Stănişoară (PDL): Guvernul să dea ordonanţă pentru referendum. Nu avem încredere în decizia parlamentului
"Legea (privind referendumul-n.r.) care va fi luată în discuţie în Parlament nu are legătură cu Ordonanţa. E un proiect care se discută la Parlament. Ordonanţa de urgenţă nu are nicio legătură cu acesta (...) Nu avem încredere, pentru că nu au respectat (cei de la USL - n.r.) nimic, modul în care s-au desfăşurat aceste proceduri în ultimele zile arată că ei (cei de la USL - n.r.) nu au niciun Dumnezeu", a declarat, primvicepreşedintele Mihai Stănişoară, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă.
MAE reduce numărul secţiilor de vot din străinătate
Cei mai afectaţi de aceste schimbări vor fi românii din Italia, Spania, SUA, şi Republica Moldova. Astfel în Italia cei 1,2 milioane de romani vor vota în şapte secţii în loc de 55. În Spania cei aproximativ 1 milion de români îşi vor exprima votul în 9 secţii faţă de 38 câte au avut la dispoziţie în 2009.
Ipocrizia USL - la televizor rățoială, în culise europupcurism
Antonescu: Vreau să fie foarte limpede: Preşedintele României, deplin sau interimar, nu primeşte ordine şi dispoziţii de la nimeni, cu excepţia Parlamentului în unele cazuri şi cu excepţia poporului român atunci când el se pronunţă.
PSD și PnL (2010) propun o modificare complexă a Constituției în toate domeniile în care Legea fundamentală trebuie corectată și pusă în acord cu... Constituția UE.
Politician german: Principiul neamestecului nu mai este valabil
Dacă în România sunt încălcate principiile statului de drept, este dreptul, dar şi datoria ţărilor membre, a popoarelor şi a politicienilor din UE să intervină; principiul neamestecului nu mai este valabil. Dacă permitem încălcarea principiilor democraţiei înseamnă că erodăm bazele Uniunii Europene.
Același politician, Hans-Gert Pöttering, dădea indicății (2007, la MAE) pentru trierea funcționarilor și politicienilor români, ca să pătrundă în sistem doar eurocolaboraționiști : "Date fiind problemele ce or să apară în procesul de integrare, poate ar fi fost mai bine să ştiţi mai precis cine crede într-adevăr în Uniune şi cine nu".
Cerinţele Comisiei Europene pentru România: Nicio graţiere prezidenţială, nicio numire în posturile de procuror general şi de procuror şef DNA
Traian Băsescu cere clarificarea regulilor după care se va desfășura referendumul
Scandalul Băsescu-USL: este România teatrul unei uriașe piese politice ?
Curtea Constituțională cauționează abuzul revocării Avocatului Poporului
MAE minte, ambasadorul României la Berlin a fost convocat, nu a fost vizită programată
România are toate șansele să rămână fără fonduri europene. Poate chiar din 2013
Mesajul Germaniei e ca referendumul să aibă loc conform deciziei CCR
S-a dat liber la exportul de gaz din producția internă
Ridicarea interdicțiilor de racordare a furnizorilor de gaze la conducta Isaccea-Negru Vodă dă posibilitatea unor companii ca Romgaz (de stat) sau OMV Petrom (controlată de grupul austriac OMV) să scoată masiv din țară gaze naturale, la prețuri mai mari decât sunt obligate să vândă pe piața românească, în condițiile în care se mențin încă tarifele reglementate la gaz.
USL face jocul Petrom (și al altora) - permite exportul de gaze din producția internă. Băsescu returnase la parlament legea gazelor, cu obiecția expresă tocmai la acel pasaj care interzicea exportul de gaze din producția internă, iar la avizare guvernul Boc dăduse aviz negativ, cu aceeași motivație. Iarăși, convergența antinațională a "celor două" forțe, PDL și USL.
No comments:
Post a Comment