ADEVARATELE STIRI :Fiţi optimişti ! Urmează noi şi noi dezastre !

Via Prioritate de Dreapta

Caracudei eurobăsiste n-o să-i vină să creadă când USL şi ARD vor încinge Periniţa la revizuirea Constituţiei (cu regionalizare) şi-or să-i cheme la referendum, după ce CCR (cu majoritate eurobăsistă) va admite eliminarea pragului de validare. Va ajunge să se pronunţe CCR doar dacă vreun parlamentar PDUSL va contesta modificarea legii, la mişto, sau dacă va fi o contestaţie de la PP-DD (da' poate bagă vreo OUG, şi nu mai e cazu').

Altfel, hăulituri d-astea preelectorale, nu mă impresionează, i-am citit demult.

Opţiuni electorale 2012: o clică de kominternişti “de stânga”, o clică de kominternişti “de dreapta” şi un SRL

Dupa aceasta plaga care a facut ravagii, nu este de mirare ca ciuma rosie, care ar fi trebuit sa zaca pentru totdeauna in tomberonul istoriei, a fost perceputa de romani ca o raza de speranta, dupa cum s-a vazut la alegerile locale. Kominternistii rosii straini de Romania, care au distrus tot ce n-au putut fura in acesta tara, au aparut ca niste izbavitori. Ironic, nu?

Sistemul bancar şi crizele capitalismului

În România, la graniţa dintre milenii, a devenit un „sport naţional" să te împrumuţi de la bănci. Banii împrumutaţi folosiţi în consum, în investiţii falimentare sau transferaţi în străinătate s-au epuizat repede şi, logic, s-a ajuns în fundul sacului. Pentru a se salva cele 41 de bănci din România, în frunte cu B.N.R., „au înghiţit" după unele informaţii demne de încredere cam 80% din banii împrumutaţi de la organismele financiare mondiale... ca nu cumva să avem bancheri şomeri. Şomeri sunt muncitorii sau intelectualii. Şi îndeosebi tinerii. Că doar n-o să vedem bancheri „la munca de jos". 

Căderea României în post-democraţie, după 9 decembrie

Ce înseamnă "post-democraţie"? Acest termen a fost folosit şi explicat în 2004 de către sociologul britanic Colin Crouch, ca un fenomen strâns legat de neoliberalism. Este vorba în principal de o societate democratică care şi-a pierdut spiritul democratic, unde alegerile, dezbaterile, influenţa societăţii civile, reprezentativitatea în structurile de conducere ale statului au devenit pure formalităţi în care cetăţenii nu mai sunt implicaţi cu adevărat. Şi mai important, postdemocraţia este un fenomen unde aparent regulile democratice există încă, însă ele sunt constant subminate de către o elită politică şi economică de tip aristocratic.

Cotroceniul vrea "îmbunătăţirea infrastructurii", să poată OMV sa exporte gaze româneşti

Bogdan Manoiu, Consilier Prezidential pentru Relatii Internationale si Politici Europene : "Declansarea unei proceduri de infringement de catre Comisia Europeana arata, in primul rand, slaba pregatire a unui stat membru. Guvernul ar trebui sa se angajeze sa-si imbunatateasca infrastructura intr-un timp foarte scurt. Insa masurile vor trebui corelate cu capacitatea efectiva de finantare. Comisia Europeana este receptiva si binevoitoare in cazul in care statul membru arata bunavointa. In mod cert, va exista si un impact economic."

Regionalizare contra naturii

In incheiere, sa ne oprim asupra unui teoretician al noii ordini, un model de sinceritate: “Nu putem sari spre un guvern mondial printr-un singur pas rapid… Preconditia pentru o eventuala si naturala globalizare este regionalizarea progresiva pentru ca ne deplasam catre unitati mai mari, mai stabile si mai cooperante”(Zbigniew Brzezinski)

Sejur gratuit din partea Partidului Comunist Chinez

Colegii de la Rompres, Mediafax, TVR, Antena 3, România TV se află în China în cadrul Programului "China după încheierea celui de-al 18-lea Congres Naţional al P.C. Chinez", organizat cu sprijinul Secţiei pentru Relaţii Internaţionale a Comitetului Central al PC Chinez.

Politica românească: scenetă în două acte care se repetă la nesfârșit

Afacerea Revoluția, un miliard de euro în 23 de ani

Sindicatele şi-au trădat salariaţii : "Putem fi de acord cu privatizarea, dar vrem să fie cu o companie de poştă din UE"

Un nou plan pentru zona euro: puterea, centralizată la Bruxelles

ADEVARATELE STIRI : "Exportul de gaze a rămas ultima citadelă a comunismului"

Via Prioritate de Dreapta

Argumentele şchioape ale lobbyştilor anti-România: văd o gaură mică (reală !), dar recomandă astuparea ei şi găurirea alteia, mai mari

Dacă ar fi preţ mic doar pentru consumatorii casnici, poate am mai discuta. Când dai o lege astfel încât să beneficieze doar nişte producători industriali de un preţ reglementat al gazelor, sigur că Comisia trebuie să reacţioneze. Nu o să importăm mai mult gaz de la ruşi dacă ridicăm această restricţie pentru simplul fapt că dacă preţurile la gazul intern ajung la cele de import, atunci lumea nu va mai fi interesată să exporte. Înseamnă că ne aliniem prevederilor statutului UE şi nu neapărat al UE, cât unei economii de piaţă. Nu putem să stăm cu un picior în economia de piaţă, şi cu unul în cea centralizată, comunistă. Nu putem trăi şi în comunism, şi în capitalism, în acelaşi timp. Dacă am ales, şi acest lucru a fost ales în 89, să trăim într-o economie liberă, atunci trebuie să liberalizăm absolut tot. Exportul de gaze a rămas ultima citadelă a comunismului.

• Eu zic să punem dinamită la fiecare bloc. Sunt, toate, mici citadele ale comunismului (las' că sunt jalnice, dar cu ce s-ar veni în loc ?!). E clar de-acum cine e inamicul şi unde-şi are sediul - la Bruxelles !

ARD.eu critică orice, MAI PUŢIN TRECEREA REGIONALIZĂRII ÎN CONSTITUŢIE !

Preşedintele PDL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Oltean, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă la Năsăud, că ARD este de acord cu modificarea Constituţiei, dar nu agreează controlul Parlamentului asupra Curţii Constituţionale şi nici trecerea României la statutul de republică parlamentară.

Românii din "secuime", minţiţi că ar putea exista o regionalizare "cu cap"

"Regionalizarea trebuie să se facă doar pe principii economice, nu pe principii etnice şi nici de o culoare. Cei care, în acest moment, îşi fac campanie electorală numai pe teoreme autonomiste şi pe acea teoremă a Ţinutului Secuiesc nu au argumente în acest sens şi cred că este chiar o jignire la adresa românilor, în mod special la adresa românilor din Harghita şi Covasna, să nu vorbim de obiective electorale, ci să vorbim de autonomia Ţinutului Secuiesc", a spus, la Realitatea TV, ministrul Administraţiei şi Internelor.

• Mircea Duşa este deputat PSD de Harghita.

În genunchi în faţa FMI si UE, ne-am distrus industria şi suntem vasali altora

Ilie Serbanescu : "Am fost fortati sa incheiem acordul din 2009. Am fost amenintati ca vor pleca bancile din tara, desi probabil nu ar fi facut-o. Daca nu am fi lichidat sistemul bancar propriu intre 2003 si 2008 si nu s-ar fi facut creditele/datoriile fara acoperire, nu am fi avut cum sa fim amenintati. Eu n-am auzit pe lume de vreo tara care sa se fi dezvoltat pe baza de banci straine. Nu exista. Polonia, care a facut privatizari masive, si-a pastrat in fiecare sector o prezenta importanta."

Ponta, deranjat de evenimentele de la Oltchim

In aceste zile, prin firmele controlate de dl Roibu si de dl Videanu se tot pornesc asa-zise executari silite - firme off shore, cu care dl Roibu a incheiat contracte si in spatele carora se afla Videanu. Dl Chitoiu a depus deja plangeri penale, vom depune in continuare si dupa ce dl Morar va termina cu interviurile si cu lansarile de carti, la un moment dat, cand va avea timp, se va ocupa si de devalizarea Videanu - Roibu a Oltchimului.

• Ponta face pe prostu', ultimele ipoteci, ale căror executări au început zilele trecute, s-au încheiat în mandatul lui (mai, iunie şi iulie 2012).

Falsul entuziasm al federalizării

Care sunt oare mişcările de trădare venite din interior pentru a ajuta aceste forţe politice antiromâneşti să ajungă în Parlamentul României?! Căci este foarte clar, aceste mişcări au căpătat vigoare pe realitatea unui vid de putere şi de autoritate centrală în toate judeţele ţării iar de acest lucru sunt responsabili decidenţii politici români din ultimii 20 de ani.

Tot mai mulţi români s-au săturat de UE şi îi incendiază steagul !

În ziua de azi, România produce mai mulţi bani de la bugetul naţional către suprastructura de la Bruxelles decât banii pe care îi obţinem de la bugetul european. De fapt, România din sărăcia ei, susţine financiar masiv Bruxelles şi UE, deci nu invers cum ar fi firesc. Protestul tinerilor de la Timişoara este începutul revoltei româneşti faţă de imixtiunile unei puteri supra-statale, care au transformat ţara noastră într-o periferie sub-colonială de la marginea noului imperiu, cu capitala la Bruxelles. Pentru mulţi români steagul UE, nu mai e simbolul liberei circulaţii, care a devenit un lux pentru majoritatea covârşitoare a populaţiei, ci e simbolul corupţiei endemice a Bruxelles şi reprezintă efigia negativă a imixtiunilor străine de interesul naţional românesc.

Alternativa islandeză la euro-austeritate

Pe scurt, prin refuzul de a salva băncile, prin urmarea unei politici de taxare progresivă, prin utilizarea măsurilor de control al capitalului și depreciere a monedei naționale, guvernul islandez a câștigat acel spațiu de manevră pe care economiile continentale sau Irlanda nu l-au avut, acestea trebuind să facă față unor constrângeri structurale mult mai mari ca urmare a apartenenței la zona euro. 

Zbigniew Brzezinski: o intervenție militară în Iran ar fi un act iresponsabil

• Probabil la fel gândea şi în 1979, când era într-o funcţie oficială, când Iranul era aliatul SUA şi când avea loc acolo o insurecţie iniţiată de URSS.

Ce cauze are acest eşec al dreptei ?

"Neoliberalismul în versiunea sa globalistă pledează de fapt pentru "societatea deschisă", adică deconstrucția tradițiilor, deconstrucţia frontierelor naționale și economice și, în cele din urmă, a tuturor identităților, care sunt privite ca bariere în calea "comerțului liber" între indivizi egali și "raționali", eliberaţi de orice apartenenţă. Populațiile autohtone sunt, de asemenea, văzute ca un obstacol în calea proiectului, şi nu ca o pârghie. Ca urmare, dreapta nu se poate declara, pe de o parte, în favoarea : familiei, a tradițiilor culturale, a identităţii, a cetățeniei și a națiunii, iar pe de altă parte să predice această ideologie. Există o disonanță cognitivă între cele două poziţionări. Dreapta raliată curentului globalist de liber schimb abia se mai aude şi devine imperceptibilă. Şi, de fapt, nu mai este dreapta. Aceasta este exact ceea ce s-a întâmplat !" Traducere a articolului de la Polémia: Pourquoi l'échec de la droite ? (1/2) Partea 1 

Comunicare prezentată în ziua de 21 octombrie 2012

de J.Violette la ediţia a XVIII-a

a Universitaţii anuale

Club de l'Horloge

a cărei tematică generală este :

« Unirea Dreptei » 

Introducere
 Pentru a obţine majoritatea, dreapta trebuie să rezolve o ecuaţie simplă : să se unească. 

•  - În Franţa, dreapta reprezintă o voce majoritară faţă de situaţia din 1981. În 2012 Partidul Sociaist a obţinut numai 16,5% în primul tur în timp ce UMP a obţinut 22% iar FN 7%, iar F. Hollande a fost ales cu numai 48,6% din totalul voturilor.

• - Dreapta poate fi majoritară numai cu condiţia să fie pluralistă, fiind formată dintr-o dreaptă guvernamentală (oricare i-ar fi sigla), dar care nu poate câştiga alegerile singură, şi o dreaptă populistă aflată în aceeaşi situaţie. Caracterul pluralist este o trăsătură naturală a dreptei, stânga fiind prin vocaţie reducţionistă, monolitică şi intolerantă.

• - După cum a arătat anul 2012, singura alternativă la unirea dreptei este victoria durabilă a stângii.

Toate sondajele arată că alegătorii dreptei sunt deschişi acestei uniuni. Recompunerea dreptei este prezentă în mintea alegătorilor săi. În acelaşi timp, însă, este prezentă şi în mintea "absenteiştilor", a celor care nu votează şi care au devenit în ultimul timp "cel mai mare partid" din Franța. Aceştia işi doresc să existe o ofertă politică palpabilă care să ducă la o alegere reală între stânga şi dreapta, ofertă ce nu mai există în zilele noastre. De fapt, cei care refuză cu încăpăţânare această unificare sunt "cei din conducerea diferitelor curente de dreapta : fie pentru că sunt tributari "corectitudinii politice", fie pentru că îşi imaginează că pot câștiga fără să aibă aliați.
Acestea sunt două iluzii mortale pentru dreapta.

 * * *

Unirea dreptei presupune, deci, o ruptură fondatoare, la fel ca toate marile schimbări politice.  Uniunea nu se impune în mod natural în ordinea politică, ci este marcată, dimpotrivă, de spiritul de confruntare. Pentru a realiza unirea, trebuie sacrificat confortul, plăcerea şi susceptibilităţile. Trebuie sacrificată politica de moment în favoarea politicii care face istorie. Acest sacrificiu este foarte dificil pentru politicieni ! Ruptura trebuie să fie mai întâi intelectuală şi morală : dreapta guvernamentală trebuie să aibă "curajul de a-şi ucide tatăl", adică să renunţe la "corectitudinea politică" şi la profeţii acesteia. Acest lucru este simplu de făcut : este suficient să prefere verdictul alegătorilor şi al militanţilor celui al jurnaliştilor. Ruptura trebuie să fie, de asemenea, şi politică : dreapta trebuie să înțeleagă că nu poate câștiga într-un mod dezorganizat în faţa unei stângi care, acum, este instalată în inima sistemului oligarhic, care cumulează toate puterile şi se sprijină pe o adevărată rețea de clienți. Eşecul anului 2012 trebuie să deschidă calea pentru renaşterea dreptei.Înainte de a vorbi despre renaşterea dreptei, să ne intoarcem înapoi la motivele eşecului său.

 * * *

Un eşec paradoxal  

În Franţa, eşecul dreptei în faţa stângii este paradoxal.

• - dreapta este in situaţia unui eşec politic în timp ce stânga unită nu mai obţine astăzi la urne majoritatea votului
• - este în situaţia unui eșec politic, în timp ce multe studii demonstrează că opinia publică majoritară, inclusiv tinerii, adoptă mai degrabă poziţii din ce în ce mai conservatoare în ceea ce priveşte moravurile, temele securităţii, temele secularismului, ale imigraţiei sau finanţelor publice.
•  - este în situatia unui eșec politic, deşi se observă că există o reticență tot mai mare a intelectualilor din Franţa vis-à-vis de ideologia dominantă şi expresia ei, corectitudinea politică.

Prin urmare, trebuie să ne întrebăm de ce o dreaptă potenţial majoritară a fost bătută de către o stângă minoritară, atât în spirit cât şi la urne. Există mai multe răspunsuri la această întrebare :

• - un răspuns circumstanțial este că dreapta guvernamentală a fost victima colaterală a crizei economice, fatală pentru multe guverne europene în funcţie, atât de stânga cât şi de dreapta;
• - un răspuns politic: alegerea lui F. Hollande la preşedinţie în 2012 nu se bazează pe aderarea la proiectul socialist, ci pe respingerea persoanei lui N. Sarkozy de către întregul electorat, inclusiv al dreptei.

Cu toate acestea, cele două răspunsuri nu explică totul. Există de fapt o raţiune pe termen lung şi alta de natură metapolitică pentru eșecul politic al dreptei : stânga a câștigat, în 2012, pentru că dreapta a făcut greșeli strategice fatale la sfârșitul secolului XX. În lucrarea de faţă vom analiza cel de-al doilea tip de explicație – POLITICĂ - chiar dacă nu trebuie să uităm că în fiecare dezastru există o combinație - pe termen scurt sau lung - de factori diferiți, care este crucială.  

* * *

 Dreapta din Franța a fost bătută de stânga, deoarece a făcut trei greșeli fatale pentru sfârșitul secolului XX : - şi-a pierdut spiritul său, prin abandonarea luptei de idei ;- şi-a exprimat, mai degrabă, preferinţa pentru duşmanii decât pentru aliații săi ;- s-a rupt de poporul francez, înşelându-şi în mod constant electoratul, motiv pentru care acesta a început s-o părăsească. Aceste trei erori fatale au un numitor comun : au indus o dinamică suicidară, de implozie a dreptei în faţa unei stângi care a rămas unită. Din acest motiv coexistă în acest moment două feluri de drepte politice :

• - o dreaptă-fantomă, pentru că este numai o umbră a ceea ce însemna dreapta clasică, umbră rezultată în urma ralierii la corectitudinea politică. Aceasta dreapta-fantomă, deşi a fost dreapta guvernamentală, n-a încetat să piardă electorat, iar în 2012 a pierdut şi ultimul său argument : n-a mai ajuns la guvernare.
• - o dreaptă populistă, demonizată de către Sistem, sub termenul peiorativ de "extrema dreaptă", dar care este în progresie electorală şi care până acum a fost ţinută departe de guvernare.

Cele doua drepte reunite reprezintă un potențial electoral mai mare decât cel al stângii. Acesta este motivul pentru care unirea dreptei este coşmarul stângii, care face totul pentru a preveni acest lucru.                                                                         

 * * *

Revenind la cele trei erori fatale ale dreptei :  
1 / Prima eroare fatală : dreapta de la guvernare și-a pierdut spiritul.  Acesta este motivul pentru care a devenit o dreaptă-fantomă sau o dreaptă-zombie. Dreapta guvernamentală şi-a pierdut spiritul pentru că a abandonat lupta de idei, la sfârșitul secolului al XX-lea. Care sunt motivele ?

  1.1  

Motive exogene 
 Există cu siguranță motive exogene pentru criza intelectuală și morală a dreptei franceze. Până în prima jumătate a secolului XX, în Franța s-au adunat veritabili gânditori, intelectuali și artiști străluciţi. Era, cu adevărat, o dreaptă intelectuală, de multe ori înainte de a fi o dreaptă politică.
1.1.1  
 "Revoluția din 1944", conform expresiei istoricului D. Venner, care a numit-o "Epurarea", a vizat în primul rând intelectuali, oamenii politici, precum şi personajele asimilate "colaborării", folosindu-se astfel un termen brutal. "Epurarea" a instalat în mod permanent, în numele antifascismului, puterea culturală a stângii şi mai ales a comuniștilor din Franţa, prin demonizarea oamenilor şi ideilor de dreapta, prin confiscarea organelor de presă, a editurilor, prin dominaţia asupra culturii, învăţământului şi vieţii universitare.Stânga nu a cunoscut niciodată o astfel de represiune şi nici o astfel de cerere de pocăință,  în ciuda ororilor comunismului.Noi, în Franța, nu am ieşit încă din acest climat cultural de tip "Ialta" şi nici din climatul războiului rece civil care a rezultat din el. Acest climat întreţinut în mod ritual de comemorarea permanentă a "zilelor întunecate ale istoriei noastre", punând mereu în opoziţie binele (întotdeauna dinspre stânga şi, dacă este posibil, străin) şi răul (întotdeauna venit dinspre dreapta şi întotdeauna francez).Reductio ad hitlerum  n-a încetat să fie utilizată împotriva dreptei nici atunci când au existat situaţii clare de reductio ad stalinum, începând cu represiunea maghiară din 1956. Valorile de dreapta sunt mereu victimele, după cum spune Pascal Ory, unei permenente "demonizări retroactive", în mod evident instrumentată de către stânga.
1.1.2 
  Mai-'68 reprezintă o altă turnantă intelectuală majoră, deşi gaulliștii, la momentul respectiv, n-au văzut decât steagurile roșii ale "carnavalului".Această revoluție culturală, privită în retrospectivă, a fost într-adevăr, spărgătorul de gheață al neo-capitalismului, adică al domniei banului. Pentru că ceea ce a urmat a fost doar contestarea valorilor dreptei și ale tradițiilor europene, mai precis: valorile precum patriotismul, sacrificiul, autoritatea, ierarhia, respectul bunelor moravuri și ale tradițiilor, diferențele între sexe şi rolurile lor sociale, economia, munca şi autocontrolul.Revoluția culturală din mai '68 a reuşit să livreze învăţământului, mai ales celui superior, dar şi mass mediei, ideologia de stânga. Ea a furnizat stângii modalități noi de manipulare a spiritului, a minților şi a gândirii, determinând-o să se angajeze într-o strategie de cucerire a puterii culturale, care îşi va vedea împlinirea în victoria din 1981 şi în tirania corectitudinii politice de astăzi.
 1.2.
 Cu toate acestea, trecutul nu explică totul. Trecutul nu explică totul, deoarece, în ciuda succesiunii acestor lovituri, pentru a fi oprită, dreapta a demonstrat încă o mare rezistență. O dreaptă intelectuală s-a născut la sfârșitul războiului din Algeria şi după Revoluția Culturală din mai '68, convinsă de necesitatea reluării luptei culturale împotriva stângii.Creșterea continuă a dreptei populiste este o altă dovada a rezistenței ideilor de dreapta în țara noastră.Eșecul intelectual al dreptei nu este deci rezultatul unei fatalităţi : este, în primul rând, rezultatul orbirii liderilor politici ai dreptei guvernamentale, care nu pot gândi pe termen lung.
 1.2.1 
  Dreapta guvernamentală a făcut de fapt dovada autosuficienţei sale : - Ea a crezut că "un bun management economic" (adică al său, propriu) este cel mai bun argument electoral împotriva unei "stângi" prea îndoctrinate. Ne amintim sloganul lui Giscard d'Estaing, după victoria stângii din 1981: "Merge rău : este socialist", ceea ce înseamnă că era vorba de domeniul eficacităţii economice şi sociale și nu de cel al principiilor şi al finalităţii pe care trebuia mers pentru a combate stânga. După victoria stângii din 1981, dreapta (franceză) a vrut, printre altele, să plutească pe valul Thatcher/Reagan, opunându-se unui liberalism amplificat pe altarul comerţului liber globalist sau al  socialismului lipicios. Devenita anglofilă, dreapta a preluat cu încântare modul de gândire al curentului liberului-schimb. - Concentrându-se însă exclusiv pe problemele economice şi aliniindu-se neoliberalismul globalist, dreapta s-a plasat într-un impas politic:

• - un impas, mai intâi pentru că stânga s-a raliat la rândul său foarte rapid curetului globalist al comerţului liber, în 1983, când s-a marcat o cotitura în rigoarea politicii de stânga. Este cea mai mare mutație ideologică care a avut loc la stânga la sfârșitul secolului XX, odată cu căderea utopiei comuniste : stânga a abandonat planurile sale de a se separa de capitalism, raliindu-se, din contra, ideilor social-liberale globaliste. În acest fel dreapta a pierdut capacitatea de a se diferenția de stânga în acest plan.
• - un impas, apoi, pentru că dreapta guvernamentală nu a făcut mai bine decât stânga din punct de vedere economic, la sfârşitul secolului XX ; pentru că, dacă o dată, demult, dreapta rima cu economia, în sensul virtuos al cuvântului, aducând încrederea în monedă, rima cu rigoarea financiară şi bugetară, la final de secol a reuşit să piardă şi pe acest teren !
• - un impas, în cele din urmă, pentru că neoliberalismul globalist este conectat, ca şi stânga, la ideologia Iluminismului. Neoliberalismul globalist înseamnă Iluminismul+CAC 40, fiind o ideologie care se opune complet valorilor de dreapta.

Neoliberalismul în versiunea sa globalistă pledează de fapt pentru "societatea deschisă", adică deconstrucția tradițiilor, deconstructia frontierelor naționale și economice și, în cele din urmă, a tuturor  identităților, care sunt privite ca bariere în calea "comerțului liber" între indivizi egali și "raționali", eliberaţi de orice apartenenţă. Populațiile autohtone sunt, de asemenea, văzute ca un obstacol în calea proiectului, şi nu ca o pârghie. Ca urmare, dreapta nu se poate declara, pe de o parte, în favoarea : familiei, a tradițiilor culturale, a identităţii , a cetățeniei și a națiunii, iar pe de altă parte să predice această ideologie .Există o disonanță cognitivă între cele două poziţionări. Dreapta raliată  curentului globalist de liber schimb abia se mai aude şi devine imperceptibilă. Şi, de fapt, nu mai este dreapta. Aceasta este exact ceea ce s-a întâmplat ! 1.2.2 Dreptei autosuficiente i-a lipsit curajul intelectual pentru a se confrunta cu stânga

• - În primul rând, dreapta autosuficientă a rămas surdă la numeroasele voci care s-au ridicat în anii '70 pentru a denunța capitularea ei intelectuală în faţa stângii, fie că au fost intelectuali (Maurice Druon, Michel Droit, Jean Cau, Louis Pauwels), fie grupuri de reflexie (printre care CDO sau Club 89), mai ales după victoria stângii din 1981.
• - Prin luarea deciziei de coabitare politică cu stânga, din 1986, cu scopul revenirii la putere, "dreapta guvernamentală" a ales in plus calea complicităţii ideologice durabile cu stânga, adică dreapta nu a îndrăznit să se prevaleze în faţa stângii de moștenirea sa intelectuală. Dimpotrivă, a considerat că este mai comod să-i împrumute valorile și să combată pe teren alegerile acesteia.

A fost o greșeală strategică. Dreapta si-a negat rapid platforma sa electorală, care i-a permis să bată socialiștii și comuniștii la alegerile legislative din 1986. Această opțiune îi aparţine lui J. Chirac, care poartă o responsabilitate personală grea în acest domeniu, chiar dacă a făcut discipoli. Chiar dacă această alegere s-a dovedit benefică personal lui J. Chirac, s-a dovedit a fi dezastruoasă pentru dreapta : "dreapta guvernamentală" a devenit treptat din ce in ce mai puțin diferită de stânga. Această tendință, deja perceptibila în anii '70, n-a facut decât sa se accentueze. Mesajele politicienilor de dreapta vor veni acum aproape în totalitate ca de la stânga, cum ar fi : "noua societate" (întrucât societatea este blocată de conservatorism, desigur, potrivit lui Chaban-Delmas !), "Reforma", "societatea liberală avansată" (adică, un fel de social-democrație : Giscard d'Estaing) "laburismul in stil francez " (Chirac), "schimbare" și "un mâine puternic" (1986 ), "ruptura " (Sarkozy, după ... Mitterand, în 1981). Ultima idee năstruşnică a dreptei a fost, de asemenea, să îşi facă referiri la oameni de stânga : de la Jaurès  la Georges Mandel, un lucru pe care stânga nu-l face niciodată. Dezbaterea privind "valorile" UMP este revelatoare. Care sunt aceste "valori", de fapt ? Dacă accesăm site-ul UMF constatăm că textul fondator din 2002 nu mai este accesibil online. Există numai un document scurt, garnisit cu referințe semantice de stânga, precum: "solidaritate, educație, respect, trăim împreună", etc. Citim, de asemenea, că "națiunea republicană este la baza identităţii noastre comune", ceea ce ar înseamna că națiunea s-ar rezuma la Republică şi că identitatea naţională ar fi o noţiune numai de natură politică. Textul definește de asemenea libertatea, ca fiind o valoare esenţială, dar care "permite fiecăruia să imagineze, să acţioneze, să creeze, să se exprime"; este vorba, prin urmare, despre o libertate pur individualistă și narcisistă în care cuvintele "fiecare" și "individ" se regăsesc de multe ori in diverse părţi ale textului. Iar atunci când domnul Juppé a semnalat că este necesară reactualizarea acestor valori, răspunsul a fost că trebuie să se reuşească integrarea (imigranților), respingându-se în acelaşi timp xenofobia și islamofobia" (Le Figaro din 18 iunie 2012). În alţi termeni, aceste "valori" se diferenţiază foarte puțin de universul mental al stângii, de la care au făcut un mare împrumut. După cum declarau, de asemenea, în această vară, deputaţii UMP Pierre Lellouche şi Axel Poniatowski revistei Paris Match: "Noi întotdeauna am ascuns faptul că UMF este mereu în perfectă concordanţă cu Partidul Democrat [US]. Și suntem mai degrabă chiar un pic mai la stânga" (Nouvelles de France, 31/8/2012) În 30 de ani, dreapta guvernamentală s-a metamorfozat într-un avatar al stângii : un avatar care se pretinde din punct de vedere economic ca fiind mai responsabil sau mai "liberal" decât stânga, în timp ce recomandă tot valori de stânga. Această dreapta, în mod progresiv, s-a raliat egalitarismului, "luptei împotriva inegalităților", şi deci, ingineriei sociale, apoi ideologiei drepturilor omului, deconstructivismului cetățeniei, "anti-rasismului" , "discriminării pozitive", ecologismului, feminismului, și în cele din urmă liberului-schimb globalist, pierderii suveranității naționale, atlantismului, și în cele din urmă, cosmopolitismului.   
1.2.3
 În final, dreapta guvernamentală, abandonând lupta de idei, a devenit oarbă : Ea nu a previzionat noua lume ce venea şi în care vom trăi şi nici noile probleme politice emergente care aparuseră. Blocată [în gândirea] pe termen scurt, copleşită de certuri personale, dreapta-fantomă nu a văzut venind noile probleme politice ale timpului nostru, spre deosebire de un De Gaulle, de exemplu, care a perceput sfârșitul programat al confruntării Est/Vest, ascensiunea puterii chineze și revendicările naționale și identitare ale ale popoarelor din Africa și Asia, precum chiar şi limitelele atlantismului.Dreapta-fantomă a cautat în schimb, şi în van, tot felul de profeţi la RPR  sau UMF. N-au găsit decât papagali, care în plus erau şi miopi. Dreapta guvernamentală nu a previzionat că mersul lumii va demonstra falsitatea iluziilor globaliste.  Dreapta guvernamentală nu a previzionat mai ales noile clivaje culturale şi politice care au apărut în Europa şi în Franța : clivajul identitate/cosmopolitism , clivajul islam/creștinism , clivajul oligarhie/popor, clivajul suveranitate/globalism, clivajul protecționism/comerţ liber. Despre toate aceste probleme care sunt "dispute majore", după cum spunea De Gaulle, dreapta n-a avut nimic de spus. Prin urmare, ea n-a profitat deloc de aceste noi linii de fractură politice.  J. Violette 21/10/2012 (Club de l’Horloge)

http://www.polemia.com/article.php?id=5175

• Va urma traducerea părţii a doua.  
•  

ADEVARATELE STIRI : România culege strugurii de pe moşia UE cu botniţa pusă

Via Prioritate de Dreapta Ca să nu-i slăbească smalţul dinţilor de la aciditate...

USL a decretat care va fi bugetul UE

Aceste propuneri formulate de Comisia Europeană şi Parlamentul European îndeplinesc obiectivele fundamentale ale României în perioada 2014 - 2020 referitoare la politica agricolă comună şi la politica de coeziune. USL, ca majoritate de guvernare în acest moment în Parlamentul României şi foarte posibil ca viitoare coaliţie câştigătoare a alegerilor din 9 decembrie, solicită preşedintelui României şi celorlalţi reprezentanţi, primului-ministru, miniştrilor, ca în cadrul reuniunilor la care participă să meargă în totalitate pe această poziţie exprimată de Comisia Europeană şi Parlamentul European.

• Răgete, urale, ovaţii...

Priorităţile strategice ale eurobăsismului

(apud consilier Iulian Chifu) : "Şi pentru ştiinţă, interesul naţional nu se votează, e produsul elitei". "Avem o problemă cu definirea consensuală a interesului naţional – atât la nivelul clasei politice, al specialiştilor, cât şi al societăţii în ansamblul său." "Singurele elemente de permanenţă sunt angajamentele noastre faţă de organismele internaţionale de care aparţinem plus organismele financiare, dar în lipsa altor elemente perene sau permanente acceptate, şi în contextul scindării societăţii şi aprofundării rupturii din interiorul societăţii, şi aceste angajamente sunt astăzi puse sub semnul întrebării. Oricum, ele nu alcătuiesc o viziune asupra României de mâine, nu conturează un proiect de dezvoltare a ţării, de unde dificultatea conturării şi construirii unui profil strategic al ţării şi a unui proiect strategic al României."

• "Angajamentele NOASTRE" ?! ALE VOASTRE !

UDMR presează USL să oficializeze regionalizarea bugetară

Vicepreşedintele politic al Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR), Laszlo Borbely, se va întâlni luni, 19 noiembrie, începând cu orele 13:00, cu Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, potrivit unui comunicat de presă. Evenimentul va avea loc în Capitală, la sediul Ministerului Afacerilor Europene (MAE). În cadrul acestei întrevederi, Laszlo Borbely îi va înmâna reprezentantului guvernului documentul Transilvania 2020, un proiect care cuprinde programul UDMR de dezvoltare economică pe termen lung. 

Coşea dă lecţii despre "interesul naţional"

• Coşea a fost membru al "grupului de lucru van Rompuy" (2010), care a elaborat aşa-zisul "semestru european" (avizarea bugetelor naţionale de către CE). În grup, "reprezenta România" (n'aşa ?!). Absurditatea "semestrului" constă în faptul că CE ia la cunoştinţă despre schiţa de buget ÎNAINTEA parlamentului naţional, eventualele modificări introduse de guvern putând fi răsturnate la parlament, chiar readus bugetul la forma iniţială.

Blănculescu : Bugetul UE 2014-2020, compromis şi resemnare

Concluzie : Cata ipocrizie poate curge pe holurile de la Bruxelles, pentru cei 6% din bugetul Uniunii Europene, de peste 100 miliarde de euro, in fiecare an, repartizati functionarii aparatului administrativ bugetofag, cate zeci de mii de salarii si pensii peste 15.000-20.000 de euro pe luna, pe viata mai sunt necesare acestei minciuni la care suntem supusi sistematic ? Initial constructia Uniunii Europene reprezenta un scop nobil, nu un bazar, nivel la care a ajuns astazi, in care totul se negociaza pe bani si pe suferinta unor popoare, care au crezut atat de mult si cu cat entuziasm in respectiva arhitectura. S-a creat un monstru comunitar, care se intareste an de an si incearca sa ne convinga de cat de dependenti suntem de acesta, de inteligenta, viziunea si harul sau in a ne face bine. Stiati ca la un sondaj realizat de Consiliul IMM-urilor din Romania, in urma cu cateva saptamani, cu marja de eroare apropiata de zero, peste 80% dintre IMM-urile tarii noastre au declarat ca nu vor sa mai auda vreodata de fonduri europene, dupa toata deceptia si dezamagirea suportate in mod nemeritat in ultimii 7 ani ? Dar ce spun eu, sa asteptam concluziile summitului UE din 23 noiembrie 2012 si mai discutam !

Pentru ministerul condus de Dobrițoiu, colonelul „freacă“ Duda, mai onorabil decât colonelul Hagi

MApN a precizat pentru „Curentul“ că intrarea sa oficială în rândurile militarilor, în calitate de ofițer activ, s-a făcut la data de 15 iunie 2005, adică imediat după alegerile parlamentare din 2004 și instalarea în fruntea guvernului a liberalului Călin Popescu Tăriceanu, un mare fan al monarhiei. „Ofițerul și-a desfășurat activitatea în Ministerul Apărării Naționale în perioada 2005-2009. Printre funcțiile îndeplinite se numără și cea de șef departament pentru Cancelaria Primului Ministru“, ne-a precizat biroul de presă al MApN. Această apropiere a lui Tăriceanu de Casa Regală a scos pe parcursul celor patru ani de colaborare, circa 2,5 milioane de euro din banii Guvernului pentru așa-zisă promovarea a României de către Casa Regală. În realitate, o serie de vizite și excursii ale membrilor Casei Regale plătite generos din bani publici, în condițiile în care bunurilor redate Casei Regale în urmă cu câțiva ani de zile depășeau ordinul zecilor de milioane de euro. 

Bruxelles - Un topos malefic

Am folosit mai sus cuvântul diversiune. Să mă explic: La Yalta-Malta s-a decis, printre altele, că neamul ăsta românesc, ca și altele, va ajunge mai ușor acolo unde i-au hotărât ei locul, dacă acest neam își va pierde curajul și elanul, dacă vor reuși ei să ne strecoare în suflet sila de noi înșine și alte gânduri negre, decepții sinucigașe etc. Ați știut ? Eh, dacă n-ați știut, aflați că textul dumneavoastră se potrivește ca o mănușă cu obiectivele propagandei anti-românești, așa cum au fost ele concepute de cei care pun în practică deciziile de la Yalta-Malta. Și din alte conclavuri de asasini mondiali. V-ați prins cu ei tovarăș, domnule Fumurescu ? Nu cred.

Tembelizarea agresivă

Decupându-i-se eticheta de trădător şi lipindu-i-se alta, cu rang de virtute şi onoare, o fantomă care a bântuit prin Europa pe banii poporului român a fost transformată în erou. După actul trădării de ţară (nu de neam, că nu-i din neamul românesc), de la 23 august 1944, regimul pro-sovietic l-a aruncat ca pe-o măsea stricată. La sfârşitul lui 1947 şi-a luat calabalâcul şi „pe-aci ţie calea”, nu înainte de a se fi târguit cu Groza şi ai lui pentru renta viageră de care a beneficiat până în ’72, când Ceauşescu i-a retezat-o. Gonit ca un câine vagabond, în 1990, s-a reîntors fără ruşine ca să primească şi ce nu i-a aparţinut vreodată. Azi, beneficiază de privilegiile unui fost şef de stat, în loc să fie acuzat şi judecat pentru trădarea ţării. L-au cadorisit cu un pogon de „doctorate” Honoris Causa. Recent, de ziua naşterii sale, i-au pus bustul într-o piaţă pe care au botezat-o după numele senectuţii sale. Păi, pe vremea asta de criză, când nu se găsesc parale pentru o paradă militară de Ziua Armatei Române sau de Ziua Naţională a României, pentru bustul unui trădător s-au găsit. Ar fi fost mai simplu să mai aştepte: îl puneau cu picioarele într-o găleată cu ciment, apoi, pe soclu, îi dădeau cu var, şi gata statuia, în mărime naturală. Era mai economic. Ştiut-a senectutea sa cum a trăit vreodată românul? Ba şi-a mai adus şi „urmaşi la tronul din fundul curţii”, cum scria cineva. A găsit chiar un nepot de pripas pe care l-a rebotezat din Nicholas în Nicolae, ca să dea bine la români. 

Năstase, mai bine bate-ţi cuie-n cap !

Stiu ca viata la parnaie nu e vesela. Bucura-te, insa, ca aroganta fata de natiune nu se pedepseste, caci ajungeai vietas la „draga nenii” si nu mai puneai pe net povete politice de tot rahatul. Nu are nimeni nevoie de sugestiile dumitale privind economia si dezvoltarea tarii, venite din spatele gratiilor. Daca te consideri un puscarias politic autentic si demn, vezi exemple din istoria recenta, pastreaza-ti ideile in gand si da-le pe goarna cand iesi pe poarta. Pana atunci, ciocu’ mic, dupa cum ar spune omul tau, „Micky Spaga”. Iar cand te doboara plictiseala, mai bine bate-ti un cui in cap, inghite o coada de lingura sau o bucata zdravana de prosop, care, dupa vreo patru zile, daca nu ajungi la operatie, macar iti da fiori unici la iesire. Sunt jocuri practicate de baietii din elita ocnelor, pentru alungarea monotoniei. Nu iti aduc eliberarea, ci doar cateva zile la spitalul puscariei, de unde lumea arata altfel.Crystal Clear c.clea

Insolvenţa, ultima şansă a "României - SRL"

Via Prioritate de Dreapta




Ziarul Financiar  

În România "electorală" a sfârşitului de an 2012 şi-a făcut cu greu loc printre titlurile pur politice de rigoare un studiu al Coface România, care pune în lumină un element extrem de dur, dar foarte important al incapacităţii şi lipsei de perspectivă a economiei din România: doar 1% din firmele intrate în insolvenţă îşi mai reiau, într-o formă oarecare, activitatea.

Ce înseamnă asta? Că toate companiile, băncile sau persoanele fizice, Bugetul Statului, care sunt creditori ai acestor companii, nu mai pot recupera mai nimic din sumele datorate de companiile respective.

Insolvenţa în România a devenit cea mai răspândită metodă de "ţepuire" a Statului, băncilor, partenerilor de afaceri şi de subminare a Economiei naţionale în general. Sub protecţia legii, evident.

Noi am depăşit de mult faza în care companiile nu mai ştiau cum să îşi încarce cheltuielile, cumpărând maşini luxoase, haine de firmă, vacanţe-delegaţii exotice, achitând diverse servicii de "consultanţă" fictivă, în cazul multinaţionalelor către companiile mamă, toate pentru a reduce la maxim taxele către Stat.

Ultima modă acum este Insolvenţa.

Obişnuiţi din filmele americane cu oameni de afaceri ruinaţi de-a dreptul ca urmare a falimentării companiei pe care o deţineau, unii dintre noi poate îşi imaginează că şi în România este la fel. Ei bine, aflaţi că nu prea. Oamenii de afaceri români, proprietari de companii în insolvenţă sau faliment, şi-au mutat de mult afacerile profitabile şi activele valoroase pe alte firme, unde tot ei sunt proprietari, lăsând pentru împărţeală la masa credală doar vreun "coteţ" ceva, sau în multe cazuri o cutie plină cu actele firmei şi somaţii de plată.

Efectul acestor situaţii este devastator în economie: blocaje peste blocaje, teama pronunţată a firmelor cinstite în iniţierea de noi relaţii de afaceri, prin prisma riscului de ne-achitare a facturilor de către noii parteneri, cu unica implicaţie: scăderea potenţialului de creştere a economiei româneşti de la 4-6%, la maxim 1-2% acum.

În ceea ce priveşte relaţia cu creditorii bancari, s-au "inventat" tot felul de scheme prin care se şterg datorii ale companiilor în insolvenţă, din dorinţa bancherilor de a mai recupera ceva din suma împrumutată, fiind evident puşi în situaţia să aleagă mai bine "ceva, cât de puţin" în contra-partidă cu "nimic".

Sigur, în astfel de situaţii "extreme şi neoficiale" pentru mediul bancar, există, în opinia mea, multe dubii asupra "procedurilor bancare" care duc la asemenea decizii.

Asta pentru că vorbim de poziţia pe care o au băncile "în public", unde susţin ideea ca vor urmări şi 30 de ani o persoana fizică, cu poprire pe orice tip de venituri viitoare, care se află acum în imposibilitatea de a-şi mai achita rata la o garsonieră, în cazul în care executarea bunului în cauză nu mai acoperă diferenţa până la preţul umflat de achiziţie, ca urmare a bulei imobiliare din 2007-2008, cu dovezi precum miile de procese pe rol de acest tip.

Însă în cazul unor firme situaţia e altfel. Mai pe scurt, dacă o firmă aflată în insolvenţă are datorii de 10 mil euro la o bancă, agreează cu bancherii ştergerea unei părţi de datorie de 8 milioane, de exemplu, în schimbul plăţii a 2 milioane.

Sigur, aici apar multe întrebări spinoase: dacă la baza acordării creditului a stat o fraudă, sau dacă responsabilii bancari au şi ei o "cotă parte" din cele 8 mil şterse din datorii, pe "cheltuiala" clienţilor buni platnici a băncii (adică a provizioanelor cerute de BNR)?

Nici nu mai contează motivul, rezultatul e acelaşi: o şi mai mare presiune pe clienţii buni platnici, şi mai puţini bani disponibili în bănci pentru creditarea economiei.

La nivelul G20 a început recent, timid, e adevărat, o iniţiativă prin care marile companii multinaţionale, să fie determinate a-şi plăti "decent şi moral" taxele către statele unde îşi desfăşoară în mod real afacerile, şi nu prin "negociere" directă cu diverşi "regi" sau "guvernatori" ai unor paradisuri fiscale precum Bermuda, Belize, sau chiar din UE, precum Luxemburg sau Cipru.

Noi avem politicieni de succes care au aplicat chiar ei astfel de soluţii, unii perfecţionând-u-le cu vânzarea firmelor către "profesionişti" în preluări de afaceri la ananghie: irakieni, afgani sau persoane fără adăpost, saraci lipiti, dar cu "apetit" pentru preluări de firme cu datorii uriaşe, mare parte din ele chiar la Buget.

Conducătorii noştri, o adevarata "Troică Iniţiată", mai toţi pe "ultima sută" de carieră politică, preferă să îndese sub "preşul" unui nou acord de "închinare" la Poarta FMI, lipsa totală a capacităţii sistemului patronat de ei de 22 de ani, de a gestiona legal şi eficient asemenea probleme reale şi cu adevărat ameninţătoare.

Ce o sa facă România? O să tot ia tranşe de la FMI-BM ca să aibă cu ce să le plătească pe cele luate înainte, să poată plăti salariile bugetarilor şi pensiile generaţiei din care provin liderii actuali, şi frânturi de autostradă în avans, cu 10-15 mil euro pe km, care nu folosesc nimănui.

Si apoi? Ce ne rămâne de făcut nouă, celor care nu am împlinit încă 30-35 de ani? Păi, după legea românească, am avea o şansă: ne declarăm Insolvenţa, şi mutăm toate "activele" (mă rog, ce o mai fi rămas din ele) pe un alt "Stat-SRL", facem o nouă stemă, ştampilă, sediu social, etc....

În fond, avem mii de "consultanţi" locali care ar putea să ne împărtăşească din experinţa lor reuşită. Mulţi sunt candidaţi în alegeri. Votaţi-i degrabă, s-ar putea să ne fie de folos!