erau musafirii mei, prieteni de-o viata …

Au plecat sa faca un « Drum al vinului » prin Mehedinti in care este inclusa si via de la Cetate a « revolutionarului » Mircea Dinescu .Se duceau impreuna cu alti « revolutionari » de prin Ardeal.

De cateva zile de cand au plecat sunt complet blocata . Ma gandesc cum sa reactionez cand se vor intoarce ?

Anarhistul roman occidental este o persoana care a prins vremuri bune in Occident, inainte de criza ,cand s-a realizat bine din punct de vedere financiar si a dus o viata la standarde ridicate : calatorii in lume , pe alte continente si in tari exotice.Lectii de dans, de fitness si cina la restaurante in fiecare week end .

Dupa criza insa salariile au scazut , pretul vietii de zi cu zi a crescut , in mediul profesional competitia s-a ascutit , personajele respective au inceput sa imbatraneasca . Si atunci incepe sa-i roada « homesickness »-ul , dorul de casa : mama, tata, casa parinteasca, prietenii si tovarasii de bautura , mancare ,fotbal , gratar si alte distractii.N-am auzit pe niciunul sa-si aminteasca despre cum munceau in Romania.

Anarhistii romani din diaspora critica insa incontinuu . Beau, manaca si critica : romanii sunt incapabili sa se conduca , sa se autodetemine, sa gandeasca, sa se organizeze,.

Cand stai sa-i analizezi putin remarci imediat faptul ca ei vin in Romania ca sa gaseasca oportunitati de imbogatire rapida, Ei au expertiza, ei stiu tot dar nimeni nu-i baga in seama.

Ne spun ca sunt sase miloane de romani in diaspora si ca ei stiu cel mai bine ce inseamna occidentul , ca ei au « expertiza » si ca trebuie sa preia puterea ca sa transforme tara ,s-o imparta si s-o organizeze.

Cum este posibil ca romani de-ai mei ,prieteni de zeci de ani, plecati de aici de alti zeci de ani sa se gandeasca ca tara asta unde noi am ramas si am muncit de ne-au sarit capacele, i-am suportat pe Iliescu,Nastase,Tariceanu,Boc si Basescu la un loc cu toate tampeniile, ineptiile si tradarile pe care le-au facut , poate fi impartita, rupta si data la altii ?

Cum isi permit acesti oameni care s-au bucurat de toate beneficiile capitalismului occidental in ultimii 20-30 de ani sa vina si sa pretinda, fara sa munceasca o clipa in Romania ca ei pot face reimpartirea teritoriala a tarii si prelua puterea cu pusca ?

Oare cine-i dirijeaza si le alimenteaza frustarile canalizandu-le spre astfel de manifestari ?

Sunt uluita !

Cand se vor intoarce le voi spune exact ceea ce am scris mai sus . Cu riscul ca nu vom mai fi prieteni....

No comments: