Wednesday, July 10, 2013

De la state naţionale la euroregiuni

Prioritate de Dreapta


NapocaNews:

“Roumanie – Le démembrement territorial a commence”

Afirmaţia citată este titlul unui articol semnat de Jean-Michel Berard în rubrica “Actualitatea ignorată” a revistei lunare “B.I. Infos” (“Balkans Info”), care apare la Paris, începând din martie 1996. Autorul menţionat spune că noua Românie europeană a fost descoperită de Comisia de la Bruxelles printre lamele a “două cuţite oculte” – Uniunea Federalistă a Comunităţilor Etnice (UFCE) şi Centrul European pentru Minorităţile-Problemă (ECMI) – ca o Românie hibridă.
România regionalizată se prezumă a deveni, consecinţă a metehnelor unei clase politice lipsite de conştiinţa naţională, “un État feodal”, în care seniorii vor capta maximul de resurse de la guvernul central, în numele prerogativelor lor locale, iar sub autoritatea Comisiei de la Bruxelles, pentru a se individualiza şi întări faţă de “Centru”, vor realiza [n.n. definitiv] alianţe transfrontaliere [n.n. deja proiectate şi chiar existente, dar nefuncţionale].
Configuraţiile alianţelor transfrontaliere sunt deja stabilite, unele fiind şi consacrate în tratate bilaterale, fără ca, la vremea respectivă, semnatarii de la Bucureşti să realizeze şi toate consecinţele pe termen lung.
Astfel, cu prilejul Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare Europeană, Viena, octombrie 1993, Ion Iliescu a acceptat” integrarea economică” a judeţelor Maramureş, Satu Mare şi Sălaj cu entităţi administrativ-teritoriale din Ungaria, Slovacia, Ucraina şi Polonia, în “EURO-REGIUNEA CARPATICĂ“.
Din aprilie 1997, România este reprezentată în Asociaţia Interregională “Euroregiunea Carpatică” şi de către judeţul Botoşani, iar în noiembrie 2000 a fost acceptat şi judeţul Harghita. Judeţele româneşti au statutul de membru cu drepturi depline alături de regiunile din celelalte state: Ungaria, Polonia, Ucraina. Regiunile slovace au primit statutul de membru cu drepturi depline la şedinţa Consiliului EC din 25 noiembrie 1999.


Euroregiunea Carpatică: 161.192 kmp şi 16.051.000 de locuitori

În 1997, prin Tratatul cu privire la relaţiile de bună vecinătate şi cooperare între România şi Ucraina, la Articolul 8 se menţionează: “(…) Părţile contractante (…) vor contribui la colaborarea dintre unităţi administrativ-teritoriale din cele două state în cadrul euro-regiuni existente, precum şi al euroregiunilor «Prutul de Sus» şi «Dunărea de Jos», nou create, la care pot fi invitate şi unităţi administrativ-teritoriale din alte state interesate”.

EUROREGIUNEA „PRUTUL DE SUS” a fost înfiinţată la data de 22 septembrie 2000 în municipiul Botoşani (România). Actele de constituire ale euroregiunii sunt Acordul despre crearea Euroregiunii „Prutul de Sus” şi Statutul euroregiunii.

Fondatorii Euroregiunii „Prutul de Sus” au fost regiunea Cernăuţi (Ucraina), judeţul Botoşani (România), judeţul Suceava (România), judeţul Bălţi (Republica Moldova), judeţul Edineţ (Republica Moldova). Începând cu data de 15 octombrie 2003, în componenta Euroregiunii „Prutul de Sus” intră regiunile Cernăuţi şi Ivano-Frankivsk din partea Ucrainei, judeţele Botoşani şi Suceava din partea României, raioanele Făleşti, Edineţ, Glodeni, Ocniţa, Râşcani şi Briceni din partea Republicii Moldova.

EUROREGIUNEA DUNĂREA DE JOS

Asociaţia de Cooperare Transfrontalieră Eurorogiunea Dunărea de Jos are ca membri fondatori: Consiliul Judeţului Galaţi, Consiliul Judeţului Tulcea şi Consiliul Judeţului Brăila din România, Consiliul raional Cahul şi Consiliul raional Cantemir din Republica Moldova, Consiliul Regional Odessa, Administraţia Regională de Stat Odesa şi Consiliul raional Reni din Ucraina.

Euroregiunea “Dunărea de Jos” funcţionează în baza Convenţiei semnate la 14 august 1998. Reprezintă un parteneriat între România, prin judeţele Tulcea, Brăila şi Galaţi, Republica Moldova, prin raioanele Cahul şi Cantemir şi Ucraina, prin Consiliul Regional Odessa.

La sfârşitul anului 1997, premierul Victor Ciorbea prevede, în cadrul Proiectului de Regionalizare, crearea, între România şi Ungaria, a Euro-regiunii “Dunăre-Mureş-Tisa”. Ulterior se alătură şi provinciaVoivodina din Sebia. Euroregiunea DCMT (română Dunăre-Criş-Mureş-Tisa, maghiară Duna-Körös-Maros-Tisza, sârbă: Dunav-Kriš-Moriš-Tisa) are o populaţie 5.732.000 şi suprafaţa de 77.456 kmp.

Guvernul a semnat în 1997 Tratatul de Liber Schimb “CESTA” cu Ungaria, Cehia şi Slovacia, ale cărui efecte au fost dezastruoase pentru piaţa şi agricultura României, dar benefice pentru cei cu planuri de cucerire economică a României.

Pe un alt plan, administraţiile teritoriale de specialitate în domeniile transporturilor, apelor, pădurilor, mediului, comerţului, sănătăţii ş.a. au fost reconfigurate, încă din anii ’90, la recomandări externe, după alte criterii decât cele ale actualei împărţiri administrativ-teritoriale a României, ceea ce a indus falii între realitatea economică şi cea politico-administrativă. Consecinţa poate fi exprimată prin titlul sugestiv al unei opere de analiză şi predicţie geopolitică a lui Pierre Hillard, “La marche irresistible du nouvel ordre mondial. Destination BABEL” (“Marşul irezistibil al noii ordini mondiale. Destinaţia BABEL”, Editions François-Xavier de Guibert, 2007).

Anterior sau concomitent temporal, colocvii şi conferinţe internaţionale asupra ţărilor de est, ori special dedicate Transilvaniei au început concertarea atacurilor la adresa istoriei şi identităţii naţionale a românilor. Astfel, la un colocviu din Olanda, Sandor Vogel (format şi prin redacţiile “A Hét” şi “Korunk”), în acord cu istoricul Andrei Pippidi, afirmă că “istoria românilor este creată din mituri, iar identitatea lor este în realitate inexistentă”. Mai afirmă vectorii atentatului la fiinţa noastră naţională că “România nu este un stat-naţiune, ci un mozaic de multiple grupuri etnice“.

Nu poate scăpa observaţiei manipularea “mitului Dracula” pentru a caracteriza specificul românilor, ca grup etnic lipsit de o conştiinţă şi identitate naţională, cu rezerva că în Transilvania există o conştiinţă europeană (Alexandru Duţu, “The politicization of myths: The Transilvanian case”).
De la statul-naţiune la statele-regiuni

La întrebarea dacă statele-naţiune mai pot avea vreun rol în economia mondializată, Kenichi Ohmae, specialist în strategia şi geopolitica afacerilor, dă un răspuns clar negativ. Sub efectul fluxurilor transnaţionale de investiţii, industrii, informaţii şi populaţie, în 41 de state-naţiune, rolul acestora este deja mai mult figurant pe scena economică, devenind, astfel, unităţi teritoriale artificiale pe plan economic (Kenichi Ohmae, “The End of the Nation State: The Rise of Regional Economies”, Simon and Schuster, Free Press paperback, 1995).

Statele-naţiuni cedează rolul lor în favoarea noilor entităţi economice “naturale” – “statele regiuni”. Acestea vor apărea fie în interiorul graniţelor actualelor state, fie depăşind graniţele politice. Ele vor deveni, se spune, motorul prosperităţii mondiale. Şi ni se dau ca exemple de succes entităţile administrativ-economice ad-hoc de prin Asia de Sud- Est sau Silicon Valley. S-ar putea să fie o constatare pripită şi cu o mare doză de optimism propagandistic.

“Alianţa Liberă Europeană” (“The European Free Alliance”) este reprezentarea politică activă a “minorităţilor problemă” din viitoarele 29 de “state naţiuni şi regiuni”: Galiza [în nord-vestul Spaniei], Catalunia, Euskal Herria [între Asturia şi Aragon], Fryslan [nord Olanda şi sud Danemarca], Emiliana-Romagna [Italia], Veneto [Italia], Savoie [Italia], Kernow (Cornwall, Marea Britanie), Andalucia [sudul Spaniei], Occitania [între Spania şi Franţa], Sardegna [Sardinia], Corse [Corsica], Cymru [Wales. Ţara Galilor în limba galeză], Scotland, Silesia, Friuli [între Veneţia şi Slovenia], Vlaanderen [nordul Belgiei], Breizh [Bretagne, Franţa], Elass-Alsace, Sud-Tirol, Vale d’Aosta [în Alpii Italiei], “Macedonian Minority în Grece”, “Deutchsprachige Gemeinschaft Belgiens” [comunitatea belgienilor de limbă germană].

Viitori membri ai alianţei, anunţaţi la apariţia lucrării lui Pierre Hillard, în 2007, erau menţionaţi “Baleare, Moravia, Transilvania-Banat, Aragon, minorităţile maghiară din Slovacia şi poloneză din Lituania.

Euroregiunea Adriatică este proiectată a include şapte entităţi administrativ-teritoriale din Italia, 10 entităţi ex-iugoslave de pe coasta dalmată şi Albania.

Euroregiunea Pirinei-Mediterana va reuni regiunea Languedoc-Roussillon din Franţa, Aragonul, Catalunia şi Baleare din Spania.

Retrasări geopolitice de amploare, dramatice pentru unii şi binevenite pentru alţii, sunt estimate ca urmare a recompoziţiei Orientului Mijlociu, unde vor apărea state noi: Statul Sfânt Islamic (Mecca şi Medina), Marele Iordan, Sunni Irak, Bagdad (city state) Arab Shia State, Free Kurdistan, Free Belucistan, Marele Lebanon.

Într-un asemenea context, pe care geopoliticienii români par să-l ignore, ce surprize şi în ce orizont de timp ne-ar putea rezerva viitorul?

2 comentarii:

Riddickspunea...
[...] In the UK we already have regions but now here are sub regions and sub sub regions.

The division of this country has still further to go right down to the parish councils.

In the Brussels' plan London is region number UKI with 2 sub regions: an outer and an inner. And London will have five sub sub regions.

Ken Livingstone says he will abolish the 32 London boroughs 5 super boroughs, neatly fitting that Brussels plan.

There will be no City of London and there will be far reaching financial and planning repercussions.

Every county council will be abolished. Devon County Council is now a sub sub region of the EU, UKK43, pending its abolition.

And there will be no England.

We in the reunited Kingdom are going through huge changes, but what is happening elsewhere in the EU? Here are some examples:

France has real problems. President Mitterand in 1982 created 22 regions with limited powers. But President Chirac campaigned in 2002 on decentralisation assuring electors that the first article of the French constitution, France is ‘a single and indivisible republic’, was sacrosanct. In France this has not been presented as EU issue: it is simply a matter for France. If it succeeds the map of France will revert to the way it looked in mediaeval times.

Portugal voted ‘no’ to regions in a 1998 referendum. But the next year regional development agencies were imposed on the Portuguese: Unelected partnerships of local vested interests or stakeholders.

Poland had to change to join EU, applicant countries now have to. In 1998 its 49 provinces were abolished and 16 regions introduced.

The only ones not to change are the 16 German Lander

I have painted a dispiriting, disheartening and dire picture. Successive British Governments have sold us out.

All of us in this hall and many more besides are fighting back. So let me return to my introductory remarks. Faced with this attack we cannot negotiate, appease or reason. The only way is out.

© Lindsay Jenkins 2004
London, October 2004

http://www.lindsayjenkins.com/independence_ebbing_full.htm

Riddickspunea...
Scoaterea județului din conștiința colectivă și înlocuirea lui cu regiunea, nu numai că va readuce Romania mai aproape de un proiect de care conștiința colectivă este străină - "Romania, stat federal" (federația presupune regiuni cu diferențe culturale şi chiar etnice majore), dar va anihila unul dintre puținele repere administrative din conștiința statului la nivelul publicului.

http://www.rgnpress.ro/rgn_12/categorii/analize-interviuri/7594-radu-baltasiu-federalizarea-o-idee-sau-un-vector.html


No comments: