Desigur, acest produs va trebui reetichetat dacă se intenţionează exportarea sa (click to zoom).
Amnezia îţi ia geografia de sub picioare
Că tot ne pregătim să punem ţara la cale cu "regiunile". Extrase din George Vâlsan, Conştiinţă naţională şi Geografie. Lecţiune inaugurală a cursului de geografie la Universitatea din Cluj, 18 nov. 1921, Bucureşti, Tipografia „Convorbiri literare".
Guvernul Ponta faţă cu tainul
Deşi nu suntem în zona Euro, am semnat, cu sula în coaste, pactul de stabilitate fiscală, care ne împiedică să depăşim deficitul bugetar, ceea ce înseamnă reducerea la zero a investiţiilor statului. Adică, imposibilitatea creării de locuri de muncă, stoparea oricărei dezvoltări economice. Trebuie să rămânem în continuare muritori de foame, dependenţi de FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană. Cu ajutorul de neprecupeţit al lui Băsescu, pentru ca el să-şi plătească protecţia înaltelor porţi, ni s-a pus piciorul pe grumaz şi trebuie să jucăm după cum ni se cântă. Este tainul pe care suntem constrânşi să-l plătim pentru mulţi ani de acum încolo, pentru ca alţii să-şi rezolve problemele create de criză pe spatele românilor.
"Vocea Rusiei" ar fi putut da şi exemplul SovRom-urilor, la fel de bine
La 7 mai 1918, a fost semnat de către România, cu Imperiul German și cu cel Austro-Ungar tratatul de pace la București, cunoscut și ca Pacea de la Buftea-București. Printre altele, condițiile tratatului prevedeau că: România să concesioneze Puterilor Centrale, pentru 90 de ani (1918-1998) toate exploatările petroliere și de gaze naturale (vezi punctul 4 - chestiuni economice). Iată că după 96 de ani, cu sprijinul politicienilor români actuali, guvernul României a decis prin privatizarea Petrom, să recunoască implicit una din condițiile păcii de la Buftea, în detrimentul poporului român, care n-a fost niciodată consultat.
Kelemen Hunor: Probabil că politicienii români nu sunt nici până în ziua de azi siguri că România e a lor
Probabil pentru că politicienii români nu sunt nici până în ziua de azi siguri pe ei că România e a lor, deși, suntem la 68 de ani de la Al Doilea Război Mondial. În plus, formarea națiunii române are un decalaj de un secol față de procesele similare din statele Europei de Vest. Formarea națiunii române nu a început în zorii secolului 18. În cel mai bun caz, acest început poate fi plasat în anii revoluției de la 1848-49 sau, mai curând, pe la începutul secolului 20.
- A, "da", iar germanii au devenit o naţiune tot cam pe atunci, "doar după unificarea de pe vremea lui Wilhelm I şi Bismarck".
În premieră absolută, România are un semi-senator
Voiculescu a candidat in sectorul 4, a obtinut in 9 decembrie, un nou fotoliu de senator, iar mandatul sau a fost validat de BEC. Cu alte cuvinte, un politician se lupta sa castige un loc in Parlament dupa care refuza sa-i reprezinte pe cetatenii care l-au votat si se lupta sa convinga instantele ca de fapt, oficial, nici n-ar fi senator. Cum in lege nu este prevazut nici un termen limita, Voiculescu se gandeste probabil ca poate amana la nesfarsit depunerea juramantului pentru a invoca astfel ca, din punctul sau de vedere, nu a dobandit calitatea de senator.Isterii naţionale inutile la moartea lui Sergiu Nicolaescu
În acest timp am pierdut din vedere cel mai important aspect al morţii lui Sergiu Nicolaescu. Omul fusese diagnosticat greşit la internare. Când medicii au constatat ce are, a fost prea târziu. Dacă a păţit-o el, ce şanse are un om simplu să supravieţuiască sistemului sanitar românesc ? Ei bine, acesta este un motiv bun de panică naţională !
Ce a rămas din Sergiu Nicolaescu după ce a fost incinerat
Când proteinele din corp s-au coagulat, carnea s-a strâns şi cadavrul a luat poziţia boxerului, cu mâinile ridicate în faţă. E un spectacol dur...Flăcările din arzătoare sunt orientate direct pe cadavrul care a fost ars într-un ceremonial care durează de obicei 50, cel mult 60 de minute. Din Sergiu Nicolaescu au rămas cel mult două kilograme de resturi pentru că slăbise mult în ultima perioadă. La final, resturile umane şi de haine au fost scoase din cuptor de un tehnician care le-a pus într-un recipient. Oasele necalcinate complet au fost pisate, unul câte unul, cu ciocanul de angajatul crematoriului pentru a fi transformate în pulbere fină.
- Ăştia chiar nu sunt în stare să procure un aparat ("moară") pentru mărunţirea oaselor calcinate ?! Cel care face manual operaţiunea are o mască contra prafului.
YouTube - Videos from this email
No comments:
Post a Comment