Wednesday, August 14, 2013

Viktor Orbán - texte traduse

Prioritate de Dreapta





"Acesta este un proces opac, nu rezultatul unei dezbateri deschise între parteneri. Pas cu pas, apar modificări făcute fără acordul nostru în contractul care ne lega de Uniunea Europeană. Astăzi noi spunem că toate acestea trebuie oprite. Să redefinim împreună ceea ce ne leagă și ne unește."

Raportul Tavares declarat ca fiind nedrept într-o dezbatere a Parlamentului European de la Strasbourg.
"În consecință, vom lupta împotriva tuturor celor care aplică standarde duble față de noi, împotriva tuturor celor care abuzează de putere și care ne tratează ca și cum am fi cetățeni de mâna a doua. Vom lupta împotriva tuturor acelora care doresc să creeze un imperiu din Uniunea noastră ! Suntem printre aceia - multe milioane de europeni - care doresc o Europă a națiunilor libere și nu o Europă a subordonării. Trăiască Uniunea Europeană a națiunilor libere!"
Intelectualii polonezi se solidarizează cu cei unguri, cei români ies în stradă cu papioane...  - 8 mai 2013 Intelectualii polonezi se solidarizează printr-o scrisoare-apel cu intelectualii unguri, care au semnat scrisoarea intitulată "Către cetățenii Europei" și în care este demascată campania calomnioasă împotriva Ungariei, îndreptată mai ales contra guvernului Fidesz, condus de Viktor Orbán.
"Stângiştii și liberalii se tem de o schimbare conservatoare la nivel european" - 17 aprilie 2013 
Traducerea articolului apărut la Free Poland Info, "Hungarian intellectuals' dramatic letter" ("Scrisoarea dramatică a intelectualilor din Ungaria"):  Un grup de câteva sute de intelectuali unguri au semnat o scrisoare deschisă dramatic intitulată "Către cetățenii Europei", despre falsificarea realității, minţirea opiniei publice, crearea de amenințări non-existente, și mai presus de toate - despre amenințarea cu bau-baul regimului de dreapta. Faptele prezentate în scrisoare sună foarte familiar pentru noi, polonezii.

Banca Naţională a Ungariei, în anchetă pentru spionaj în favoarea FMI - 22 februarie 2013
Banca centrală din Ungaria este investigată de poliţie, după un control de audit potrivit căruia reprezentanţii instituţiei financiare au oferit în mod ilegal informaţii Fondului Monetar Internaţional şi nu au respectat regulile de păstrare a datelor. Divizia pentru corupţie şi delicte economice a poliţiei de Budapesta a deschis o anchetă referitoare la abuz de autoritate şi alte delicte, a anunţat biroul de presă al instituţiei, transmite Bloomberg. 


România-Ungaria, un meci pierdut - 11 octombrie 2012
La Budapesta, dl Orban a spus cu subiect si predicat ca va face tot ceea ce depinde de domnia sa pentru ca Ungaria sa nu ajunga o colonie. La Bucuresti, nu exista vreun politician - indiferent daca de la PDL sau USL - care macar sa pronunte cuvantul colonie, desi Romania se afla mult mai avansata decat Ungaria pe drumul neonorabil spre acest statut, ba chiar a si ajuns acolo! Si politicienii ajuta copios la consolidarea acestui statut, facandu-se pres in fata puterilor coloniale si agentiilor de vanzari ale acestora, pe numele lor institutional FMI, Banca Mondiala si Comisia Europeana.

Interviu Frankfurter Allgemeine Zeitung: "Există o Europă ascunsă" - 5 martie 2012
"Ce s-a întâmplat în Ungaria, în 2010 ? Stânga s-a prăbuşit. Liberalii nu mai sunt în Parlament. Ce se întâmplă acum ? Stânga internațională încearcă - nu mă bucură asta, dar pot înţelege - să reconstruiască stânga ungară. Din interior nu este posibil, deoarece nu mai există decât ruine, vizibile din afară, nu numai din Europa, dar şi din America. Ea susţine fundaţii şi persoane cu vederi de stânga care doresc să formuleze o alternativă de stânga în Ungaria. Prin urmare, suntem atacaţi de stânga radicală internaţională. Dar dreptul internaţional, pe care îl percepem uneori ca fiind destul de incomod, ne protejează."

Capitalismul maghiar, o ambiţie fragilă - 22 decembrie 2011
De 20 de ani, elitele post-comuniste şi neoliberale – care sunt acum unite – au servit mai ales interesele capitalului internaţional în schimbul sprijinului moral şi financiar al Occidentului. În faţa acestei strategii  de supravieţuire bazate pe defetism, proiectul lui Orbán propune o viziune de viitor care corespunde mult mai mult stării actuale de spirit a maghiarilor, sătui de a fi supuşi. Problema cu acest proiect nu este deci ceea ce i se reproşează de către comunitatea de afaceri (care este apolitică) sau de analiştii liberali sau de stânga care tind să supra-politizeze orice. Nu, problema reală este că, oricum, fie că proiectul lui Orbán reuşeşte sau fie că nu, rezultatul va fi tragic.

Scandal de spionaj fără precent în Ungaria cu "urme ruseşti cu miros de petrol" - 8 iulie 2011
Lajos Galambos, şeful serviciului de contraspionaj din Ungaria (Nemzetbiztonsági Hivatal /NBH/) între iulie 2004 şi mai 2007, se află în arest la domiciliu. Decizia a fost luată de Parchetul militar ,la sfârşitul lunii iunie, aminteşte Regnum News într-o amplă sinteză a presei ungare din ultima săptămână, citată de Agerpres. Trei zile mai târziu, au fost arestaţi şi generalul de brigadă (r) Sandor Laborc, cel care i-a succedat la şefia NBH lui Galambos, şi Gyorgy Szilvasy, fost ministru al securităţii naţionale între 2007 şi 2009, în cabinetul fostului premier socialist Ferenc Gyurcsany. Galambos Lajos, general-maior (r), fusese, la rândul său, numit în post de fostul premier socialist al Ungariei, Peter Medgyessy.

2 comentarii:

Riddick spunea...
Postarea va fi actualizată permanent, la fiecare text tradus.

Se poate accesa și din pagina "Resurse", la litera V:

http://riddickro.blogspot.ro/p/resurse.html


Václav Klaus - texte traduse

Geert Wilders - texte traduse

JR Nyquist - texte traduse
Riddick spunea...
"Magyarország jobban teljesít" ~ "Ungaria să performeze mai bine"

Thursday, July 11, 2013

Viktor Orbán: "Vom lupta împotriva tuturor acelora care doresc să creeze un imperiu din Uniunea noastră !"

Prioritate de Dreapta



Discursul de deschidere al prim-ministrului Orbán, în Parlamentul European
 
2 iulie 2013

Raportul Tavares declarat ca fiind nedrept într-o dezbatere a Parlamentului European de la Strasbourg.

Stimate domnule președinte,

Distinse doamne, distinşi domni,

În primul rând, permiteți-mi să transmit reprezentanților Parlamentului European salutări din partea poporului ungar. Aș dori să profit de această ocazie pentru a-mi exprima aprecierea pentru președintele Comisiei Europene și să mulțumesc Comisiei pentru dialogul deschis și fructuos, care a ajutat până acum la rezolvarea problemelor în litigiu.

Nu am nici o iluzie privind rezultatul votului programat pentru mâine. Știu că deputații socialiști, liberali și verzi vor vota împotriva Ungariei și mai ştiu, de asemenea, că prietenii Ungariei vor fi alături de Ungaria. Știu că vorbele mele nu vor schimba acest fapt, dar, cu toate acestea, am venit aici, astăzi, să îmi arăt și să îmi exprim respectul meu pentru Parlamentul European și pentru reprezentanții săi aleși. Exprimându-mi respectul pentru dumneavoastră, doresc să îmi exprim prietenia pe care ungurii - alegătorii dumneavoastră - o simt pentru cetățenii europeni. Indiferent de decizia dumneavoastră, ungurii privesc popoarele Europei cu respect și cu prietenie.

Distinse doamne și distinşi domni,

Răspunsul elaborat de guvernul ungar la raportul care aduce jigniri grave la adresa Ungariei este prezentat acum Președintelui Parlamentului într-un memorandum. Acest raport este profund nedrept față de Ungaria și poporul ungar. Acesta aplică în mod deschis standarde duble, nu recunoaște, minimalizează și degradează eforturile uriașe prin care ungurii şi-au reînnoit țara. Și ungurii au făcut un efort imens şi au muncit din greu pentru a ieși din starea de faliment la care fusesem aduşi la începutul crizei financiare. Am parcurs un drum lung; economia Ungariei ar fi urmat să fie prima care să se prăbușească, chiar înainte de cea a Greciei. A fost doar ajutorul financiar de urgenţă al FMI și al Uniunii Europene cel care a ținut Ungaria în viață.

Distinse doamne și distinşi domni,

Există doar două țări, până în prezent, care au reușit să iasă din programul de asistență. Una dintre ele este Ungaria, care astăzi se finanțează integral de pe piețele financiare. Pot să vă spun că suntem genul de oameni care nu doresc să trăiască pe banii altor contribuabili. Suntem o țară care stă pe picioarele sale și îşi gestionează singură economia. Am redus datoriile suverane an de an. Procedura de deficit excesiv împotriva Ungariei tocmai a fost ridicată. Balanța comerțului exterior și balanța de plăți sunt puternic pozitive, economia este în creștere, șomajul este în scădere, numărul celor angajați este în creștere, puterea de cumpărare a salariilor și pensiilor este în creștere și, prin urmare, noi, ungurii, avem toate motivele să considerăm că ne-am facut temele.

Distinse doamne și distinşi domni europarlamentari,

Raportul prezentat constituie un pericol serios pentru Europa. Nu pentru Ungaria, pentru că Ungaria a mai avut ocazia să întâmpine turbulențele create de către Parlamentul European. Decizia dumneavoastră programată pentru ziua de mâine reprezintă un pericol real pentru viitorul Europei. Propunerea din raport este o încălcare gravă a tratatelor fondatoare. Acesta își propune să creeze o instituție unică, pe care tratatele nu o recunosc, și care ar aduce unul dintre statele membre ale Uniunii Europene sub control și tutelă. Nu ia în considerare competențele Parlamentului European, împărțirea sarcinilor între diferitele instituții ale Uniunii Europene, precum și echilibrul legal care prevalează între statele membre și Uniunea Europeană. Acesta definește în mod arbitrar criterii obligatorii, introduce noi proceduri și creează noi instituții, în contradicție cu tratatele fondatoare.

Doamnelor și domnilor,

Aceasta este o direcție periculoasă ! Am trăit soarta Europei Centrale. Știu cum este să nu deţii controlul asupra destinului tău, pentru că deciziile cu privire la viețile noastre erau luate într-o țară îndepărtată. Eu am trăit sentimentul de a fi un cetățean de categoria a doua. Am văzut cum este atunci când standardele duble sunt aplicate de sus împotriva noastră. Am suferit; am suferit zeci de ani abuzul de putere al celor mari și puternici. Da, noi, central-europenii, știm prea bine cum este atunci când independența și libertatea naţiunii noastre nu sunt respectate. M-am alăturat, de asemenea, disidenţilor anticomunişti, celor care luptau pentru libertate, pentru a pune capăt la toate acestea, pentru ca să nu mai trăim astfel de lucruri din nou, și astfel am venit astăzi aici pentru a declara că pe baza acestor experiențe trăite, noi, ungurii, nu vrem deloc o Europă în care țările de succes sunt pedepsite în loc de a fi remarcate ! Noi nu vrem o Europă în care o unitate care se manifestă sub forma unei majorităţi de două treimi este denunţată, în loc să fie respectată ! Noi nu vrem o Europă în care suntem plasaţi sub tutelă, în care libertatea noastră este limitată și nu îi este permis să se extindă. Noi nu vrem o Europă în care cei puternici fac abuz de puterea lor și în care o majoritate exercită abuziv această putere. Noi nu vrem o Europă în care sunt aplicate standarde duble și în care numai cei mici trebuie să-i respecte pe cei mari !

Doamnelor și domnilor,

În consecință, vom lupta împotriva tuturor celor care aplică standarde duble față de noi, împotriva tuturor celor care abuzează de putere și care ne tratează ca și cum am fi cetățeni de mâna a doua. Vom lupta împotriva tuturor acelora care doresc să creeze un imperiu din Uniunea noastră ! Suntem printre aceia - multe milioane de europeni - care doresc o Europă a națiunilor libere și nu o Europă a subordonării. Trăiască Uniunea Europeană a națiunilor libere!

Vă mulțumesc pentru atenție.

Cabinetul Primului-Ministru


http://orbanviktor.hu/in_english_article/prime_minister_orban_s_opening_speech_in_the_european_parliament

Traducerea articolului apărut la Free Poland Info, "Hungarian intellectuals' dramatic letter" ("Scrisoarea dramatică a intelectualilor din Ungaria").
Intelectualii polonezi se solidarizează printr-o scrisoare-apel cu intelectualii unguri, care au semnat scrisoarea intitulată "Către cetățenii Europei" și în care este demascată campania calomnioasă împotriva Ungariei, îndreptată mai ales contra guvernului Fidesz, condus de Viktor Orbán.

Wednesday, July 10, 2013

Începe criza sectorului privat (II)

Prioritate de Dreapta



Articol de Ilie Şerbănescu (Jurnalul Naţional):
Procesul de acomodare a sectorului privat (autohton şi străin) la economia fără stat ce se conturează va fi îndelungat şi va genera o criză profundă. Deja sectorul privat încearcă în mod disperat să-şi arunce problemele în cârca oricui se află în preajmă! Până acum statul era lada sa aproape exclusivă de gunoi. Subţierea până la dispariţie a sectorului economic de stat a strâns la gât această ladă de gunoi. Si atunci, sectorul privat îşi îndreaptă tirul spre ... sectorul privat! La mereu mai substanţialele neplăţi, băncile răspund cu executări silite. Ciuca bătăilor o formează, în asemenea circumstanţe, fraţii privaţi nebancari: clienţi şi mai ales furnizori! Arieratele sectorului privat - practic de două ori mai mari decât cele atât de anatemizate ale sectorului de stat – sunt în proporţie de două treimi la bieţii furnizori, privaţi şi ei şi captivi într-o situaţie fără ieşire. Ce altceva este explozia de proceduri de insolvenţă decât încercarea de ieşire din restrişte pe seama fârtaţilor privaţi?! Să nu-i uităm însă pe bieţii salariaţi. Statisticile arată că, din acest an, pentru prima dată de la declanşarea crizei, creşterea de salarii în sectorul privat este zero.

Prezenţa masivă şi atotputernică a capitalului străin în sectorul privat din România conferă specificităţi notabile procesului. Capitalul străin a ajuns să deţină o poziţie dominantă, controlând practic întreaga axă majoră a economiei, toate punctele strategice şi sectoarele performante. Evident, nu prea are nevoie de un răgaz pentru competitivizare. A venit în România deja competitiv şi a fost aici de fapt lupul între oi. Dar, indiferent dacă se recunoşte sau nu, şi-a datorat implantarea şi dezvoltarea în proporţie covârşitoare jecmănirii statului român. Da, da, jecmănire! Să nu ne ferim de acest termen! Pentru că a lua active strategice aproape gratis dintr-o economie şi a te extinde în aceasta prin investiţii minore şi mai ales prin subfacturări ale livrărilor în străinătate şi suprafacturări ale achiziţiilor din străinătate înseamnă nimic altceva decât jecmănire! Din bagatela de vreo 55 miliarde euro investiţii directe cu care capitalul străin a pus stăpânire pe România, nici măcar o treime nu reprezintă investiţii “de la zero”, grosul constituindu-l acaparări de active existente şi plasamente speculative. Asta nu-i dezvoltare capitalistă, ci exploatare colonialistă! În faţa dispariţiei activelor statului şi secătuirii resurselor ţării, capitalul străin mai are de făcut doar un pas: părăsirea acesteia! Până la un asemenea pas însă, capitalul străin va mări presiunea în direcţii bine ţintite: grăbirea exploatării până la epuizare a rezervelor minerale ale ţării, accentuarea subordonării capitalului autohton, înăsprirea caracterului discreţionar la dispoziţia patronilor a relaţiilor de muncă şi sporirea subjugării prin preţuri a consumatorilor români îndeosebi în sectoarele monopoliste pe care le controlează.

Şi, rămas fără poziţii şi pârghii în economie, statul român nu va putea face nimic! Nici chiar dacă ar vrea!

4 comentarii:

Riddickspunea...
"Admiţând însă că în general sectorul privat este mai bun decât cel de stat, atunci ce l-a împiedicat să nu fie un succes şi în România?! Simplu: în România sectorul privat nu s-a dezvoltat organic, în mod natural în timp şi spaţiu, ci a fost băgat pe gât prin decizie politică şi înşurubat în economie prin furt pe seama sectorului de stat, sub paravanul diversiunii că acesta din urmă este cel mai prost manager. N-avea cum în aceste condiţii să se nască şi să crească performant şi competitiv."

(partea I)

Anonim spunea...
Singura solutie inca o revolutie SOCIALISTA !
Riddickspunea...
Ai să râzi (poate), dar chiar asta face UE. Chit că nu-i spune pe nume.

Cum îţi place ? ;-)

Anonim spunea...
Nu rid. Asa face UE, dar in favoarea greilor. Pe noi ne intereseaza ce a mai ramas din amarita asta de tarisoara. Adica nu ma intereseaza un nou CAER in care numai cei alesi aveau avantaje. Socialism de ala internationalist sa fie la ei ! Sa le pice in sin!

De la state naţionale la euroregiuni

Prioritate de Dreapta


NapocaNews:

“Roumanie – Le démembrement territorial a commence”

Afirmaţia citată este titlul unui articol semnat de Jean-Michel Berard în rubrica “Actualitatea ignorată” a revistei lunare “B.I. Infos” (“Balkans Info”), care apare la Paris, începând din martie 1996. Autorul menţionat spune că noua Românie europeană a fost descoperită de Comisia de la Bruxelles printre lamele a “două cuţite oculte” – Uniunea Federalistă a Comunităţilor Etnice (UFCE) şi Centrul European pentru Minorităţile-Problemă (ECMI) – ca o Românie hibridă.
România regionalizată se prezumă a deveni, consecinţă a metehnelor unei clase politice lipsite de conştiinţa naţională, “un État feodal”, în care seniorii vor capta maximul de resurse de la guvernul central, în numele prerogativelor lor locale, iar sub autoritatea Comisiei de la Bruxelles, pentru a se individualiza şi întări faţă de “Centru”, vor realiza [n.n. definitiv] alianţe transfrontaliere [n.n. deja proiectate şi chiar existente, dar nefuncţionale].
Configuraţiile alianţelor transfrontaliere sunt deja stabilite, unele fiind şi consacrate în tratate bilaterale, fără ca, la vremea respectivă, semnatarii de la Bucureşti să realizeze şi toate consecinţele pe termen lung.
Astfel, cu prilejul Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare Europeană, Viena, octombrie 1993, Ion Iliescu a acceptat” integrarea economică” a judeţelor Maramureş, Satu Mare şi Sălaj cu entităţi administrativ-teritoriale din Ungaria, Slovacia, Ucraina şi Polonia, în “EURO-REGIUNEA CARPATICĂ“.
Din aprilie 1997, România este reprezentată în Asociaţia Interregională “Euroregiunea Carpatică” şi de către judeţul Botoşani, iar în noiembrie 2000 a fost acceptat şi judeţul Harghita. Judeţele româneşti au statutul de membru cu drepturi depline alături de regiunile din celelalte state: Ungaria, Polonia, Ucraina. Regiunile slovace au primit statutul de membru cu drepturi depline la şedinţa Consiliului EC din 25 noiembrie 1999.


Euroregiunea Carpatică: 161.192 kmp şi 16.051.000 de locuitori

În 1997, prin Tratatul cu privire la relaţiile de bună vecinătate şi cooperare între România şi Ucraina, la Articolul 8 se menţionează: “(…) Părţile contractante (…) vor contribui la colaborarea dintre unităţi administrativ-teritoriale din cele două state în cadrul euro-regiuni existente, precum şi al euroregiunilor «Prutul de Sus» şi «Dunărea de Jos», nou create, la care pot fi invitate şi unităţi administrativ-teritoriale din alte state interesate”.

EUROREGIUNEA „PRUTUL DE SUS” a fost înfiinţată la data de 22 septembrie 2000 în municipiul Botoşani (România). Actele de constituire ale euroregiunii sunt Acordul despre crearea Euroregiunii „Prutul de Sus” şi Statutul euroregiunii.

Fondatorii Euroregiunii „Prutul de Sus” au fost regiunea Cernăuţi (Ucraina), judeţul Botoşani (România), judeţul Suceava (România), judeţul Bălţi (Republica Moldova), judeţul Edineţ (Republica Moldova). Începând cu data de 15 octombrie 2003, în componenta Euroregiunii „Prutul de Sus” intră regiunile Cernăuţi şi Ivano-Frankivsk din partea Ucrainei, judeţele Botoşani şi Suceava din partea României, raioanele Făleşti, Edineţ, Glodeni, Ocniţa, Râşcani şi Briceni din partea Republicii Moldova.

EUROREGIUNEA DUNĂREA DE JOS

Asociaţia de Cooperare Transfrontalieră Eurorogiunea Dunărea de Jos are ca membri fondatori: Consiliul Judeţului Galaţi, Consiliul Judeţului Tulcea şi Consiliul Judeţului Brăila din România, Consiliul raional Cahul şi Consiliul raional Cantemir din Republica Moldova, Consiliul Regional Odessa, Administraţia Regională de Stat Odesa şi Consiliul raional Reni din Ucraina.

Euroregiunea “Dunărea de Jos” funcţionează în baza Convenţiei semnate la 14 august 1998. Reprezintă un parteneriat între România, prin judeţele Tulcea, Brăila şi Galaţi, Republica Moldova, prin raioanele Cahul şi Cantemir şi Ucraina, prin Consiliul Regional Odessa.

La sfârşitul anului 1997, premierul Victor Ciorbea prevede, în cadrul Proiectului de Regionalizare, crearea, între România şi Ungaria, a Euro-regiunii “Dunăre-Mureş-Tisa”. Ulterior se alătură şi provinciaVoivodina din Sebia. Euroregiunea DCMT (română Dunăre-Criş-Mureş-Tisa, maghiară Duna-Körös-Maros-Tisza, sârbă: Dunav-Kriš-Moriš-Tisa) are o populaţie 5.732.000 şi suprafaţa de 77.456 kmp.

Guvernul a semnat în 1997 Tratatul de Liber Schimb “CESTA” cu Ungaria, Cehia şi Slovacia, ale cărui efecte au fost dezastruoase pentru piaţa şi agricultura României, dar benefice pentru cei cu planuri de cucerire economică a României.

Pe un alt plan, administraţiile teritoriale de specialitate în domeniile transporturilor, apelor, pădurilor, mediului, comerţului, sănătăţii ş.a. au fost reconfigurate, încă din anii ’90, la recomandări externe, după alte criterii decât cele ale actualei împărţiri administrativ-teritoriale a României, ceea ce a indus falii între realitatea economică şi cea politico-administrativă. Consecinţa poate fi exprimată prin titlul sugestiv al unei opere de analiză şi predicţie geopolitică a lui Pierre Hillard, “La marche irresistible du nouvel ordre mondial. Destination BABEL” (“Marşul irezistibil al noii ordini mondiale. Destinaţia BABEL”, Editions François-Xavier de Guibert, 2007).

Anterior sau concomitent temporal, colocvii şi conferinţe internaţionale asupra ţărilor de est, ori special dedicate Transilvaniei au început concertarea atacurilor la adresa istoriei şi identităţii naţionale a românilor. Astfel, la un colocviu din Olanda, Sandor Vogel (format şi prin redacţiile “A Hét” şi “Korunk”), în acord cu istoricul Andrei Pippidi, afirmă că “istoria românilor este creată din mituri, iar identitatea lor este în realitate inexistentă”. Mai afirmă vectorii atentatului la fiinţa noastră naţională că “România nu este un stat-naţiune, ci un mozaic de multiple grupuri etnice“.

Nu poate scăpa observaţiei manipularea “mitului Dracula” pentru a caracteriza specificul românilor, ca grup etnic lipsit de o conştiinţă şi identitate naţională, cu rezerva că în Transilvania există o conştiinţă europeană (Alexandru Duţu, “The politicization of myths: The Transilvanian case”).
De la statul-naţiune la statele-regiuni

La întrebarea dacă statele-naţiune mai pot avea vreun rol în economia mondializată, Kenichi Ohmae, specialist în strategia şi geopolitica afacerilor, dă un răspuns clar negativ. Sub efectul fluxurilor transnaţionale de investiţii, industrii, informaţii şi populaţie, în 41 de state-naţiune, rolul acestora este deja mai mult figurant pe scena economică, devenind, astfel, unităţi teritoriale artificiale pe plan economic (Kenichi Ohmae, “The End of the Nation State: The Rise of Regional Economies”, Simon and Schuster, Free Press paperback, 1995).

Statele-naţiuni cedează rolul lor în favoarea noilor entităţi economice “naturale” – “statele regiuni”. Acestea vor apărea fie în interiorul graniţelor actualelor state, fie depăşind graniţele politice. Ele vor deveni, se spune, motorul prosperităţii mondiale. Şi ni se dau ca exemple de succes entităţile administrativ-economice ad-hoc de prin Asia de Sud- Est sau Silicon Valley. S-ar putea să fie o constatare pripită şi cu o mare doză de optimism propagandistic.

“Alianţa Liberă Europeană” (“The European Free Alliance”) este reprezentarea politică activă a “minorităţilor problemă” din viitoarele 29 de “state naţiuni şi regiuni”: Galiza [în nord-vestul Spaniei], Catalunia, Euskal Herria [între Asturia şi Aragon], Fryslan [nord Olanda şi sud Danemarca], Emiliana-Romagna [Italia], Veneto [Italia], Savoie [Italia], Kernow (Cornwall, Marea Britanie), Andalucia [sudul Spaniei], Occitania [între Spania şi Franţa], Sardegna [Sardinia], Corse [Corsica], Cymru [Wales. Ţara Galilor în limba galeză], Scotland, Silesia, Friuli [între Veneţia şi Slovenia], Vlaanderen [nordul Belgiei], Breizh [Bretagne, Franţa], Elass-Alsace, Sud-Tirol, Vale d’Aosta [în Alpii Italiei], “Macedonian Minority în Grece”, “Deutchsprachige Gemeinschaft Belgiens” [comunitatea belgienilor de limbă germană].

Viitori membri ai alianţei, anunţaţi la apariţia lucrării lui Pierre Hillard, în 2007, erau menţionaţi “Baleare, Moravia, Transilvania-Banat, Aragon, minorităţile maghiară din Slovacia şi poloneză din Lituania.

Euroregiunea Adriatică este proiectată a include şapte entităţi administrativ-teritoriale din Italia, 10 entităţi ex-iugoslave de pe coasta dalmată şi Albania.

Euroregiunea Pirinei-Mediterana va reuni regiunea Languedoc-Roussillon din Franţa, Aragonul, Catalunia şi Baleare din Spania.

Retrasări geopolitice de amploare, dramatice pentru unii şi binevenite pentru alţii, sunt estimate ca urmare a recompoziţiei Orientului Mijlociu, unde vor apărea state noi: Statul Sfânt Islamic (Mecca şi Medina), Marele Iordan, Sunni Irak, Bagdad (city state) Arab Shia State, Free Kurdistan, Free Belucistan, Marele Lebanon.

Într-un asemenea context, pe care geopoliticienii români par să-l ignore, ce surprize şi în ce orizont de timp ne-ar putea rezerva viitorul?

2 comentarii:

Riddickspunea...
[...] In the UK we already have regions but now here are sub regions and sub sub regions.

The division of this country has still further to go right down to the parish councils.

In the Brussels' plan London is region number UKI with 2 sub regions: an outer and an inner. And London will have five sub sub regions.

Ken Livingstone says he will abolish the 32 London boroughs 5 super boroughs, neatly fitting that Brussels plan.

There will be no City of London and there will be far reaching financial and planning repercussions.

Every county council will be abolished. Devon County Council is now a sub sub region of the EU, UKK43, pending its abolition.

And there will be no England.

We in the reunited Kingdom are going through huge changes, but what is happening elsewhere in the EU? Here are some examples:

France has real problems. President Mitterand in 1982 created 22 regions with limited powers. But President Chirac campaigned in 2002 on decentralisation assuring electors that the first article of the French constitution, France is ‘a single and indivisible republic’, was sacrosanct. In France this has not been presented as EU issue: it is simply a matter for France. If it succeeds the map of France will revert to the way it looked in mediaeval times.

Portugal voted ‘no’ to regions in a 1998 referendum. But the next year regional development agencies were imposed on the Portuguese: Unelected partnerships of local vested interests or stakeholders.

Poland had to change to join EU, applicant countries now have to. In 1998 its 49 provinces were abolished and 16 regions introduced.

The only ones not to change are the 16 German Lander

I have painted a dispiriting, disheartening and dire picture. Successive British Governments have sold us out.

All of us in this hall and many more besides are fighting back. So let me return to my introductory remarks. Faced with this attack we cannot negotiate, appease or reason. The only way is out.

© Lindsay Jenkins 2004
London, October 2004

http://www.lindsayjenkins.com/independence_ebbing_full.htm

Riddickspunea...
Scoaterea județului din conștiința colectivă și înlocuirea lui cu regiunea, nu numai că va readuce Romania mai aproape de un proiect de care conștiința colectivă este străină - "Romania, stat federal" (federația presupune regiuni cu diferențe culturale şi chiar etnice majore), dar va anihila unul dintre puținele repere administrative din conștiința statului la nivelul publicului.

http://www.rgnpress.ro/rgn_12/categorii/analize-interviuri/7594-radu-baltasiu-federalizarea-o-idee-sau-un-vector.html


Monday, July 8, 2013

Václav Klaus: "Aș dori să fiu foarte explicit prin a spune că nu am făcut Revoluția noastră de Catifea visând la altruismul european sau la transferurile financiare ale UE"

Prioritate de Dreapta

REZUMATUL  UNUI  EŞEC ISTORIC 


Europa de Est între stagnare în Vest și creștere rapidă în Est

Am fost invitat să vorbesc aici despre Europa de Est, dar trebuie să încep prin a anunța o mică problemă de definire. Ca unul care şi-a petrecut toată viața la Praga, în acest centru cu adevărat geografic al Europei, am o anumită reticență de a folosi termenul Europa de Est fără ca cel puțin să-mi exprim pe scurt îndoielile mele asupra lui.

Atunci când ne uităm la hartă, Praga este situată la vest de Viena și este mai aproape de Copenhaga sau de Bruxelles decât de Sarajevo sau Kiev. Eu, de exemplu, nu am vizitat niciodată Moldova sau Belarus, am fost doar o dată în Estonia și Ucraina, dar de sute de ori în țările aflate la vest de Dunăre și de Rin. Aș prefera, prin urmare, să fac o demarcaţie între Europa Centrală și cea de Est. Nu știu dacă ar trebui să spun NOI cei din Europa de Est sau EI cei din Europa de Est.

Experiența mea îmi spune că europenii din Vest ne consideră pe noi ca pe nişte "EI". Este din cauza geografiei sau a istoriei ? Dacă este istoria, este datorită istoriei în general, sau doar datorită istoriei recente, adică trecutului nostru comunist ? Nu este oare adjectivul "estic" atât de popular pentru că este un termen politicos și neutru, care este mai ușor de folosit decât un termen mai complicat, mult mai lung, parțial ideologic: "cele mai puţin dezvoltate economic state foste comuniste din Europa" ? Mi-e teamă că este așa.


În orice caz, noi, cei din țările din Europa Centrală și de Est ne-am pierdut aproape o jumătate de secol de viață normală și de dezvoltare socială și economică, într-un regim irațional, opresiv, nedemocratic, dacă nu chiar criminal, ineficient și neproductiv, dar în ciuda acestui fapt nu suntem diferiţi - mental, cultural, cu siguranţă nu ideologic (deoarece comunismul ne-a învățat foarte mult) - de cei din restul Europei. Unii dintre noi se simt vinovați de a fi trăit atât de multe decenii sub comunism. Unii sunt, prin urmare, mai puțin siguri pe sine și mai puțin încrezători în sine, dar noi toți suntem profund afectaţi să fim priviţi de sus de europenii din Vest, care au avut norocul că au putut evita o eră tragică și distructivă similară.

Nu ni s-a părut a fi bine aşa ceva, mai ales în primii ani de după căderea comunismului. În ciuda întregii retorici, deşi am primit o mulţime de sfaturi - sperăm - bine intenționate, dar neangajante și destul de generale, deşi am primit donaţii financiare minore și, prin urmare, practic irelevante, nu am fost ajutaţi semnificativ în niciun sens.

Dimpotrivă. Ni s-a blocat - printr-o utilizare foarte eficientă a metodelor mercantile atât vechi cât și noi - intrarea pe piețele din Europa de Vest pentru multe produse foarte importante pentru noi. Unii politicieni au vorbit despre dumping, dar nu au vrut să vadă că am avut salarii mai mici si costuri mai mici la acel moment. Am fost, de asemenea, obligați să introducem - foarte prematur - tot felul de standarde care nu sunt neutre din punct de vedere economic și care ar fi trebuit să fie introduse numai după atingerea anumit nivel de dezvoltare economică, nu înainte. Am făcut-o și acum vedem că am fost mai "catolici" decât mulți vest-europeni. La acel moment, firmele noastre - după schimbarea noastră radicală, cu adevărat revoluționară, fundamentală și profund sistemică, și după privatizarea pe scară largă și de masă -
erau noi, fără experiență, subcapitalizate și slabe din punct de vedere financiar, și nu au fost capabile să concureze cu succes pe terțe piețe cu firmele din Europa de Vest. Ca rezultat, am pierdut aceste piețe foarte rapid.

Nu mă plâng. Aș dori să fiu foarte explicit prin a spune că nu am făcut Revoluția noastră de Catifea visând la altruismul european sau la transferurile financiare ale UE (à la Spania și Portugalia din deceniile anterioare). Tot ce am vrut a fost să fim liberi. La ce ne-am așteptat, cu toate acestea, a fost o înțelegere elementară a situației noastre unice de la acel moment. Am depolitizat radical, liberalizat, dereglementat și desubvenţionat economia noastră pentru că am fost suficient de conștienți de incompetența tragică a guvernelor de a regla sau înlocui piețele. Am experimentat-o mai mult decât suficient în perioada comunistă. Am dorit, prin urmare, să scăpăm complet de aceste practici. Nu am avut la dispoziţie suficient timp, cu toate acestea. Procesul nostru de transformare a fost oprit destul de repede de faptul că ne-am dorit să participăm la procesul de integrare europeană, și am fost obligați să rereglementăm, resocializăm și resubvenţionăm economia noastră, ca o precondiție pentru negocierile de aderare la UE. Acquis-ul comunitar a fost plin de măsuri anti-piață. Intrarea în UE a fost, prin urmare, în multe privințe, o binecuvântare mixtă pentru noi.

Suntem acum într-un stadiu diferit. Așa cum am încercat să indic prin alegerea titlului prezentării mele de astăzi, ne situăm între o stagnantă Europă de Vest (și Americă) și o Asie în creștere rapidă. Aceste adjective sunt corecte, contrastul lor a devenit tot mai vizibil și s-a adâncit şi mai mult în ultimii doi ani. Cei ca mine nu sunt surprinşi. Dezacordul nostru pe termen lung cu sistemul economic și social vest-european (cu "die soziale Marktwirtschaft"), pe de o parte, și cu logica de funcționare și cadrul instituțional al procesului de integrare europeană, pe de altă parte, este destul de puternic și de substanțial. Acest dezacord al nostru nu a apărut abia odată cu problemele actuale din zona euro. [1]

Aceste evoluții mai recente au adăugat o nouă dimensiune vechilor probleme europene. Consecințele dezastruoase ale zonei monetare construită în mod eronat sunt doar vârful aisbergului, doar o parte componentă a întregului concept foarte problematic al integrării europene bazată pe ideea de "Europă tot mai unită" și pe eliminarea rolului dominant jucat de către statele naționale. Criză actuală, evidentă, a proiectului european al monedei unice, a fost inevitabilă, și apariţia sa a fost evidentă pentru mulți dintre noi încă în urmă cu ani sau zeci de ani. O monedă nu poate funcționa într-un continent eterogen și neunit.

Așa cum am spus, aceasta este doar o parte din întregul concept al UE, dar o parte foarte deosebită și substanțială. Sunt de acord cu recenta declarație a lui Nigel Lawson, foarte citată, că "natura însăși a Uniunii Europene s-a schimbat fundamental după intrarea în funcţiune a Uniunii Monetare Europene și crearea zonei euro" (The Times, 13 mai 2013 ). UME, cu toate acestea, nu a apărut de nicăieri şi în mod neașteptat. Această schimbare fundamentală a fost plantată în Tratatul de la Maastricht cu mai mult de două decenii în urmă. [2]

Acum, câteva cuvinte despre Asia, care este adevăratul Est - mai estic decât Europa de Est. Creșterea economică rapidă din Asia (și din toate țările BRIC sau BRICS) este o surpriză doar pentru cei care sunt europocentrici convinşi și nu sunt în măsură să se uite la Asia cu ochii deschişi, non-aprioric. În discursul meu recent de la Russia Forum de la Moscova (din aprilie 2013) [3], am încercat să conturez principalele caracteristici ale țărilor BRIC. Unele dintre ele nu sunt atractive pentru majoritatea dintre noi, cu siguranță, nu pentru oamenii din Europa de Est. Cu toate acestea, unele dintre ele sunt relevante pentru discuția noastră de astăzi. Aceste țări sunt competitive

- din cauza costurilor mai mici cu forța de muncă;

- din cauza sistemelor lor de asistenţă socială mai puțin costisitoare, mai puțin rigide și mai puțin contraproductive;

- din cauza politicilor de mediu mai raționale (mai ales datorită abordării lor mai responsabile față de nonsensul evident al doctrinei încălzirii globale) [4];

- deoarece acestea se industrializează, nu se deindustrializează. Ele nu au devenit încă victime ale erorii autodistrugerii, atât de atractivă pentru europeni, ideea că motorul dezvoltării economice ar trebui să fie sectorul terțiar;

- pentru că ele au o forță de muncă care încă mai vrea să meargă înainte și este gata să muncească din greu. Aceste țări sunt departe de a fi economii de agrement;

- pentru că nu au atins încă vârsta prosperităţii (atât cât poate fi de relativ acest termen) și continuarea dezvoltării lor economice nu este încă blocată de diminuarea motivației de a munci.

Ele sunt, fără îndoială, administrate mai centralizat decât țările din Occident, fapt care subminează democrația și eficiența economică a piețelor libere, pe de o parte, dar face posibilă o gândire strategică, pe termen lung, și dezvoltarea pe scară largă a unor proiecte guvernamentale, pe de altă parte.

Aceasta nu a fost o încercare de a descrie comprehensibil piețele din Asia, și pe altele, emergente. Ele mai au multe alte caracteristici importante. Am folosit acest rezumat ca o sugestie pentru un mod implicit de a ne privi pe noi înșine în oglindă, fără ochelari roz. Este necesar pentru Europa, și chiar mai mult pentru Europa de Est. Ar trebui să ne uităm în oglindă mai des.

Există o mulțime de lucruri de făcut în țările din Europa de Est înainte de a ajunge la nivelul economic al Europei de Vest. Acest obiectiv, ca atare, este discutabil și disputabil. Trebuie să recunosc că nu sunt sigur că fiind blocaţi în UE, ar mai fi vreodată posibil. Anglia este o insulă, este mult mai bine aici.

Dar toate eforturile noastre și eventualele succese nu vor schimba Asia, Orientul. Dacă noi, în Europa, dorim să concurăm cu Estul sau să ținem pasul cu el, va trebui să schimbăm Occidentul, lucru care este posibil doar cu condiția ca Occidentul să vrea să fie salvat. Eu nu sunt sigur de asta. Abandonarea sistematică sau neglijarea treptată a valorilor pe care a fost construit Occidentul este dăunătoare. Zecile de ani petrecuți sub comunism ne-au făcut foarte sensibili la acest lucru. La momentul căderii comunismului, nu mă așteptam ca Lumea anului 2013 să aibă atât de multe aspecte care evocă amintiri din trecut.

Václav Klaus, discursul ţinut la conferinţa Le Cercle, Londra, Marea Britanie, 21 iunie 2013

[1] A se vedea cartea mea "Europa, sfărâmarea iluziilor", Bloomsbury Publishing, Londra, 2012

[2] A se vedea capitolele "Posun, který nastal v Maastrichu" ("Saltul care a avut loc la Maastricht") și "Finanční a ekonomická krize let 2008 – 2009 a její důsledky" ("Criza financiară și economică din 2008-2009 și consecințele sale "), în cartea mea "My, Evropa a svět" ("Noi, Europa, și lumea"), în limba cehă, Fragment, Praga, 2013

[3] A se vedea "Europe, Its Problems, and Russia in the 21st Century" ("Europa, problemele sale, și Rusia în secolul 21"), http://www.klaus.cz/clanky/3363

[4] A se vedea cartea mea "Planeta Albastră în lanțuri verzi. Ce este pe cale de dispariție: Clima sau Libertatea ?", Competitive Enterprise Institute, Washington, 2008


http://www.klaus.cz/clanky/3396

 

Saturday, July 6, 2013

Esenţa eurobăsismului : trădarea

Prioritate de dreapta


Blogary deconspiră esenţa eurobăsismului:
"Dacă aș fi Băsescu, aș opta pentru ultima variantă, nu înainte de a negocia, separat, cu Ponta/PSD, Antonescu/PNL și cancelariile occidentale. Le-aș da legitimitate (prin acceptarea suspendării și bătăliei la referendum), acceptare internațională, iar lui Antonescu i-aș da președinția acum, că peste un an nu se mai știe dacă va avea ocazia. Le-aș cere un armistițiu de 3 ani pentru mine și oamenii mei și le-aș da liber la execuția tuturor acelora care m-ar putea deranja pe partea dreaptă și pe care useliștii îi așteaptă de ani de zile cu ștreangul pregătit. Toate acestea, mediate internațional. Noul președinte și USL se obligă să rămînă aliați ai Germaniei (care are nevoie disperată de aliați pentru a duce UE în direcția dorită de ea), iar Germania le dă în schimb legitimitate europeană."
‎#EuroBăse    #trădători ‎    #PontaBass    #krauts

Friday, July 5, 2013

Lista (parţială !) a europarlamentarilor antiamericani

Prioritate de Dreapta

Nu mă-ntind la poveşti - când îi iei partea lui Snowden, care trădează secrete de stat americane, nu poţi fi decât antiamerican. A ieşit la iveală o chestie similară din partea Franţei - doar nu credeţi că va fi vreo rezoluţie similară împotriva Franţei la parlamentul european ?!
PROPUNERE COMUNĂ DE REZOLUȚIE referitoare la programul de supraveghere al Agenției Naționale de Securitate a SUA, la organismele de supraveghere din diferitele state membre și la impactul acestora asupra vieții private a cetățenilor UE - textul integral (RO)
Lista de vot - pentru România, click pe All Member States, apoi pe Romania.
  • VOTURI "PENTRU": 
- de la PDL/PPE: Elena Oana Antonescu, Sebastian Valentin Bodu, Elena Băsescu, Marian-Jean Marinescu, Iosif Matula, Rareş-Lucian Niculescu, Cristian Dan Preda, Theodor Dumitru Stolojan, 

- de la PnL/ALDE: Ramona Nicole Mănescu, Norica Nicolai, Renate Weber

- de la UDMR/PPE: Csaba Sogor, Laszlo Tokes

- de la independenţi: Dan Dumitru Zamfirescu (ex-PRM)
  • VOTURI "CONTRA":
- de la independenţi: Adrian Severin (ex-PSD/S&D)
  • ABŢINERI:
- de la PDL/PPE: Petru Constantin Luhan, Monica Luisa Macovei, Traian Ungureanu 

- de la PSD/S&D: Victor Boştinaru, Minodora Cliveti, Corina Creţu, George Sabin Cutaş, Vasilica Viorica Dăncilă, Ioan Enciu, Cătalin Sorin Ivan, Ioan Mircea Paşcu, Ciprian Claudiu Tănăsescu
  •  NU AU VOTAT :
- de la UDMR/PPE: Iuliu Winkler 

- de la PSD/S&D: Daciana Octavia Sârbu, Silvia-Adriana Ţicău

- de la PnL/ALDE: Adina-Ioana Vălean

- de la independenţi: Corneliu Vadim Tudor (PRM)

Nu au fost absenţi.

De la PSD/S&D, nici măcar un singur vot pentru, majoritatea s-au abţinut (9), iar restul (2) nu au votat. Până şi Severin (independent, ex-PSD/S&D) a votat contra rezoluţiei. O pun pe seama faptului ca PSD este la guvernare şi a dat premierul. Abţinerile au fost împotriva directivei de vot ("pentru") a grupului S&D.

Nu trebuie să ne mirăm la PDL-işti/băsişti, cei care au votat "pentru" au făcut-o din obedienţă faţă de grupul PPE, total subordonat intereselor germane (Germania a protestat cel mai mult faţă de "supraveghere"). Abţinerile au fost împotriva directivei de vot ("pentru") a grupului PPE.

Grupul liberal ALDE este în mod tradiţional antiamerican, nevasta lui Căcărău n-a votat din motive evidente (la fel, cea a lui Ponta).

Lista este - evident - parţială, cunoscătorii îi ştiu prea bine pe cei "deghizaţi" la acest vot.

Lista de vot pe grupuri europarlamentare - de la conservatori (ECR), zero voturi "pentru". Stânga (S&D, ALDE, Greens/EFA, GUE-NGL) şi PPE au votat majoritar pentru, iar de la eurosceptici (EFD) doar 4 voturi "pentru".